Matei Stancu a obținut, în premieră, prima victorie absolută la viteză în coastă, la Cupa Mediașului 

Publicat in: October 2, 2022, Vizualizari: 58

Ultima etapă de coeficient 1 a Campionatului Național de Viteză în Coastă i-a adus pe piloții ambelor divizii pe traseul din Mediaș, competiția revenind în calendarul sportiv după o absență de 2 ani


   De la start nu au lipsit numele mari ale ambelor divizii: Octavian Ciovică (Radical SR8), deja campion național absolut al categoriei II, a făcut deplasarea pentru un nou titlu de King of The Hill, în timp ce clujeanul Bogdan Duma (Peugeot 208 R2) s-a aliniat la start din dorința de a-și adjudeca primul titlul de campion absolut la viteză în coastă. De asemenea, pe lista de înscrieri s-au regăsit și alte nume precum Matei Stancu (BMW E36 6.3L), Armando Battocchi (Ferrari 458 Challenge), Răzvan Dragomir (Silver Car S2), dar și principalii actori ai diviziei secunde din acest sezon și nu numai: Adorján Zölde (Seat Ibiza TDI), Péter László Pasko (VW Polo) și Cosmin Oprinesc (VW Golf IV). 

   Prima și singura manșă de recunoașteri s-a încheiat cu urcarea victorioasă a lui Ciovică, brașoveanul fiind mai rapid cu 2,1 secunde decât Stancu, respectiv 6,5 decât Cosmin Ion (Peugeot 308 TCR). În ceea ce privește divizia secundă, cel mai bun timp a fost realizat de Duma, tânărul fiind mai rapid cu 2,2 secunde decât Radu Necula, aflat la volanul modelului Peugeot 208 R2 pilotat de Vlad Cosma în Campionatul Național de Raliuri. 

   Prima manșă de antrenament a adus cu sine și ridicarea ștachetei, același Ciovică coborând până la 1:33,286 cu 6,4 secunde mai rapid decât Cosmin Ion, în timp ce pe 3 a încheiat același Stancu, la 5 zecimi distanță de modelul TCR pilotat de ocupantul poziției secunde. Pentru sportivii înscriși cu licențe de CNVC2, pozițiile s-au schimbat, Necula surclasându-l pe Duma, în timp ce Robert Uturaș (Honda Civic Type-R) a terminat pe poziția a treia.

   Lucrurile s-au schimbat radical pe a doua urcare de antrenament, ploaia torențială făcându-și apariția pe traseul de concurs. Cu un timp de 1:45,624 Stancu a fost mai rapid cu 3,7 secunde decât Dudu Șenchea (Mitsubishi Lancer Evo VIII), argeșeanul fiind urmat la aproape 9 secunde de Dragoș Savloschi (Radical ProSport Evo). Necula însă nu i-a mai putut face față tânărului Duma, acesta din urmă surclasându-l pe dublul campion al Swift Cup. 

   Fără doar și poate, prima manșă de concurs a Cupei Mediașului 2022 se califică pentru una dintre cele mai de durată manșe, asta după ce ieșirile în decor ale lui Ovidiu Stănilă (Ford Fiesta) și Paul Popa (Suzuki Swift Sport) respectiv motorul spart al lui Dudu Șenchea, au dat peste cap întreaga desfășurare a manșei, punându-i la grea încercare pe cei din Staff-ul competiției. Nu doar incidentele de pe traseu au paralizat pentru scurte perioade desfășurarea manșei ci și iresponsabilitatea spectatorilor aflați pe margine. În final, Bogdan Duma a reușit să se impună în clasamentul CNVC2, fiind mai rapid cu 1,5 secunde decât Pasko, respectiv cu alte 3 zecimi decât Radu Necula. Surpriza etapei a venit la sfârșitul parcursului lui Ciovică, acest lucru scoțând la iveală câștigătorul primei manșe de concurs în persoana lui Matei Stancu, urmat de Strapa la 4,2 secunde, respectiv de noul campion național absolut al categoriei II, Ciovică

   Deși desfășurarea celei de-a doua manșe de concurs a fost pusă sub semnul întrebării, conducerea cursei a decis că aceasta se poate desfășura fără probleme, programul închiderii traficului rutier permițând acest lucru. Astfel, Radu Necula a avut ocazia să ducă la maxim modelul 208 R2, învingându-l pe Bogdan Duma la o diferență de 3,3 secunde, în timp ce tânărul mureșean Pasko a încheiat pe poziția a treia. În ceea ce privește ierarhia piloților din primul eșalon, totul părea să decurgă mult mai bine comparativ cu manșa anterioară, asta până când bulgarul Shenkov a fost lovit de ghinion, acesta spărgând la rândul său motorul modelului Lada VAZ 2107. Astfel, startul a fost oprit și din cauza prelungirii timpului de curățare al traseului, conducerea cursei a decis anularea manșei secunde pentru piloții primei divizii, rezultatele primei manșe fiind luate în considerare pentru calcularea clasamentului final. 

   Propriu-zis, victoria i-a revenit lui Matei Stancu, brașoveanul obținând astfel prima sa victorie absolută a unei etape de viteză în coastă. Acesta a fost urmat pe podiumul absolut al etapei de Savloschi și Ciovică, în timp ce la Categoria I, dedicată automobilelor cu caroserie închisă, podiumul cucerit tot de el a fost completat de Pavel Shenkov și Cosmin Ion. Singur la grupă, Andrei Mitrașcă (Dacia STCC) a luat punctele oferite în cadrul Grupei 2 și clasei 2A, în timp ce supremația Grupei 3 a mers către același Matei Stancu, urmat pe podium de George Șchiopulescu (Seat Leon Cupra TCR II), respectiv de Bogdan Moldovan, aflat la start cu Fordul Fiesta Proto în pregătirea următoarei etape din Campionatul Național de Raliuri. Matei s-a impus și la clasa 3A, urmat de același Șchiopulescu, în timp ce la 3B victoria a mers la Cluj, Moldovan fiind urmat pe podium de Antonia Tănasie (VW Golf IV) și Mircea Popescu (Subaru Impreza WRX STI). Deși a spart motorul în a doua manșă, care a dus în cele din urmă la anularea sa pentru piloții primei divizii, Shenkov s-a impus în cadrul Grupei 4, fiind urmat de Cosmin Ion și Riccardo Tarabelli (Renault Clio 3). Și în timp ce Ion s-a impus la 4A, victoria clasei 4B i-a revenit aceluiași Shenkov, urmat de Tarabelli. Bănățenii au avut duel la Grupa 5 și clasa 5B, acolo unde victoria a fost obținută de Darius Vîlșan cu BMW-ul 325i în fața "locomotivei reșițene", Seat-ul Toledo pilotat de Andrei Precup. Un alt bănățean, Alexandru Krepelka are șanse tot mai mari să devină campionul Grupei 6, acesta fiind imbatabil în victoria de la Mediaș în fața lui Claudiu Motoc (Peugeot 208 R2) și Alexandru Cazacu (Škoda Fabia 1). Singur la Electrice, Sorin Ghișoi a încheiat pe poziția 20 cu Mini Cooper SE, în timp ce la și la Juniori, singurul combatant a fost Cazacu. Vîlșan s-a impus și la Debutanți, fiind urmat de Precup și același Motoc. Victoria grupei CN/E2-SC i-a revenit lui Dragoș Savloschi, urmat de Octavian Ciovică și Răzvan Dragomir, Strapa reușind să obțină și victoria clasei CN/E2-SC-1600, urmat de Dragomir și Botond Szabó (Radical SR3 RS), în timp ce Ciovică a fost singurul pilot înscris la clasa modelelor până în 3000 de cmc.

   Trăgând linie, în urma rezultatului din Cupa Mediașului, Radu Necula a obținut victoria în clasamentul OPEN al vitezei în coastă secunde, însă maximul de puncte a mers la ocupantul poziției secunde, Bogdan Duma, care a devenit astfel campionul național absolut al diviziei secunde, cu 4 victorii din 6 prezențe în acest sezon, însă punctaj maxim. A treia poziție în clasamentul OPEN i-a revenit lui Péter László Pasko. Clasamentul categoriei I s-a menținut neschimbat, în timp ce victoria Grupei 4 i-a revenit lui Cosmin Oprinesc, câștigătorul primei etape din acest sezon de la Cheile Grădiștei. El a fost urmat pe podiumul grupei de Dragoș Bîzoi și Andrei Petrescu, podiumul fiind identic și la clasa 4A. Tânărul Pasko s-a impus în cadrul Grupei 5, urmat pe podium de Gigi Badea și Alin Troancă, clasările rămânând neschimbate și la clasa 5B. După cum era firesc, Radu Necula s-a impus și în cadrul Grupei 6, urmat fiind de același Duma și Rareș Badea într-un podium exclusiv Peugeot 208 R2, care s-a menținut și la clasa 6A, în timp ce la 6B, victoria i-a revenit lui Bogdan Samoilă, într-un podium exclusiv Renault completat de Sergiu Rogozan și Alexandru Andreoiu. Deși ultima etapă, Cupa Mediașului a fost locul premierelor, Ștefan Mălureanu obținând în premieră victoria Grupei 7, urmat de Paul Silaghi și Bogdan Toma, în timp ce supremația clasei 7A i-a revenit sibianului Silaghi, urmat de campionul grupei 7 Zsolt Patakfalvi și George Oancea, în timp ce, de cealaltă parte, victoria clasei 7B a fost adjudecată de același Mălureanu, urmat de Toma și Alexandra Teslovan, campioana clasei în acest sezon. Victoria la Juniori a fost trecută în cont de Duma, urmat de Rareș Badea și Mălureanu, în timp ce la Debutanți, victoria i-a revenit aceluiași Rareș Badea, urmat de Alexandru Szép și din nou, omul etapei am putea spune, Ștefan Mălureanu. 

 

Campionatul Național de Viteză în Coastă se încheie peste două săptămâni, cu exactitate în perioada 15-16 octombrie atunci când are loc ultima etapă din acest sezon, Trofeul Audi Brașov, competiția cotând ca ultima de coeficient 2 urmând să se desfășoare pe Drumul Poienii, o tradiție pentru motorsportul românesc. 

Sursă foto: Alex Lascu și Bogdan Duma 

 

Cristian OLTEAN 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss