Mergem la Iasi sa terminam ceea ce am inceput

Publicat in: October 3, 2012, Vizualizari: 1810
„A venit momentul să arătăm ce înseamnă o ECHIPÄ‚! Mergem la Iași să cucerim titlul la echipe și ne vom concentra la maximum pentru îndeplinirea obiectivului. Nu va fi ușor, ecuaţiei i s-au înmulţit brusc necunoscutele, însă suntem încrezători în șansele noastre. Se anunţă un raliu frumos, cu o configuraţie ofertantă, la care organizatorul a ieșit din paradigma păguboasă a primei zile compusă doar din superspecială. Sper ca toamna să rămână frumoasă pe parcursul raliului și spectatorii să vină în număr mare la această ultimă cursă a sezonului.” a declarat Edwin Keleti, câștigătorul titlului de Campion Naţional al clasei 3.
Acesta este spiritul înaintea Raliului Iașiului printre membrii BCR Leasing Rally Team. După un sezon competiţional în care echipa a dominat campionatul, clasându-se la fiecare etapă pe locul întâi, după două titluri de Campion Naţional asigurate cu două etape înainte de finalul campionatului, speranţele pentru Raliul Iașiului sunt, evident, cele de victorie.
„Raliul de la Iași reprezintă pentru noi o premieră. Vom lua startul fără presiunea rezultatului, având deja asigurată victoria de campionat în categoria 2WD și clasa 5. Asta nu face decât să facem o cursă în care spectacolul va fi mai important decât cronometrul. Cu toate acestea, plecăm de acasă cu gândul la victorie și sunt absolut sigur că vom avea o luptă interesantă cu adversarii noștri Vlad Cosma și Sebi Barbu, cărora li se va alătura și Adi Răspopa.Traseul de la Iași îmi place foarte mult și sper că nivelul organizării va fi superior celui din 2011. Îmi doresc să ne întoarcem din Moldova cu victoria în competiţia echipelor, dar să ne asigurăm și numărul 10 pentru sezonul competiţional 2013.”a declarat Alex Filip.
Așadar, BCR Leasing Rally Team va lupta în această ultimă etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012 pentru supremaţia clasei 2 și cea a echipelor.
 „A sosit și finalul sezonului ... ultima etapă, așa cum ne-a obișnuit de mulţi ani, Raliul Iașiului. La Iași am asistat de multe ori la „bătălii” care decideau campionii, bătălii date până pe ultima probă specială a raliului. Pentru noi, în acest an, jocurile sunt deja făcute, singurele „lupte” deschise fiind cele pentru supremaţia clasei 2 și cea pentru echipe. Obiectivul este evident prima poziţie a clasamentului general, pentru a ne adjudeca astfel titlul la clasa 2, dar și pentru a susţine echipa în vederea câștigării primului titlu naţional. Ca de obicei, mașina a beneficiat de o verificare foarte amănunţită și este pregătită deja pentru celebrele probe speciale pe care, atât eu, cât și Dan ne-am simţit foarte bine de fiecare dată! Mulţumim încă o dată tuturor partenerilor pentru susţinere și chiar dacă s-a întâmplat doar spre finalul campionatului, noi îi spunem bun venit noului nostru partener, Wheels Spedition. Alături de acesta și împreună cu cei deveniţi deja clasici - BCR Leasing, Colina Motorsport, Pirelli, Vallino, Radio Zu, PMR – ne dorim să avem în continuare rezultate foarte bune în sezoanele următoare.” - Vali Porcișteanu.
Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motors, a concluzionat astfel înaintea ultimei etape: „Mergem la Iași să terminăm ceea ce am început. BCR Leasing Rally Team și-a păstrat locul întâi în clasamentul echipelor pe tot parcursul Campionatului Naţional de Raliuri 2012. Așadar, obiectivul firesc pentru etapa de la Iași este cucerirea titlului la echipe. Suntem conștienţi că nu va fi simplu, dar suntem încrezători în valoarea echipajelor noastre, în spiritul de echipă care ne mobilizează și în puterea noastră de concentrare în orice confruntare cu adversari redutabili. Mulţumim noilor parteneri care s-au alăturat echipei și sperăm să îi facem să fie mândri de acest parteneriat.”
Omniasig Vienna Insurance Group se alătură eforturilor BCR Leasing Rally Team de cucerire a titlului naţional la echipe. Valori comune, precum excelenţa în realizarea obiectivelor stabilite și încrederea în lucrul bine făcut, au dus la parteneriatul cu cea mai  bună echipă din campionat.
"Suntem alături de echipa BCR Leasing Rally Team în calitate de partener și asigurator. Asigurările auto reprezintă pentru Omniasig o componentă importantă în strategia de dezvoltare și ne propunem să oferim cele mai bune produse și servicii care să confirme poziţia de lider pe piaţa asigurărilor auto și a asigurărilor generale din România.”  a declarat Mihai Tecău, Președinte directorat OMNIASIG VIG.
Un alt partener care se alătură BCR Leasing Rally Team este Cronus eBusiness, unul dintre principalii integratori de sistem, cu o experienţă vastă pe piaţa serviciilor IT din România.
 
Stefan B,
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss