”Lipeste-te de #valiporcisteanu!”

Publicat in: June 12, 2015, Vizualizari: 27

Joi, 11 iunie, în AFI Palace Cotroceni, iubitorii cailor putere s-au ”lipit” de spectacol, liantul fiind ultimul român încununat cu titlul de campion naţional de raliuri. A fost momentul în care am consemnat startul oficial al campaniei ”Lipește-te de #valiporcișteanu!”, proiectul prin intermediul căruia Vali revine în cea mai importantă competiţie de motorsport din România.



Gheaţă fierbinte
Timp de aproape o oră, patinoarul AFI Palace Cotroceni a atras ca un magnet, deopotrivă, vedete din showbiz și sportul românesc, dar și vizitatorii centrului comercial, spectacolul ”Cool like Ice” oferind încă o probă a talentului incontestabil al piteșteanului. Mașina lui Vali a valsat pe gheaţă, ţinând cu sufletul la gură sutele de privitori, iar pentru a potenţa momentele de virtuozitate la volan, show-ul a fost întregit de apariţiile trupei Ice Fusion Freestyle. Iar dacă în această primă parte a evenimentului vedetele au fost cele care au trăit, în dreapta campionului, senzaţiile pe care le oferă o mașină de raliuri, nici fanii nu au fost privaţi de senzaţii tari. În parcarea AFI Palace Cotroceni, câștigătorii unei tombole dedicate exclusiv publicului având privilegiul de a gusta o porţie de adrenalină într-o mașină pregătită pentru derapaj controlat aparţinând școlii VPDS sau într-un Porsche Cayman GTS.

Pătrăţele cu...lipici
Evenimentul a probat și faptul că acest nou proiect marca Vali Porcișteanu are priză! S-au lipit deja de echipajul #125 și îl vor însoţi, virtual, pe probele speciale, MBT, VPDS, Wheels Spedition, Sibiu Rally Challenge, SafeFleet, AFI Palace Cotroceni, Auto Vicsal, Brioche Doree, Caru cu cafea, RBC, iLIkeIT și Giulia.

Și este doar startul!
Reamintim, pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să-și promoveze imaginea sau să susţină echipajul #125 în sezoanele 2015-2016, mașina a fost împărţită în spaţii publicitare pătrate cu o suprafaţă de 10x10 cm. Se poate ”lipi” oricine, pentru că suma per unitate este extrem de accesibilă, iar conceptul permite posibilităţi nelimitate de personalizare a pachetelor dedicate partenerilor. Detaliile campaniei sunt disponibile pe site-ul oficial al campionului din 2011: http://valiporcisteanu.com/campanie/

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss