Interviu preluat de pe site-ul www.LaLimita.ro
Bogdan Marisca este noul campion national de raliuri, la finalul unui sezon extrem de dificil, in care lupta s-a dat pina la final. Clujeanul a preferat intotdeauna ca faptele sa vorbeasca pentru el si de aceea poate fi caracterizat drept un personaj «scump la vorba». Totusi, Bogdan sintetizeaza excelent si nu are nevoie de prea multe cuvinte pentru a descrie actualul sezon competitional, prezentul si viitorul raliurilor in Romania. Pentru amatorii de «fise pesonale», sa spunem ca Bogdan s-a nascut la 5 martie 1970 la Cluj Napoca, este necasatorit, nu are copii, pe linga raliuri ii place sa schieze, adora mincarea traditionala romanesca si sucurile naturale si a absolvit Facultatea de Management in Turism si Comert in 1997. Restul, vi-l dezvaluie chiar el.
Ce inseamna pentru tine titlul de campion national, mai ales ca anul acesta pilotii valorosi au alergat pe bolizi de valoare apropiata?
In conditiile de material de concurs egal, teoretic ar trebui sa-si spuna cuvintul mina pilotului, dar eu cred ca am avut pur si simplu un an bun.
OMV-Petrom a cistigat titlul la echipe pentru al treilea an consecutiv, cit conteaza intr-o asemenea disputa puterea financiara a sponsorului?
Nu neaparat puterea financiara, cit capacitatea de a intelege raliurile si implicit modul de "gestionare" a echipei, iar din acest punct de vedere OMV are ani buni de experienta in spate la nivel mondial.
De ce crezi ca in CNR nu exista mai multe echipe puternice?
Probabil ca in viitorul apropiat vom vedea mai multi sponsori cu greutate care se vor implica in campionat, deoarece eu sincer cred ca raliurile se afla pe un trend ascendent.
Cum ai caracteriza acest an de tranzitie al CNR?
Asa cum ai spus: de tranzitie..., dar macar de acum inainte avem dreptul sa votam si sa speram intr-un viitor mai bun.
Ce astepti de la anul competitional 2006?
Sa nu avem ghinioane, sa reusim sa confirmam inca o data ca meritam locurile pe care le-am ocupat in 2005 si poate sansa unor raliuri "afara".
Cind ti-ai descoperit pasiunea pentru masini?
De mic copil, tin minte ca la 2ani am vazut ultima "coasta" de pe Feleac si interesant este ca inca imi mai amintesc si acum frinturi de concurs.
Cind te-ai luptat prima data cu secundele la volanul unei masini de concurs in mod oficial?
In 1993 la Promo-rally la zonala de la Brasov, care de altfel a fost primul concurs cistigat si unde i-am cunoscut pe Horatiu Savu, George Morar, Adi Berghea. Acesta a fost momentul de cotitura si momentul in care am intrat in frumoasa lume a pilotilor de raliur ulterior fiind licentiat in CNR (1994) si pilot oficial Dacia (1995-1999).
Teoretic, sportivii implicati in CNR sint profesionisti, e adevarata aceasta afirmatie ?
E, din pacate, doar teoretic! Deocamdata..
Pilotii romani nu pun prea mare pret pe antrenamente intre etapele de raliu, de ce ?
Nu cred ca e o desconsiderare a ideii de antrenament ci mai degraba e vorba de costuri. 1km de antrenament=1km de SS, deci e clar ca numai cine are fonduri insemnate la dispozitie isi poate permite sesiuni de antrenamente in afara de recunoasterile oficiale.
De ce nu are Romania piloti de raliuri care sa concureze cu succes in competitiile internationale? Cind crezi ca se va realiza acest lucru?
Cred ca s-a inceput cite ceva in aceasta directie, vezi Titi Aur in 2003, Titi Aur si Dan Girtofan in 2004,componentii OMV PETROM Rally Team 2004-2005 si cu siguranta vor continua, tine tot de bugete..
Care este diferenta intre un pilot si un sofer?
Sofer inseamna a te transporta de colo-colo, mai repede sau mai incet, pe cind a fi pilot inseamna a PILOTA ceea ce reprezinta cu totul altceva. Mai pe scurt diferenta dintre a face masina ce vrea cu tine si a face tu ce vrei cu ea..
Daca ai fi factor de decizie in FRAS ce ai face pentru a imbunatati Campionatul National de Raliuri ?
As "umbla" la capitolul securitate pe probe si la respectarea 100% a regulamentelor.
Cit conteaza "imaginea" pentru CNR ?
Are si imaginea un rol important in aceasta ecuatie numita CNR.
Palmares Bogdan Marisca
2005 - Mitsubishi Lancer grupa N. Devine campion national absolut cu victorii in Raliul Siromex, Clujului si Muscelului.
2004 - Mitsubishi Lancer grupa A. Obtine un nou titlu de vicecampion national cu o singura victorie in Raliul Sibiului. Participa pentru a doua oara la Raliul Waldviertel din Austria.
2003 - Mitsubishi Lancer grupa A. Un sezon dificil cu numeroase probleme tehnice. Obtine o singura victorie in Raliul Harghitei.
2002 - Mitsubishi Lancer grupa A. In primul sezon alaturi de OMV obtine 3 succese in Raliul Argesului, Raliul Manastirilor, Raliul Harghitei. La finalul anului este rasplatit cu titlul de vicecampion absolut.
2001 - Mitsubishi Lancer grupa N. Victorie in clasamentul general in Raliul Harghitei. Locul 3 in clasamentul general final si campion national la grupa N pentru a doua oara. Participa la prima competitie internationala din cariera, Raliul Waldviertel Austria, unde obtine locul 5 la grupa N.
2000 - Mitsubishi Lancer grupa N. Dupa un sezon in care domina intrecerea automobilelor de productie, obtine primul titlu important din cariera si locul 4 in clasamentul general final.
1999 - Dacia Nova grupa A - locul 3 clasament final general F2
1998 - Dacia Nova grupa A - locul 8 clasament final general
1997 - Dacia Liberta grupa A - campion national la echipe cu Automobile Dacia
1996 - Dacia Liberta grupa A - abandonuri din motive tehnice
1995 - Dacia Liberta grupa A - locul 5 Cupa Internationala Ardaf de viteza pe traseu montan
1994 - Dacia 1310 grupa H - locul 3 clasament final general la clasa H10
Debut - Dacia 1410 - locul 1 Promo Rally etapa zonala, locul 5 Promo Rally etapa finala
Autor: Teodor Hossu-Longin
Sursa: www.LaLimita.ro
Va invitam sa vizitati siteul www.lalimita.ro unde, la rubrica "Reportajul Saptamanii", veti putea citii o ampla cronica a Raliului Harghita, ultima etapa din CNR in timp ce la sectiunea "articolul Saptamanii" v-am pregatit o prezentare a modelului Alfa Romeo GT.