![]() |
Cap de listă și principalul favorit la victorie este nimeni altul decât Nasser Al Attiyah, câștigătorul ediției din acest an a celei mai mari și dificile competiții automobilistice din lume, Raliul Dakar. Pentru sportivul din Qatar, startul în Raliul Internațional din Oman reprezintă al 20-lea sezon în Campionatul de Raliuri din Orientul Mijlociu, sportivul în vârstă de 51 de ani urmând să fie secondat de același Mathieu Baumel, alături de care a debutat în anul 2015, reușind împreună să obțină numeroase titluri de campioni și nenumărate victorii, printre ele numărându-se 7 titluri absolute în Campionatul de Raliuri din Orientul Mijlociu, un titlul absolut al WRC2 în anul lor de debut ca echipaj dar și 3 victorii în Dakar, la categoria Auto. Qatarezul are un palmares absolut impresionant în ceea ce privește titlurile de campion absolut în Orientul Mijlociu, Nasser având nu mai puțin de 17 astfel de titluri obținute în perioada 2003-2021, la care se mai adaugă alte două de campion al WRC2 în anii 2014-2015. Al Attiyah și Baumel vor porni de la start cu un model Volkswagen Polo GTI R5, precum cel ilustrat în prima imagine.
![]() |
Iar dacă am vorbit despre Nasser Al Attiyah, pe lista de înscrieri îl regăsim și pe vărul său, pe Nasser Khalifa Al Attiyah, care va porni la volanul unui Ford Fiesta R5 (vezi foto sus), urmând a fi secondat de italianul Giovanni Bernacchini, nimeni altul decât fostul navigator al lui Nasser Al Attiyah, în perioada 2009-2014. De altfel, cei doi verișori sunt singurii reprezentanți ai Qatarului la prima etapă din Orientul Mijlociu, restul echipajelor reprezentând țara gazdă respectiv Iordania, cu o mică excepție însă, întrucât printre cele 15 echipaje înscrise se află și un echipaj european format din cehii Petr Kačírek și juniorul Vàclav Kopáček, cei doi urmând să participe cu un model Škoda Fabia R5. Nu doar atât, fostul campion național absolut în Oman, Hamed Al-Wahaibi pilota din nou în raliul de casă, un alt model ceh dar de ultimă generație, mai exact modelul Škoda Fabia Rally2 Evo, mașină ce va fi adusă la start în dublu exemplar, întrucât eroul local Abdullah Al-Rawahi va pilota un model identic, tânărul fiind câștigătorul ediției precedente.
![]() |
Pe lângă cei despre care am vorbit deja, ediția din acest an a Raliului Internațional din Oman va mai aduce la start 8 echipaje locale, respectiv alte 2 din Iordania.
Credite foto: Facebook FIA MERC
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro