Nico Rosberg la primul pole position din cariera

Publicat in: April 14, 2012, Vizualizari: 2926

Acest inceput de sezon in Formula 1 ne ofera surprize dupa surprize. Dupa lipsa neasteptata de rezultate a celor de la Red Bull, dupa un podium cu Alonso si Perez in Malaysia, acum avem o surpriza si in calificari: Nico Rosberg a reusit primul sau pole position din cariera si primul pole position pentru echipa Mercedes in actuala configuratie. Se pare ca pilotul a fost atat de increzator ca timpul sau de 1m35.121s ii va asigura pole position-ul,  incat, desi era doar in prima parte a Q3, s-a dat jos din masina si s-a indreptat spre cantarul oficial.

Pilotul german l-a devansat cu o jumatate de secunda pe Lewis Hamilton iar pe locul 3 s-a clasat coechipierul sau, Michael Schumacher. Avand in vedere ca Hamilton va fi retrogradat 5 pozitii pe grila de start de maine, ca urmare a schimbarii cutiei de viteze la monopostul sau, echipa Mercedes va ocupa astfel prima linie la start.

Surprizele sesiunii de calificari nu se opresc aici. Pe linia a doua a grilei se vor afla maine monopostul Sauber al lui Kamui Kobayashi si Lotus-ul lui Kimi Raikkonen. Iar la capitolul surprize negative il avem in prim plan pe actualul campion mondial. Sebastian Vettel nu a intrat in Q3, clasandu-se doar pe pozitia a unsprezecea. Scuza germanului poate fi ca sesiunea Q2 a fost una foarte stransa, el avand un timp cu doar 0,3 secunde mai slab decat Mark Webber, care a scos cel mai bun timp in Q2. Cei doi piloti Red Bull au avut pe masinile lor si specificatii diferite ale sistemului de evacuare.

Mark Webber s-a clasat pe locul 7 in Q3, fiind in urma lui Jenson Button. Cei doi sunt ultimii piloti “ajutati” de retrogradarea lui Hamilton, impartind linia a treia a grilei.

Cei doi eroi ai cursei trecute vor fi clasati pe pozitiile 8 si 9 in ordinea inversa a podiumului de la Sepang, cu Sergio Perez in fata lui Fernando Alonso. Top 10 al calificarilor este incheiat de catre Romain Grosjean, cel care a reusit sa il scoata pe Vettel din Q3.

In a doua parte a clasamentului este de amintit ca cele doua monoposturi Williams au devansat monoposturile Force India si Toro Rosso.

Toti pilotii s-au clasat in limita de 107% inclusiv cei de la HRT fiind prezenti maine la start.

Ramane de vazut daca pilotii Mercedes, care au mai avut starturi de curse cu masinile in primele pozitii in acest sezon, vor reusi sa obtina rezultate bune si in cursa.

Rezultate sesiune calificari Marele Premiu al Chinei:

poz  pilot                 echipa               timp       dif  
 1.  Nico Rosberg          Mercedes             1m35.121s        
 2.  Lewis Hamilton        McLaren-Mercedes     1m35.626s  + 0.505
 3.  Michael Schumacher    Mercedes             1m35.691s  + 0.570
 4.  Kamui Kobayashi       Sauber-Ferrari       1m35.784s  + 0.663
 5.  Kimi Raikkonen        Lotus-Renault        1m35.898s  + 0.777
 6.  Jenson Button         McLaren-Mercedes     1m36.191s  + 1.070
 7.  Mark Webber           Red Bull-Renault     1m36.290s  + 1.169
 8.  Sergio Perez          Sauber-Ferrari       1m36.524s  + 1.403
 9.  Fernando Alonso       Ferrari              1m36.622s  + 1.501
10.  Romain Grosjean       Lotus-Renault        No time

Q2                              
11.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault     1m36.031s  + 0.331
12.  Felipe Massa          Ferrari              1m36.255s  + 0.555
13.  Pastor Maldonado      Williams-Renault     1m36.283s  + 0.583
14.  Bruno Senna           Williams-Renault     1m36.289s  + 0.589
15.  Paul di Resta         Force India-Mercedes 1m36.317s  + 0.617
16.  Nico Hulkenberg       Force India-Mercedes 1m36.745s  + 1.045
17.  Daniel Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari   1m36.956s  + 1.256

Q1                           
18.  Jean-Eric Vergne      Toro Rosso-Ferrari   1m37.714s  + 1.516
19.  Heikki Kovalainen     Caterham-Renault     1m38.463s  + 2.265
20.  Vitaly Petrov         Caterham-Renault     1m38.677s  + 2.479
21.  Timo Glock            Marussia-Cosworth    1m39.282s  + 3.084
22.  Charles Pic           Marussia-Cosworth    1m39.717s  + 3.519
23.  Pedro de la Rosa      HRT-Cosworth         1m40.411s  + 4.213
24.  Narain Karthikeyan    HRT-Cosworth         1m41.000s  + 4.802

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss