Marele Premiu al Ungariei a fost a doua etapa din Campionatul Mondial de Formula 1 in care cei doi piloti Lotus, Kimi Raikkonen si Romain Grosjean, au ocupat locurile 2 si 3. A fost un nou weekend in care a parut ca Lotus poate sa obtina victoria insa Lewis Hamilton a fost de ne-batut.
Eric Boullier, seful echipei Lotus, spune totusi ca nu are motive sa fie dezamagit din cauza ca niciunul dintre pilotii sai nu a reusit sa invinga in etapa maghiara. Acesta a declarat ca este incantat de treaba facuta de acestia, adaugand ca performanta din Ungaria este mai importanta pentru echipa decat cea din Bahrain, prima cursa din sezon in care Kimi a terminat pe locul 2 iar Grosjean pe 3.
"Ambele monoposturi pe podium pe un circuit intortocheat ca acesta este un rezultat bun pentru echipa fiind mai important chiar decat rezultatul din Bahrain, si asta pentru ca la Hockenheim am avut un weekend foarte slab pentru Romain. Pilotii au facut o cursa buna si au incercat sa prinda liderul insa stiam ca pe acest circuit este foarte dificil de depasit." a declarat Eric Boullier.
Acesta a adaugat: "Suntem foarte incantati de calificari, pregatindu-ne special pentru acestea. Amandoua masinile au fost in primele 5. Daca vom avea rezultate asemenatoare si in restul sezonului vom fi in pozitia de a lupta pentru victorie."
Chiar daca este incantat ca Lotus se afla deasupra Ferrari in clasamentul constructorilor, Boullier recunoaste ca ar fi frustrant pentru echipa sa daca nu reuseste sa castige o cursa la un moment dat.
Seful de la Lotus a mai spus ca tinta echipei sale este aceeasi, sa aiba rezultate mai bune decat in anul precedent. Insa in cazul in care vor avea acelasi ritm cursa de cursa, poate isi vor revizui acest scop.
Dan Terea
Echipa Autorally