Editia din 2009 a Raliului Finlandei a debutat in aceasta seara cu o superspeciala derulata pe hipodromul Killeri din Jyvaskyla in prezenta miilor de fani finlandezi.
Cel mai rapid a fost Sebastien Loeb, care l-a devansat in lupta directa pe circuitul in paralel pe favoritul publicului Mikko Hirvonen, francezul luandu-i 9 zecimi de secunda rivalului sau.
Al doilea timp in clasamentul probei a fost obtinut de Dani Sordo, cu 0.1 secunde mai slab decat cel al invingatorului Loeb, in timp ce Mikko Hirvonen este al treilea inaintea inceperii probelor de maine.
Hirvonen a fost impresionat de debitul sonor al proprilor suporteri, care au acoperit sunetul motoarelor. El a spus: "A fost extraordinar sa ii vad si sa-i aud pe fanii finlandezi cum ne incurajau. Un pilot nu poate fi decat sa se simta excelent cu o astfel de sustinere. A fost frustrant sa pierd timp in fata lui Sebastien, insa e vorba de mai putin de o secunda si nu e nimic ingrijorator".
Pilotii Citroen Junior au completat top five-ul, Ogier si Rautenbach avand acelasi timp, cu 1.2" mai slab decat cel al lui Loeb, in timp ce Petter Solberg a fost al saselea.
Jari-Matti Latvala, aflat la prima iesire competitionala dupa "isprava" din Polonia, si tot la o superspeciala a incheiat cu bine de aceasta data traseul si se claseaza al saptelea. Finlandezul a fost surprins de increderea pe care cei de la Ford i-au acordat-o inaintea acestei etape dupa numeroasele greseli din acest sezon, Jari-Matti avand in acest week-end sansa de a se revansa in fata propriilor fani si mai ales in fata echipei.
O prezenta exotica la acest eveniment o reprezinta campionul mondial de F1 din 2007, finlandezul Kimi Raikkonen, care a avut o evolutie surprinzatoare pe prima proba a intrecerii, cand s-a clasat al 20-lea la comenzile Abarthului S2000, obtinand un timp cu doar 0.1" mai slab decat al mult mai experimentatului sau coechipier Anton Alen, pilot oficial Abarth.
Clasament dupa PS1:
1. Sebastien Loeb Citroen 1m20.3s
2. Dani Sordo Citroen + 0.1s
3. Mikko Hirvonen Ford + 0.9s
4. Evgeny Novikov Citroen + 1.2s
5. Sebastien Ogier Citroen + 1.2s
6. Petter Solberg Citroen + 1.4s
7. Jari-Matti Latvala Ford + 1.5s
8. Henning Solberg Ford + 1.5s
9. Jari Ketomaa Subaru + 1.7s
10. Matti Rantanen Ford + 1.9s
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally