Publicat in: November 27, 2012, Vizualizari: 2831
Francois Delecour si Bogdan Barbu, cei mai premiati alaturi de campionul european
Pilotul Skoda, Juho Hanninen, campion IRC in 2010, SWRC in 2011 si campion ERC in 2012, a fost cel mai premiat sportiv al galei organizate de Rally Magazin luni seara, in Capitala. Finlandezul a fost placut surprins de distinctia oferita de Alex Tamasescu & co, el fiind desemnat pilotul anului 2012, pentru performantele sale din european si Intercontinental Rally Challenge. Hanninen, care a tinut capul de afis al serii, s-a intretinut cu brasoveanul Dan Girtofan si a fost cel mai solicitat pentru poze la finalul evenimentului.
 Juho Hanninen, cel mai premiat pilot al evenimentului |
 Mihai Marinescu, unul din cei mai solicitati pentru interviuri |
Un alt pilot care isi desfasoara activitatea la nivel international, brasoveanul Mihai Marinescu, a fost prezent, fiind premiat in cadrul galei. Brasoveanul, care alearga cu insemnele campaniei "Visit Romania" s-a clasat al cincilea in Formula 2 in sezonul 2012.
Francois Delecour a fost si el printre cei mai apreciati piloti ai evenimentului, campionului absolut al Romaniei fiindu-i rezervata distinctia pentru viteza pura, fiind pilotul cu cele mai multe victorii de proba speciala, 33 la numar. Desi nu a fost prezent, fiind aflat la teste in Sudul Frantei pentru raliul Monte Carlo, francezul a trimis un mesaj prin intermediul lui George Grigorescu, cel care a ridicat trofeele fostului pilot de uzina Ford, Peugeot si Mitsubishi.
Surpriza serii a fost insa desemnarea lui Bogdan Barbu ca cel mai bun pilot roman din 2012, premiu care a depins in totalitate de voturile exprimate online de fani. Multiplul campion national de ski, care are acum un numar impresionant de cupe si din competitiile auto, a dominat sezonul in Cupa Dacia, la fel ca si la clasa 9, obtinand si un numar important de puncte pentru echipa ESD, in care a facut parte alaturi de Francois Delecour si George Grigorescu.
 Barbu a fost premiat de campionul european |
 Hanninen si Girtofan |
Raul Badiu a fost si el premiat pentru performantele din sezon, campionul debutantilor primind distinctia "Rookie of the Year", dupa un an in care sibianul a impresionat la comenzile unei Dacia Logan, luptandu-se de la egal la egal cu adversari mai experimentati.
Bucurestenii de la Colina au primit pentru al treilea an consecutiv premiul pentru cea mai buna echipa de asistenta, iar alte premii au fost acordate pentru a recompensa meritele sportivilor, echipelor si ale celor implicati in sportul cu motor romanesc in sezonul 2012.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally