Desi ramane fara victorie de proba dupa sapte probe speciale, Sebastien Loeb preia prima pozitie a clasamentului intermediar, in urma unei iesiri de pe drum a fostului lider, Sebastien Ogier. Acesta din urma, tocmai cand parea cel mai sigur pe el, semnand o noua victorie de proba in prima speciala a zilei secunde, a facut o eroare de pilotaj, abordand prea rapid un viraj si iesind de pe drum. In urma unei pierderi de 44 de secunde, Ogier cade astfel pana pe trei, in spatele lui Mikko Hirvonen.
"Am iesit prea larg intr-un viraj si am fost nevoiti sa facem manevre pentru a reveni pe traseu. Am avut nevoie sa folosesc frana de mana, insa aceasta nu a functionat" a explicat Ogier, a carui masina a ajuns la finalul probei cu parbrizul spart.
Nici Hirvonen, cel care este acum al doilea, nu a fost scutit de emotii, finlandezul iesind o data de pe drum si lovind o piatra cu spatele Citroen-ului sau cu alta ocazie, in incercare de a tine pasul cu cei doi francezi, Ogier si Loeb.
Noul lider, Loeb, a spus si el ca a dat tot ce avea mai bun in aceasta dimineata, pentru a incerca sa-l ajunga pe conationalul sau. Preluarea primei pozitii a venit insa ca un mic cadou din partea lui Ogier, care tocmai isi marise avansul la 18 secunde, dupa ce Loeb fusese cel care sa greseasca in PS6, unde a lasat 3-4 secunde, dupa spusele sale. "A fost destul de bine, ultima proba [PS7] a fost foarte rapida si cu mult noroi. In aceasta dimineata am atacat din plin, iar increderea este la cote foarte bune" a spus Loeb, care are 9 secunde in fata coechipierului sau, Mikko Hirvonen.
Jari-Matti Latvala se afla pe locul patru, la distanta tot mai mare de podium, dupa ce pilotul finlandez spune ca si-a pierdut increderea si nu gaseste solutii pentru a creste viteza.
Novikov este cel mai bine clasat dintre pilotii Ford, cu jumatate de minut in fata lui Andreas Mikkelsen.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally