Sebastien Ogier a reusit o noua performanta excelenta, la reluarea primei probe a zilei, Vitrolles - Faye, lunga de 49 de km si preia conducerea Raliului Monte-Carlo, beneficiind si de o scurta iesire de pe drum a fostului lider, Bryan Bouffier. Pentru Robert Kubica raliul se incheie, dupa o iesire de pe drum la km 33 al probei, speciala in care polonezul a atacat, fiind singurul care sa tina pasul cu Ogier la cronometrele intermediare.

Kris Meeke ramane pe locul al treilea, britanicul mentinand un ritm constant si fara erori, iar dupa iesirea lui Kubica, nord-irlandezul are un avans sanatos, de un minut, in fata celui mai apropiat urmaritor, Mads Ostberg.
Bryan Bouffier a facut si el o greseala, in conditiile dificile ale probei, cu mult noroi pe drum, adus dupa prima trecere. Francezul a iesit intr-un camp si a putut reveni doar cu ajutorul spectatorilor, ajungand la finele probei cu un deficit de 47 de secunde, care il arunca pe locul doi.
Pentru Jari-Matti Latvala problemele continua, finlandezul cedand inca trei minute, dupa ce facut o pana de cauciuc, fiind obligat sa opreasca si sa schimbe roata dreapta fata, dupa ce a taiat prea mult un viraj. Finlandezul cade astfel trei pozitii, dar castiga una, prin abandonul lui Robert Kubica, fiind al optulea.

Robert Kubica abandoneaza, dupa un parcurs excelent
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally