La prima victorie cu Toyota. Ott Tanak a castigat Raliul Argentinei

Publicat in: April 29, 2018, Vizualizari: 34

Dupa ce anul trecut a obtinut cu M-Sport primele doua victorii in WRC, Ott Tanak si-a trecut in cont si primul succes alaturi de noua sa echipa, Toyota. Pilotul estonian a castigat Raliul Argentinei fara prea multa presiune din partea rivalilor sai, devenind al treilea invingator diferit in primele cinci etape ale Campionatului Mondial de Raliuri. Celelalte doua pozitii ale podiumului argentinian le-au revenit pilotilor Hyundai, Thierry Neuville si Dani Sordo.

Ott Tanak a dominat intrecerea de macadam din Argentina, obtinand prima victorie a echipei Toyota din 2018. Insa pilotul estonian nu a inceput cu dreptul raliul sud-american. Pe chiar prima speciala de vineri a lovit un bolovan care l-a facut sa se roteasca si i-a afectat directia masinii. Tanak a luat startul pe cea de-a doua proba de vineri de pe a noua pozitie insa pana la jumatatea zilei ajunsese la conducere. Si nu s-a oprit aici. Sambata a castigat cinci probe, tot atatea cate castigase si in ziua precedenta, asingurandu-si o zi finala mai usoara, cu un avans de 46.5 secunde fata de al doilea clasat. Bineinteles ca pe cei 55 de kilometri de duminica Ott Tanak a mers la conservarea rezultatului, insa chiar si asa si-a adaugat 2 puncte aditionale pe powerstage, unde a terminat cu al patrulea timp.

Echipa Hyundai Motorsport a punctat bine in Argentina, avand doi piloti pe podium si un al treilea pe a cincea pozitie. Thierry Neuville s-a clasat al doilea, in fata lui Dani Sordo, Sebastien Ogier fiind cel care s-a interpus intre ei si Andreas Mikkelsen. In incercarea de a recupera cat mai multe puncte fata de liderul clasamentului general Ogier, Neuville si-a adaugat si cele 5 puncte aditionale destinate castigatorului de pe power stage. Insa campionul mondial en-titre s-a clasat al doilea pe proba finala, asa ca a redus la minimum decalajul fata de principalul sau rival la titlu. Inca o data, Sebastien Ogier a fost dezavantajat de prima pozitie pe drum vineri, avand rolul de a curata traseul pentru cei care veneau in urma sa. In celelalte zile, abordarea sa a fost precauta si s-a multumit la final cu al patrulea loc.

Coechipierul lui Ogier, Elfyn Evans, a terminat cu al saselea timp, in fata lui Kris Meeke, unul dintre pretendentii la podium. Pilotul Citroen a pierdut a treia pozitie dupa ce o pana l-a fortat sa traga pe dreapta chiar pe proba si sa schimbe roata. A opta pozitie in clasamentul raliului i-a revenit lui Esapekka Lappi, in urma sa venind un alt finlandez, Teemu Suninen. Abandonurile de renume din Argentina au fost Jari-Matti Latvala si Craig Breen.

Kalle Rovanpera conducea clasamentul WRC2 inainte de ziua finala, cand a lovit masina de concurs, victoria "ligii secunde" revenindu-i lui Pontus Tidemand.

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss