Napoca Rally Academy ia startul in formula completa la Sibiu Rally Challenge

Publicat in: August 16, 2015, Vizualizari: 3

Napoca Rally Academy va lua startul la Sibiu Rally Challenge în formulă completă, cu cinci echipaje. Simone Tempestini, Bogdan Marișca și Marco Tempestini vor lua startul cu modele Ford Fiesta R5, Vlad Cosma va concura cu Suzuki Swift Sport, iar Florin Tincescu va debuta cu modelul Subaru Impreza.



Credit foto: RallyZoom.ro

După succesul din Transilvania Rally, unde s-a impus la echipe și a terminat pe primele trei poziţii în clasamentul general, Napoca Rally Academy vrea să continue în același ritm și la Sibiu Rally Challenge, etapa a șasea din Campionatul Naţional de Raliuri.

Programată în premieră pe asfalt, etapa de la Sibiu include și cel mai celebru drum din România, o provocare suplimentară pentru toţi cei implicaţi. Simone Tempestini și Dorin Pulpea și-au schimbat programul și au decis să participe la această etapă, în locul celei din Germania, din Campionatul Mondial de Raliuri, pentru a-și consolida prima poziţie în clasamentul general. “Etapa de la Sibiu este o provocare interesantă. Este un raliu aproape complet nou pentru noi și nu avem niciun fel de experienţă legată de trecerile pe Transfăgărășan. Chiar și așa, obiectivul nostru este să câștigăm și această etapă și vom face tot posibilul să-l atingem”, a spus Simone Tempestini.

Locul secund din cursa de casă a readus echipajul Bogdan Marișca/Carmen Poenaru în lupta pentru podium și în clasamentul general din Campionatul Naţional. Câștigător în 2004 și 2007, Bogdan Marișca este pregătit pentru etapa sibiană. “Abia așteptăm să regăsim atmosfera de la Sibiu, care nouă ne-a lipsit. Nu știm prea multe despre probe, cu excepţia celei din Păltiniș pe care o cunoaștem și care ne place foarte mult. Transfăgărășan este o premieră pentru noi și aștept cu nerăbdare să mergem pe el”, a spus Bogdan Marișca.

După o primă parte a sezonului marcată de ghinioane, Marco Tempestini și Toni Avram au început jumătatea a doua a Campionatului Naţional cu un podium în cursa de casă și vor să continue în același ritm și la raliul pe care l-au câștigat în 2011. “Etapa de la Sibiu este și pentru NRA o sărbătoare a sporturilor cu motor din România, datorită faptului că se va merge și pe Transfăgărășan. Chiar dacă raliul are doar un coeficient de 0,8 este unul foarte important, cu o mediatizare bună și la care vor veni foarte mulţi fani. Echipa noastră vine după un rezultat excelent în cursa de casă și sper să reușim și aici o performanţă similară cu cea din Transilvania Rally. Sper să fie o vreme frumoasă și să facem o baie de mulţime la Păltiniș si pe celebrul drum din Munţii Făgărăș, Transfăgărășan”, a spus și Marco Tempestini.

Lider în Cupa Suzuki și la clasa 9, echipajul Vlad Cosma/Diana Haţegan este și el pregătit pentru provocările de la Sibiu Rally Challenge. “Revenim cu plăcere la Sibiu pentru că ne lipseau atmosfera din Piaţa Mare și fanii de pe probe. Din punct de vedere sportiv, avem moralul ridicat după ultimele rezultate și vrem să continuăm în același fel. Probele sunt foarte interesante și cu siguranţă îmi va face plăcere să pilotez, iar dacă totul merge bine trebuie să terminăm cu un rezultat frumos”, a spus și Vlad Cosma, singurul pilot al echipei care a concurat pe Transfăgărășan, la ediţia eveniment din 2014.

Pentru Florin Tincescu și Sergiu Itu, etapa de la Sibiu reprezintă încă un pas înainte în carieră. Juniorii Napoca Rally Academy vor concura la Sibiu pe un model Subaru Impreza de grupa N, mașină cu care vor participa la restul etapelor din sezonul intern. “La Sibiu începem deja pregătirea pentru anul viitor când vrem să ne luptăm pentru titlul clasei 3. În prima parte a sezonului ne-am concentrat pe evoluţiile noastre din Junior ERC, iar acum, în partea a doua, vom încerca să ne acomodăm cu noua mașină în campionatul intern. Vom luat totul pas cu pas și obiectivul principal este să acumulăm experienţă. Vreau să mulţumesc echipei și partenerilor noștri pentru toată susţinerea și pentru tot ce am realizat împreaună”, a spus Florin Tincescu.

Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 20 – 23 august pe specialele de asfalt din judeţul Sibiu. Joi seara, de la ora 20:00, este programat startul festiv, iar vineri și sâmbătă cele 8 probe speciale. Vineri, 21 august, sunt programate două probe în nocturnă la Păltiniș, începând cu ora 19:00, iar sâmbătă sunt programate patru treceri pe speciala Transfăgărășan, două în urcare și două în coborâre, și o specială nouă, Baraj, care va fi parcursă tot de două ori.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss