Interviu | Dominic Marcu: 'Nimic nu este imposibil, nici titlul absolut cu Tesla'

Publicat in: April 12, 2024, Vizualizari: 55

  Trofeul Râșnov powered by Pro-X este pregătit de start, ceea ce ne aduce în fața ultimului - dar nu celui din urmă - interviu din seria pe care am început-o imediat ce documentele aferente ediției cu numărul 55 a etapei de pe Valea Cetății, au fost publicate.

  Nu puteam încheia seria interviurilor decât cu un om care trăiește și respiră motorsport, iar fiecare urcare într-o manșă competițională îi întărește convingerea că locul său este printre noi - familia motorsportului. Deși își are rădăcinile la Sinaia, Dominic Marcu este strâns legat totuși de Trofeul Râșnov, și asta pentru că traseul de la Valea Cetății este locul unde - în urmă cu două sezoane - "se năștea" proiectul primei Tesla Model 3 Performance construită și pregătită pentru competițiile de viteză, o mașină pilotată impecabil în ultimele două sezoane de către Dominic. 

  Cristian: De la ski și până la motorsport nu a fost un pas neapărat ușor. Dar chiar și așa, cum ai decis ca pe lângă una dintre pasiunile și activitățile tale zilnice, să îți împarți timpul și în ramura sportivă a automobilismului ? A fost un imbold de moment sau ți-ai dorit să pui în evidență pasiunea pentru mașini ?

  Dominic: "Pasul meu către motorsport a fost, în multe privințe, influențat de pasiunea mea pentru schi.
  Hotărârea şi dorinţa de a face tot timpul ceva nou m-au determinat să-mi îndrept privirea şi către alte ramuri sportive care implicau viteza. Astfel, am realizat că-mi plac, pe lângă ski și mașinile.
  Mergeam în calitate de spectator la cursele din orașul meu natal, Sinaia. Mă visam pilot. Am visam cu ochii deschiși, până într-o zi cand s-a transformat totul în realitate."

 

  Cristian: De ce mașină electrică și nu una cu combustie internă ? A fost o dorință încă de la debutul tău competitional?

  Dominic:  "În 2013, după ce am absolvit școala de pilotaj, am început oficial aventura mea în acest domeniu. De atunci, am pilotat mașini cu combustie internă, obținând numeroase locuri pe podium și continuând să explorez și să învăț din fiecare experiență.
  Dominic: "Mereu mi-am dorit să realizez proiecte unice și să fiu implicat în acţiuni care schimbă lumea. Astfel că, într-o zi, mi-a venit ideea să fac o maşină electrică de curse."

  Cristian: În 2023 ai fost foarte aproape să obții primul tău titlu major în naționalul de viteză în coastă. Din păcate, programul mult prea încărcat te-a privat de a participa la etapa harghiteană, iar în ultima etapă știm cu toții ce s-a întâmplat. Crezi că Dominic Marcu va putea oferi o versiune mai bună a sa în noul sezon ce stă să înceapă ?

  Dominic: "Absolut, sunt motivat și determinat să îmi depășesc performanțele anterioare și să mă ridic la așteptările tuturor și în noul sezon al Campionatului Național de Viteză în Coastă. Într-adevăr am un program foarte încărcat cu etape și evenimente iar din cauza absenței de la Harghita nu am ieșit campion. Cu toate acestea, experiența trecută mă motivează să ating obiectivele pe care mi le-am propus, astfel încât să pot oferi o versiune îmbunătățită a mea în noul sezon."

 

  Cristian: Reglementările acestui sezon te scot din lupta pentru categoria turismelor (cat. I) și te plasează într-o nouă categorie introdusă: cat. III. Este bine-cunoscut faptul că Tesla Model 3 Performance cu care vii la start pentru al treilea sezon consecutiv, presupune niște costuri mari, cu atât mai mult cu cât în fiecare an - și dacă se poate, de la o etapă la alta - vrei ca materialul tău de concurs să fie îmbunătățit. Cum te afectează pe plan psihologic această nouă încadrare ? Dar în raport cu partenerii tăi ?

  Dominic: "Reglementările acestei noi categorii au adus unele schimbări neașteptate. În ceea ce mă privește, trecerea într-o nouă categorie nu doar că reprezintă o nouă provocare, însă, fiecare schimbare vine și cu oportunități noi. Suntem hotărâți să ne adaptăm și să performăm.
  În ceea ce privește partenerii mei, suntem într-o continuă comunicare și colaborare strânsă. Pentru noi, cea mai mare satisfacție este că suntem prezenți la start și că proiectul nostru a devenit atât de îndrăgit de public. Desigur, obținerea unor rezultate bune în această categorie este importantă, însă, să-ți spun un secret... întotdeauna am țintit cât mai sus în clasamentul general și nu se va schimba această direcție."

  Cristian: Nu știm dacă există vreo etapă de viteză în coastă din actualul calendar, pe care să nu o îndrăgești. Știm însă că etapa ta de suflet nu poate fi decât cea de casă, desfășurată pe străzile orașului în care și-au avut rezidența familiile regale ale României. Chiar și așa, spune-te care este părerea ta despre Trofeul Râșnov și mai ales, cu ce te avantajează/dezavantajează traseul de concurs de la etapa noastră ?

  Dominic: "Proiectul nostru a fost lansat la Trofeul Râșnov și de fiecare dată când concurez, îmi amintesc de emoțiile primei urcări cu Tesla. Sunt extrem de entuziasmat să revin și să începem noul campionat. Traseul avantajează în mod clar mașinile cu tracțiune integrală, așa cum este și cea a noastră. De-a lungul fiecărei participări am reușit să îmbunătățim considerabil timpii. Combinația dintre acest traseu spectaculos și mulțimea pasionată creează întotdeauna o atmosferă incredibilă. Sunt nerăbdător să văd ce putem realiza în acest weekend.
  Vă mulțumesc pentru acest interviu și pentru oportunitatea de a împărtăși pasiunea mea pentru motorsport. Abia aștept să ne revedem și să trăim împreună emoțiile acestui eveniment extraordinar. Le transmit tuturor pasionaților de motorsport o invitație deschisă de a se alătura acestui spectacol și de a fi alături de noi în această călătorie. Aștept cu bucurie să ne întâlnim pe traseu!"

  Trofeul Râșnov powered by Pro-X și partenerul media oficial - Autorally.ro - îi mulțumesc pilotului Dominic Marcu pentru timpul acordat acestui interviu și îi doresc doar participări reușite în noul sezon competițional, cu atingerea tuturor rezultatelor dorite

 

Interviu realizat de Cristian Oltean

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑