Loeb castiga pentru a patra oara Raliul Germaniei!

Publicat in: August 28, 2005, Vizualizari: 5697

Campionul mondial Sebastien Loeb reuseste a opta victorie in sezonul 2005 si se apropie mai mult de al doilea titlu mondial consecutiv dupa ce a dominat Raliul Germaniei inca din prima proba speciala. Cu Loeb pe prima pozitie si Duval pe locul secund cei de la Citroen spera din nou la titlul mondial reusind sa treaca din nou pe prima pozitie in clasamentul constructorilor. Pentru Loeb rezultatul este unul oarecum asteptat insa pentru Duval performanta din Germania inseamna revenirea belgianului la forma excelenta pe care a avut-o de altfel aici si anul trecut pe cand pilota pentru Ford.

Loeb a acumulat un total de 93 de puncte in vreme ce locul trei in Germania i-a adus lui Gronholm un total de 61 de puncte la general, acest avans permitandu-i lui Loeb sa castige titlul mondial chiar din urmatoarea etapa, Raliul Marii Britanii, daca diferenta dintre el si Gronholm va fi de cel putin opt puncte. "Dintre toate victoriile pe care le-am obtinut aici, aceasta a fost cea mai usoara", a spus Loeb. "A fost o lupta frumoasa cu Francois, insa chair din a doua zi am stiut ca totul va fi ok. A fost alunecos din cauza nisipului de pe probe insa faptul ca nu a plouat a facut diferenta. Sincer, ar fi fost mult mai interesant ca lupta sa fie mai stransa, insa nimanui nu-i place sa piloteze pe ploaie. Masina a fost fantastica de la start pana la sosire. Cand lupti pentru titlul mondial nu te poti relaxa niciodata insa am un avantaj destul de bun."

Locul trei pe care Gronholm l-a ocupat la sfarsitul raliului - si care a fost dupa spusele acestuia cel mai bun loc la care putea spera - ii consolideaza pozitia secunda in clasamentul general, finlandezul fiind "ajutat" si de evolutia lui Petter Solberg, cel care s-a straduit sa se apropie de performantele masinilor Peugeot incaltate cu acelasi tip de pneuri. Solberg a avut insa probleme cu cutia de viteze in a doua zi iar colegul sau de la Subaru, expertul asfaltului Stephane Sarrazin, a avut deasemenea parte de probleme dupa ce a rupt levierul franei de mana si a iesit pana la urma din cursa. Atat Solberg cat si Sarrazin au reusit sa revina pe finish si sa termine in puncte, insa excelentul loc sase pe care a terminat Roman Kresta ii permite inca echipei ovalului albastru sa ramana in fata constructorului japonez in clasamentul general.

Desi pilotul ceh a mers foarte bine nu a putut rezista pana la final atacului sustinut venit din partea lui Gigi Galli care termina raliul pe pozitia a cincea. Harri Rovanpera nu a reusit sa se descurce la fel de bine ca si colegul sau italian, ultima etapa de asfalt la care finlandezul a  luat parte fiind Raliul Sanremo din 2002. In final Rovanpera a terminat doar pe locul 10.

Pentru Skoda Raliul Germaniei nu a fost decat inca un raliu de cosmar. Dupa ce Alex Bengue a iesit in decor inca din prima zi si a fost retras din cursa, localnicul Armin Schwarz a avut parte de un incident asemanator avariind motorul Fabiei sale. Cehul Jan Kopecky a fost pe punctul de a termina raliul pe pozitia a noua, asta pana in ultima zi cand a pierdut o roata de la masina sa.

Debutul pe asfalt nu a fost tocmai placut pentru Chris Atkinson de la Subaru, tanarul australian nereusind sa gaseasca ritmul potrivit pe toata durata competitiei, terminand totusi pe locul 11, chiar in fata pilotului privat Daniel Sola, cel care a impresionat aici aflandu-se pe pozitia a cincea pana in ultima zi cand din cauza unor probleme hidraulice a pierdut foarte mult timp.

Clasamentul final in raliul Germanei:

1.  S. LOEB          3:27:13.2  0.0
2.  F. DUVAL         3:27:50.6  37.4
3.  M. GRONHOLM      3:29:18.0  1:27.4
4.  M. MARTIN        3:31:22.6  2:04.6
5.  G. GALLI         3:32:16.8  54.2
6.  R. KRESTA        3:32:25.5  8.7
7.  P. SOLBERG       3:35:01.3  2:35.8
8.  S. SARRAZIN      3:35:47.3  46.0
9.  X. PONS          3:36:22.4  35.1
10. H. ROVANPERA     3:36:24.8  2.4
11. C. ATKINSON      3:37:46.2  1:21.4
12. D. SOLA          3:43:56.3  6:10.1
13. D. SORDO         3:46:59.3  3:03.0
14. K. MEEKE         3:48:24.2  1:24.9
15. G. WILKS         3:50:53.9  2:29.7
16. P. ANDERSSON     3:51:44.1  50.2
17. T. GARDEMEISTER  3:52:50.2  1:06.1
18. H. GASSNER       3:53:06.9  16.7
19. K. KATAJAMAKI    3:53:07.7  0.8
20. L. BETTI         3:57:20.3  4:12.6

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss