Lewis Hamilton a devenit pentru a doua oara campion mondial in Formula 1

Publicat in: November 23, 2014, Vizualizari: 29

L-am acuzat atunci cand a ales sa plece de la McLaren la Mercedes. L-am considerat un mercenar care musca mana care l-a hranit, care pleaca pentru mai multi bani de la echipa care l-a crescut, alaturi de care a obtinut primul sau titlu mondial. Insa Lewis Hamilton a demonstrat in acest sezon ca pe langa munca si talent, pentru a avea succes trebuie sa risti, sa ai viziune, sa iti urmezi instinctul. A anticipat adaptarea excelenta a celor de la Mercedes la schimbarile drastice de regulament din acest an iar astazi a devenit campion mondial alaturi de echipa germana.

Conform ecuatiei punctelor, liderul campionatului Lewis Hamilton ar fi obtinut titlul daca termina pe a doua pozitie, indiferent de rezultatul rivalului/colegului sau, Nico Rosberg. Desi Rosberg a avut probleme tehnice care l-au impiedicat sa puncteze, Hamilton a decis sa obtina al doilea titlu din cariera cu stil. Pilotul britanic a castigat Marele Premiu de la Abu Dhabi, fara a reduce ritmul pana in momentul in care a trecut, pentru ultima data in 2014, linia de finish. Hamilton a fost flancat pe podium de cei doi piloti Williams, Felipe Massa obtinand a doua pozitie iar Valtteri Bottas pe cea de a treia.

Sansele lui Rosberg la titlul suprem au inceput sa se diminueze chiar de la start. Desi a plecat din pole position, pilotul german a fost depasit de Hamilton care a luat unul dintre cele mai bune starturi din cariera. Pana in primul viraj, pilotul britanic avea deja un avans de cateva lungimi de masina intre el si ceilalti concurenti. Cu greu, Rosberg a ramas pe a doua pozitie, beneficiind si de startul ratat a lui Bottas, care a pierdut 5 pozitii. Problemele lui Rosberg s-au accentuat pe masura ce cursa se desfasura, pierzand initial sistemul ERS iar spre final si puterea propulsorului. Toate problemele tehnice care spera sa i se intample lui Hamilton l-au lovit chiar pe el. Cu cateva tururi inainte de final, iesit deja din puncte, Rosberg a fost chemat de mecanicii sai la boxe. Germanul a dat dovada de caracter, cerand sa i se permita trecerea liniei de sosire pe roti. Mai mult, a mers in camera in care Hamilton astepta sa urce pe podium si l-a felicitat. Un gest care ii spala mult din pacatele facute in acest an din cauza combativitatii si frustrarii.

Echipa Mercedes a dominat editia 2014 a Campionatului Mondial de Formula 1. Pilotii sai au castigat 16 din cele 19 etape ale sezonului, plecand in 18 randuri din pole position. Insa cea mai importanta  evolutie fata de anul trecut a avut-o echipa Williams. Bottas si Massa insumeaza 7 clasari pe podium, pilotul brazilian adjudecandu-si si un pole position. Echipa britanica urca de pe a noua pozitie dobandita la finalul lui 2013 pana pe 3.

Pe doi incheie campioana ultimelor 4 editii, Red Bull Racing. Iar pilotul care a impresionat nu este cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel ci noul adus, Daniel Ricciardo. Australianul a fost singurul, in afara celor de la Mercedes, care a castigat in acest an. Si nu o data ci in trei randuri. Ricciardo a facut spectacol si la Abu Dhabi. Plecat de pe linia boxelor dupa ce monoposturile Red Bull au fost descalificate din calificari, pilotul cu cel mai mare zambet a terminat cursa pe 4 iar sezonul pe 3. Cu siguranta este un rezultat la care putini se asteptau in primavara.

Jenson Button a concurat in cursa dintre zi si noapte din Emirate cu nesiguranta viitorului in Formula 1. Desi s-ar putea ca aceasta sa fie ultima sa participare in Marele Circ, campionul britanic a scos maximul posibil, incheind pe 5. Si-a surclasat din nou coechipierul, pe Kevin Magnussen, si spera sa faca echipa cu Fernando Alonso in 2015 la revenirea motoristului Honda. In urma sa s-au clasat pilotii Force India, Nico Hulkenberg, respectiv Sergio Perez. Si pentru Sebastian Vettel Marele Premiu de la Abu Dhabi a fost emotionant. Dupa 4 campionate mondiale castigate alaturi de Red Bull, pilotul german se va alatura incepand cu 2015 echipei Ferrari. Componentii actuali ai scuderiei italiene au obtinut in cursa de azi ultimele puncte puse in joc, Fernando Alonso terminand inca o data in fata colegului Kimi Raikkonen.

Primul sezon in care monoposturile au folosit propulsoarele V6 a fost unul frumos. Desi Mercedes au fost net superioara celorlalte echipe, lupta dintre pilotii sai pana la final a oferit un real spectacol. Pe de alta parte, si titlul de "rest of the best" a fost unul disputat. Am avut un sezon cu foarte multe depasiri, curse decise in ultimul tur, un circuit nou introdus (Rusia) dar si accidentul tragic suferit de Jules Bianchi. Important este ca starea lui de sanatate da semne de imbunatatire. Pilotul francez ne-a oferit unul dintre cele mai frumoase momente ale anului, atunci cand la Monte Carlo a terminat pe 9 pilotand monopostul Marussia, obtinand primele puncte din istoria acestei echipei in F1. Forza Jules!

Rezultatele cursei de la Abu Dhabi:

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss