Publicat in: October 5, 2003, Vizualizari: 13
Final spectaculos in Raliul Italiei dupa ce ploaia si-a facut aparitia si a luat prin surprindere majoritatea pilotilor. Daca mai inainte spuneam ca lucrurile par a se fi stabilizat in clasament, nu m-am gandit absolut deloc la o asemenea situatie.
Ploaia a inceput sa cada in penultima speciala iar cel care avea sa profite cel mai mult de asta a fost Gilles Panizzi, singurul dintre pilotii din fruntea clasamentului care avea 206-le "incaltat" cu gume intermediare, reusind sa castige cu un avans considerabil ultimele doua probe, si chiar sa urce de pe locul 5 pana pe locul 2 in clasamentul general, la doar 28 de secunde de lider, Sebastien Loeb.
Din nou ghinion fantastic pentru actualul campion mondial, Marcus Gronholm, care pierde o roata in ultima speciala si abandoneaza dupa ce se afla pe a treia pozitie in clasamentul cursei... Aproape de abandon s-a aflat si Didier Auriol de la Skoda, motorul Fabiei sale fumegand si terminand cursa fara presiune hidraulica.
Asadar, dupa abandonul lui Marcus Gronholm si urcarea spectaculoasa a lui Panizzi pana pe 2, Markko Martin, care s-a aflat in permanenta lupta cu Loeb pentru prima pozitie, coboara pe 3, urmat de Carlos Sainz, Francois Duval, Colin McRae si Richard Burns. In primii 10 au mai reusit sa termine si Bugalski, Cedric Robert si Makinen.
Astfel, dupa Raliul Italiei "Sanremo", Sebastian Loeb devinde cu sanse foarte mari candidat la titlul din acest an, aflandu-se la doar doua puncte in urma lui Richard Burns.
Clasamentul final in Italia:
1. Loeb
2. Panizzi + 00'28"30
3. Martin + 00'54"60
4. Sainz + 02'33"20
5. Duval + 03'58"90
6. McRae + 04'23"80
7. Burns + 07'09"50
8. Bugalski + 07'12"60
9. Robert + 07'25"70
10.Makinen + 07'32"20