Publicat in: June 5, 2012, Vizualizari: 1896
În 1-2 Iunie anul curent, s-a desfășurat cea de a 46-a ediţie a Mecsek Rallye în Ungaria, ţara vecină afișând la start nu mai puţin de 70 de mașini gata să își arate mușchii, lupta cea mare având loc între Herczig Norbert(Skoda S2000) și Turan Frigyes(Fiesta S2000), diferenţa dintre ei fiind de 21,7 secunde.
Bătaia s-a dat pe ultimele 3 speciale ale raliului atunci când Herczig a reusit sa treaca in fata lui Turan, după ce încet și sigur a recuperat handicapul începutului de raliu. Ce este foarte important de consemnat, este că doar 35 de echipaje au reușit să treacă linia de sosire, de aici tragem concluzia că în Ungaria se merge la limită, pe principiul - totul sau nimic.
„Suntem extrem de mulţumiţi. Parcă s-a făcut puţină dreptate după ce anul trecut în etapa de IRC, datorită unor probleme tehnice nu am putut parcurge nici o probă specială la capacitate maximă. Asta pe de o parte, pe de altă parte este prima oară când urc pe treapta întai a podiumului, deși particip de foarte mulţi ani la acest raliu. Acum 3 ani lupta decisivă am dus-o tot cu Turan, atunci a învins el, acum eu și pentru asta sunt foarte fericit”, a declarat Herczig
De cealaltă parte Turan a spus: „Cred că eu am stabilit câștigătorul acestei etape pentru ca în ultimul service am ales cauciucuri medii în loc de tari. Nu m-am gândit ca asfaltul va fi așa de cald si deși pe prima proba a ultimei bucle am stat cât de cât pe trasă, pe proba de 28 de km am luat bătaie cu 12 secunde si totul s-a terminat pentru noi. Il felicit pe Norbi, a ales bine și a condus excelent”.
O mai veche cunoștinţă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, este ocupantul poziţiei a treia a podiumului ungar, nimeni altul decât David Botka, care la bordul unui Mitsubishi Lancer Evo IX a reușit un rezultat foarte bun în faţa unor mașini mai performante, acesta declarând că: „Am reușit ceea ce ne-am propus. Vreau să spun că nu am mai avut parte de o asemenea bătălie de foarte mult timp. Ne bucurăm pentru acest loc trei, deși dacă nu ar fi fost proba de noapte cred că puteam obţine și mai mult. Dacă vom continua evoluţiile în aceeași manieră va fi foarte bine pentru noi”.
Åži pentru că nu mai este mult până se va desfășura etapa comună de la Arad, mă gândesc cu strângere de inimă și cu emoţie la evoluţiile echipajelor ungare în faţa celor autohtone și mă gândesc că acești piloţi extraordinari vor veni pregătiţi să ne bată și să dovedească supremaţia campionatului lor.
Sper de asemenea că vom face o figură frumoasă și că vom fi la cel mai înalt nivel în ceea ce privește lupta cu secundele, piloţii români dovedind de nenumărate ori că merg la curse pentru a da tot ce au mai bun, deci emoţiile îmi scad ;)
Echipajul românesc Claudiu David, Mihaela Beldie a încheiat competiţia pe locul 10 la general.
Rally Cow,
Echipa Autorally