Manfred Stohl, pilotul austriac care în 2006 a terminat în Campionatul Mondial de Raliuri pe poziţia a 4-a înclină să creadă că victoria acestui raliu va merge la Jan Kopecky și Skoda Motorsport, 6° fiind suficiente pentru desfășurarea unui raliu în condiţii normale. Ploaia căzută peste noapte îi este favorabilă cehului, iar lipsa zăpezii care ar fi fost în avantajul lui Baumschlager trasează în mare liniile raliului.
29,59km însumează primele 3 probe ale zilei secunde, iar Baumschlager a avut parte de emoţii mari pe prima, frânele și noroiul făcându-i probleme. Doar norocul a fost cel care l-a salvat de la o ieșire în decor.
Nici Bouffier, ocupantul locului secund în clasamentul general nu s-a arătat încântat de Gutau, proba cu numărul 11. "Am fost luat prin surprindere de unele porţiuni alunecoase, din această cauză timpul meu nu cred că va fi atât de bun", a pus francezul la finele probei care l-a găsit la 3.8s în spatele liderului ceh, dar care a revenit și a bătut proba cu numărul 12 fără a aduce schimbări la general.
La Production Cup, campionul Poloniei, Kajetanowicz își continuă lupta cu austriacul Harrach, polonezul fiind destul de aproape de obţinerea unui rezultat remarcabil la Janner Rallye, avansul său fiind de peste 30s la sfârșitul probei cu numărul 12. De asemenea la 2WD lupta pare să fie tranșată, avansul austriacului Danzinger de peste 3 minute fiind practic imposibil de bătut de către Neubauer, urmăritorul său, doar o greșeală din partea lui Danzinger putând schimba ierarhia.
Francois Delecour își menţine poziţia a 5-a în clasamentului general după prima buclă a zilei secunde, francezul fiind departe de a fi mulţumit de rezultat. Penalizarea de 1 minut, problemele din debutul probei cu numărul 12, lipsa de concentrare au făcut ca Francois să ramână pe același loc 5, distanţa dintre el și ocupantul locului 6 (Kajetanowicz) fiind de 20.5s.
Clasament dupa PS13:
1. Jan Kopecky Skoda Fabia S2000 1:48:52.5
2. Bryan Bouffier Peugeot 207 S2000 +14.3
3. Raimund Baumschlager Skoda Fabia S2000 +42.7
4. Vaclav Pech Mini JCW S2000 +2:37.7
5. Francois Delecour Peugeot 207 S2000 +3:03.5
Stefan B
Echipa Autorally