Jarkko Miettinen s-a impus la Brasov!

Publicat in: March 10, 2008, Vizualizari: 2829
Prima etapa a Campionatului National de Raliuri editia 2008 s-a incheiat cu victoria echipajului cu numarul 101 format din Jarkko Miettinen si Mikko Lukka. Pilotul finlandez al echipei Hiparion Invest RT I a repurtat astfel primul succes in Romania, in ciuda faptului ca a mai alergat in doar doua raliuri de asfalt in intreaga sa cariera.

Jarkko s-a impus in PS3 Rasnov (a fost devansat doar de Alexandru Pitigoi, dar pilotul bucurestean nu puncteaza in clasamentul general, deoarece concureaza la Grupa H) si PS6 Paraul Rece.

In superspeciala din Brasov, Jarkko a percutat in cauciucurile de protectie si a terminat pe locul 23, insa in ziua a doua a recuperat timpul pierdut, chiar daca s-au anulat doua probe (PS 4 – Babarunca, PS 5 – Cheia). Jarkko Miettinen a castigat si prima etapa a Cupei Mitsubishi, acumuland o zestre de 21 de puncte in aceasta competitie.

Jarkko Miettinen (Mitsubishi EVO9 – Grupa N):
“Am avut un raliu cu o desfasurare interesanta, deoarece sambata dimineata am plecat cam nervos dupa incidentul din Superspeciala si am fost putin contrariat de vremea schimbatoare. Dupa primele viraje insa nervozitatea a disparut si ne-am intrat in ritm. Sunt fericit ca am castigat, deoarece nu ne asteptam sa se intample chiar din prima etapa, in conditiile in care exista aici multi piloti de valoare. Sunt multi concurenti intr-un ecart de 10 secunde si asta demonstreaza ca exista o concurenta serioasa. E adevarat, ceilalti competitori cunosc foarte bine traseele si asta le da un mic avantaj. Raliul de la Brasov este unul provocator, pentru ca suprafata se schimba permanent, chiar dificil cand nu stii capcanele fiecarui viraj. Eu nu cunosc celelalte echipaje, nu le stiu stilul de pilotaj, cum abordeaza fiecare in parte interioarele, pe unde taie, si de aceea a fost putin mai greu, dar si bucuria mai mare. Am asteptat cu totii Babarunca si Cheia pentru ca erau doua probe lungi si frumoase, dar pana la urma siguranta noastra este pe primul loc.”

Constantin Aur/Anton Avram, al doilea echipaj al Hiparion Invest Rally Team 1, a terminat confruntarea de la Brasov pe locul 6, dupa ce in prima zi a facut spectacol in Superspeciala desfasurata in complexul Sportiv “Ion Tiriac”.

Titi Aur (Mitsubishi EVO9 – Grupa N):
“Eu nu sunt un fan al asfaltului uscat, imi doream sa fie zapada sau chiar noroi la Brasov. Este clar ca avem un campionat foarte puternic cu masini si piloti de o valoare foarte ridicata. Sa nu uitam ca a fost la start castigatorul Raliului Finlandei la Grupa N, asa ca este foarte bine. Astept raliurile de asfalt mai murdare pe care stiu sa merg mai bine si evident ma gandesc la macadamuri.”

Din pacate, Catalin Berari nu a avut sansa sa puncteze la Grupa H din cauza unei probleme tehnice care l-au facut sa abandoneze pe PS2 – Alpin, prima proba din cea de-a doua zi de concurs.

Catalin Berari (Mitsubishi EVO9 – Grupa H):
“Am parasit competitia intr-un mod chiar prostesc. Cablul de acceleratie s-a blocat si am riscat o iesire in décor la 200 km/h. Din pacate s-a stricat si cutia de viteze si sunt chiar suparat din acest motiv. Sunt fericit insa pentru ca echipa s-a impus in clasament si ca Jarkko a castigat. Aceasta bucurie reuseste sa imi stearga suparararea personala provenita in urma abandonului. Ma felicit pentru decizia de a-l aduce pe Jarkko in Romania, deoarece el poate ridica in mod semnificativ nivelul campionatului. Este prietenul si profesorul meu si sper din toata inima ca la finalul acestui an competitional sa il incoronam drept campion national.”


PR Teodor Hossu-Longin
hossu.longin@b1tv.ro
Foto: Robo Product

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss