Lewis Hamilton și-a asigurat a treia coroană la Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Starea vremii nu a fost una din cele mai bune, ploaia punând stăpânire pe circuitul din Texas. Vremea a fost si mai rea cu o zi înainte, când calificările nu s-au putut ţine. A fost prima amânare din 2013, de la Marele Premiu al Australiei, încoace. Nicicând nu s-a mai înregistrat asemenea niveluri ale apei în Austin în această perioadă.

Rosberg a obţinut pole-ul, iar la ora startului pista se mai zvântase. Nu i-a fost ușor lui Hamilton în State. A trebuit să asude pentru această victorie, să-și depășească adversarii, să rămînă lucid și alert pînă la capăt. A trecut de Rosberg în turul 48, după ce acesta a ieșit de pe pistă, revenind doar ca să încerce să nu fie prins de Vettel.
Dacă germanul urca pe 2, decizia acestei ediţii se amâna pentru Mexic, la următoarea cursă. Åži Vettel a tras, dar n-a izbutit. Într-un fel, și el i-a ușurat triumful lui Lewis. Dar cel mai tare și l-a înlesnit el însuși, din martie, de când s-a impus în Australia. "E cel mai mare moment din viaţa mea". Trei titluri mondiale la 30 de ani.
La finalul cursei, Lewis sare ca un copil, așteptându-i pe membrii echipei. Îmbrăţișări de-a valma, ţipete, alte valuri de emoţie... Coechipierul Rosberg îl felicită sincer și el, chiar dacă nu împărtășește decât parţial bucuria. Lacrimile se strecoară în voce când spune "E cel mai mare moment din viaţa mea. Mulţumesc atît de mult! Familiei mele, vă iubesc. Mulţumesc mult, băieţi".
Britanicul nu mai poate fi depășit de nimeni anul acesta. A dominat sezonul și a triumfat încă o dată, după ce o mai făcuse în 2008 și anul trecut.
Sursa: www.gsp.ro
CLASAMENT CURSÄ‚
1. Lewis Hamilton 1h50m52.703s 25p
2. Nico Rosberg +2.850 18p
3. Sebastian Vettel +3.381 15p
4. Verstappen +22.359 12p
5. Pérez +24.413 10p
6. Button +28.058 8p
7. Sainz +30.619 6p
8. Maldonando +32.273 4p
9. Nasr +40.257 2p
10. Ricciardo +53.371 1p
CLASAMENTE PILOÈšI
1. Hamilton 327p
2. Vettel 251
3. Rosberg 247
4. Raikkonen 123
5. Bottas 111
6. Massa 109
7. Kvyat 76
8. Ricciardo 74
9. Pérez 64
10. Verstappen 45
CLASAMENT ECHIPE
1. Mercedes 574p
2. Ferrari 374p
3. Williams 220p
4. Red Bull 150p
5. Force India 102p
6. Lotus 70p