Recunoasteri III
Lucien Hora, la volanul monopostului Lola B99/50, obtine cel mai bun timp al celei de-a treia manse de recunoasteri si totodata al primei parti a zilei. Horatiu Ionescu Cristea reuseste un timp aproape identic cu cel din mansa precedenta, fiind mai lent cu doar 1.6 secunde decat Hora. Marco Tempestini face o urcare buna, fiind mai rapid decat Ovidiu Zaberca, Paul Andronic sau Lucian Radut.
Dupa ce primele trei manse s-au desfasurat in conditii de soare, norii incep sa se adune deasupra Brasovului iar ploaia poate sa isi faca aparitia in timpul antrenamentelor. Marele Premiu al Orasului Brasov se va relua dupa o pauza de o ora, cu prima runda de antrenamente cronometrate (start la 15:00).
Recunoasteri II
Horatiu Ionescu Cristea (Ferrari 458 Challenge) este cel mai rapid pilot si in a doua mansa de recunoasteri, imbunatatindu-si timpul de pe prima urcare cu mai bine de 7 secunde. Armando Battocchi (Ferrari 458 Challenge) termina tot cu al doilea timp. Cu un rezultat identic, 02:37.012, Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO 8.5) si Lucian Radut (Mitsubishi Lancer EVO VIII) impart a treia pozitie in clasamentul celei de-a doua manse de recunoasteri.
Recunoasteri I
In aceasta dimineata s-a dat startul in Marele Premiu al Orasului Brasov, cea de-a doua etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Ziua de sambata a debutat cu prima mansa de recunoasteri. Vremea buna de afara a adus multi spectatori pe Drumul Poienii dar si in parcul de service din Livada Postei, unde pot fi admirate masinile de concurs.

Se pare ca nimeni nu a fortat pe prima urcare. Cu toate astea, Horatiu Ionescu Cristea stabileste cel mai bun timp, la prima utilizare a noului sau Ferrari 458 Challenge intr-o competitie oficiala. Al doilea timp a fost adjudecat de celalalt Ferrari, pilotat de Armando Battocchi iar Simone Tempestini, cu al sau Peugeot 207 S2000 a terminat cu al treilea timp.
Programul primei parti a zilei include trei runde de recunoasteri (cu startul la 09:00, 10:30 si 12:00) iar dupa-amiaza vor avea loc trei manse de antrenamente cronometrate (cu startul la 15:00, 16:30 si 18:00). Desi drumul spre Poiana Brasov este inchis circulatiei rutiere, singura pauza fiind intre 14:00 si 15:00, fanii pot ajunge la principalul loc pentru spectatori urcand pe Strada Cibinului, care incepe de la Maternitatea din Brasov. Locul dedicat spectatorilor este situat pe "Warthe", langa bazinul de apa.
Duminica vor avea loc inca doua runde de recunoasteri (cu startul la 09:30 si 11:00) si cele doua manse de concurs (cu startul la 14:00 si 16:30).
Rezultatele LIVE pot fi accesate aici.
Dan Terea
Echipa Autorally
Foto: Dragos Dragoi / Racing Media