Publicat in: September 16, 2012, Vizualizari: 2592
Jari-Matti Latvala a facut un raliu aproape perfect, iar trei speciale il mai despart de cea de-a doua victorie din sezon. Finlandezul nu a redus insa motoarele, marindu-si avansul la aproape jumatate de minut inainte de bucla finala, in timp ce Sebastien Loeb a reusit sa il depaseasca pe Petter Solberg, pentru locul secund.
Loeb a fost singurul pilot mai rapid decat Latvala in dimineata zilei finale, cele doua victorii de proba ale francezului oferindu-i acestuia un avans minim in fata lui Petter Solberg, in lupta pentru pozitia a doua. Chiar daca a spus ca se simte mult mai bine, gasind un nivel superior de aderenta, Loeb este de parere ca lupta sa cu norvegianul este departe de a se fi incheiat: "De la inceputul raliului ne-am chinuit dupa-amiaza, in timp ce diminetile au fost in regula. Probele de astazi sunt insa mult mai bune pentru masina noastra, pentru ca avem mai multa aderenta."
Mads Ostberg a pierdut timp din cauza unei scaderi de putere, astfel ca se gaseste sub amenintarea lui Mikko Hirvonen, aflat la 23 de secunde de locul patru detinut de norvegian.
Clasament dupa PS16:
1. Jari-Matti Latvala Ford 2:40:55.8
2. Sebastien Loeb Citroen +29.3
3. Petter Solberg Ford +32.2
4. Mads Ostberg Adapta Ford +1:04.3
5. Mikko Hirvonen Citroen +1:27.3
6. Ott Tanak M-Sport Ford +2:24.8
7. Evgeny Novikov M-Sport Ford +3:08.6
8. Thierry Neuville Citroen Junior +3:57.7
9. Matthew Wilson M-Sport Ford +5:31.6
10. Martin Prokop Czech Ford +6:23.2
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally