Dublul campion mondial Sebastien Loeb a avut partea de inca o zi fara probleme in Raliul Spaniei "Movistar Rally Catalunya" si se afla la trei speciale si 70 de km de ce-a de-a 10-a victorie din acest sezon. Francezul are dupa a doua zi de concurs un avans de 57 de secunde fata de colegul sau de la Citroen, belgianul Francois Duval.
Spre deosebire de ziua de vineri, cand atat Loeb cat si Duval au avut ceva emotii, ambii trecand prin derapaje necontrolate la viteze foarte mari, astazi cei doi piloti de la Citroen au avut o zi "linistita" in ciuda faptului ca ambii au declarat ca vremea schimbatoare le creeaza inca surprize. De pe pozitiile actuale, cei doi pot aduce inca un titlu mondial pentru Citroen, asta in urma abandonului lui Marcus Gronholm.
"Nu am avut nici un fel de probleme - totul a mers foarte bine", a declarat Loeb. "Suntem inca la conducere si ne-am indeplinit obiectivul pentru azi. Imi plac specialele si mentin un ritm apropiat de cel al principalului meu adversar pentru a ma mentine in frunte. Cu toate acestea, trebuie sa fiu foarte precaut."
Duval a recunoscut la randul sau ca trebuie sa fie foarte atent la conditiile traseului: "Am avut un ritm foarte bun", a spus belgianul. "Am mers la 90% din capacitate si totusi nu am fost privat de emotii. Sunt cateva locuri foarte inselatoare si trebuie sa fii foarte concentrat tot timpul."