Mads Østberg continuă în culorile celor de la Citroën!

Publicat in: March 7, 2022, Vizualizari: 32
  • Campionul mondial la WRC2 în 2020, a reușit să câștige cele mai multe etape, cele mai multe victorii de probă specială în ultimul sezon de campionat și a fost lider în majoritatea etapelor din campionatul Ungariei, dar participarea la cinci etape din totalul de șapte runde s-a dovedit a fi insuficientă pentru a câștiga campionatul. Mads Østberg așteaptă cu nerăbdare începutul sezonului maghiar din acest an, urmând să se alinieze la start cu același Citroën C3 Rally2 dar cu un nou navigator și desgiur, ambiții mai mari împreună cu întreaga echipă a Citroën Rally Team Hungary.

   Pilotul norvegian și-a încheiat sezonul anterior din Campionatul Ungariei de Raliuri cu o victorie în etapa europeană. Colaborarea începută în 2021 cu reprezentantul Citroën în Ungaria și Tagai Racing Technology va continua și în acest an, iar obiectivul echipei este de a câștiga titlul național absolut, cu modelul Citroën C3 Rally2 îmbunătățit, „încălțat” cu anvelope PIRELLI!

   „Am avut parte de un sezon grozav anul trecut!” Cu această propoziție și-a început Mads evaluarea anuală. „Întotdeauna este interesant să ajung în locuri noi, să cunosc oameni noi, dar și noi oportunități. Sunt probe foarte tehnice în campionatul maghiar, care îmi plac în mod deosebit. Sunt secțiuni foarte rapide, poate uneori prea rapide. Etapa mea davorită a fost cea de la Pécs. Într-un mediu foarte frumos, printre oameni prietenoși, am avut ocazia să concurez pe probe de viteză senzaționale și am câștigat acolo pentru prima dată în Ungaria. Dar cu toate acestea, au fost momente bune la fiecare etapă. M-am distrat grozav, de aceea am decis să continui să concurez în Ungaria!” 

   Nu doar probele speciale și raliurile au fost remarcate de campionul mondial, ci și spectatorii: „În ciuda pandemiei, a fost foarte multă lume pe marginea probelor și sper să fie mult mai mulți în acest an și nu doar acolo, ci și în zona parcurilor de service. Le mulțumesc pentru dragostea și căldura cu care m-au întâmpinat până acum!”
   Întrebat despre obiectivele din acest an, Mads a demonstrat din nou că prin ale sale vene curge un sânge de viking: „Întotdeauna vreau să câștig! Acesta este obiectivul meu și pentru acest an! Desigur, nu va fi ușor, adversarii sunt puternici și pentru asta nu pot decât să-i respect și să-i stimez foarte mult. Totuși, mașina noastră este încă foarte bună, ba chiar mai mult decât atât, a trecut și printr-o serie de îmbunătățiri la toate capitolele, astfel că din prima clipă vom miza pe o singură carte, și anume, victoria!”

   Materialul de concurs, echipa dar și pilotul rămân neschimbați. În schimb, copilotul va fi unul nou, deoarece anul acesta suedezul Patrick Barth va trece în dreapta lui Mads. Patrik este un copilot cu o experiență deosebită și un palmares pe măsură: dublu campion al Norvegiei, campion în țara sa natală și o mai veche cunoștință a lui Mads. „Nu am mai fost în Ungaria până acum, abia aștept să ajung acolo și să fac echipă bună cu Mads”. -a declarat acesta

   Directorul Citroën din Ungaria, Balkányi György, a fost mulțumit de evoluția din sezonul precedent, deoarece echipa Citroën Rally Team Hungary a dominat fiecare etapă unde s-a aliniat la start. „Nu am avut multe șanse anul trecut, întrucât am participat cu un program de numai cinci etape, maxim cât s-a putut, considerând și programul mondial al lui Mads. Sunt multe etape în calendar și anul acesta, dar avem multă încredere în mașină și mai ales în echipă, așa că pornim cu gândul de câștiga campionatul!” - a punctat și acesta.

   Tamás Tagai, directorul Tagai Racing Technology este de asemenea fericit să continue colaborarea cu norvegianul - „În sfârșit putem vorbi de un proiect care poate funcționa pentru mulți ani de acum încolo. Mă bucur că putem lucra cu un pilot de la care putem învăța multe, fiind de fiecare dată remarcabil prin perseverența și profesionalismul său!”
 
   Prima etapă a echipei Citroën Rally Team Hungary va fi Raliul Salgó, etapa de debut a sezonului. Raliul va fi nou atât pentru pilot cât și pentru copilot, dar așa cum a declarat de multe ori, îi plac nu doar provocările noi cât și locațiile la fel de necunoscute.

 

Credite foto - Facebook Mads Østberg

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss