Pe adresa redactiei am primit un comunicat de presa de la Norris Mageanu, pe care il redam in continuare:
Dragi prieteni,

Am intrat în cursă acum aproape o lună, după o decizie luată cam târziu și după ce i-am împărtășit-o actualului președinte al FRAS. Nu m-a influenţat nimeni și, înainte de a face acest pas mi-am asumat că dacă voi câștiga, următorii ani vor fi dedicaţi motorsportului. Cunosc responsabilitatea imensă a funcţiei și datoria pe care o am faţă de fiecare membru FRAS dacă câștig.
Au trecut 4 săptămâni de la depunerea candidaturii și simt nevoia să împărtășesc cu voi experienţele, proiectele, discuţiile și, mai ales, OAMENII care mi-au intrat în viaţă(deși corect ar fi să spun că eu am intrat în viaţa lor).
În primul rând vreau să vă spun că doar într-o lună, dintr-un candidat plecat singur la drum, am reușit să strâng în jurul meu un nucleu de oameni neinfluenţabili, cinstiţi, pasionaţi, pregătiţi să mearga cu mine mai departe:
Cătălin Nicolaescu, care a renunţat la candidatura sa la funcţia de președinte, care a găsit metode de a lucra împreună și acum este pregătit să ”alerge” alături de mine din postura de vicepreședinte;
Dan Magoș, pilot și organizator de evenimente sportive, care a renunţat de asemenea la candidatura la funcţia de președinte pentru a arăta tuturor încrederea în capacităţile mele și în puterea noastră comună;
Ioan Uţu Badiu, reputat om de motorsport, cel care este ”artizanul” regulamentelor celor mai importante raliuri din România;
Sandor Benedek, unul dintre cei mai buni arbitri și directori sportivi din ţară, care a ales încă de acum 10 zile să își prezinte public susţinerea pentru proiectul meu;
Iustin Pleșa, organizator de etape de rally-cross și îndemânare, cu care deja am stabilit proiecte viitoare pe rally-cross;
Marius Luca, inginer auto, tată a doi copii participanţi în campionatele naţionale și persoană dedicată muncii cu copiii,
Sorin Bălan, organizator de etape de rally sprint și viteză în coastă regionale, unul dintre cei mai prolifici organizatori din ţară.
Alături de ei, numeroși sportivi, arbitri și organizatori cărora le mulţumesc.
Împreună cu cei de mai sus dar și cu mulţi alţii, în aceste săptămâni am stabilit bazele unei noi comisii, Comisia pentru Tineri, al cărei scop va fi atragerea, susţinerea și promovarea tinerilor în motorsport.
Este un proiect amplu care presupune:
- Promovarea FRAS și a motorsportului în general în școli și licee, în mall-uri și locuri de joacă,
- propune ajustarea regulamentelor în așa fel încât noii veniţi să găsească acest sport cât mai accesibil la nivel incipient,
- aduce suport tinerilor talentaţi
- promovează tinerii campioni în etapele interne și mai apoi externe
Tot alături de cei de mai sus am stabilit proiectul calendarului de Rally Cross 2015 și am avut câteva prime discuţii pentru Slalomul Paralel care vor fi definitivate curând.
Tot în această perioadă, am analizat și discutat caracterul urgent al lărgirii, dezvoltării și emancipării corpului de arbitri, având și o primă măsură în dublarea posturilor încă de la primele etape. De asemenea, aparatura de cronometrare va fi verificată, recondiţionată și upgradată.
Am trasat regulamentele și calendarul unei grupe B, un ”BERG CUP” autohton, cu 2 grupe, una de incepători și una de avansaţi și 4 clase în funcţie de cilindree. Particularităţile acestei divizii vor consta în taxe mici de licenţă și înscriere în concurs și o relaxare a impunerilor tehnice și de securitate.
Am fost încântat să văd deschiderea domnului Alin Radu, directorul general Suzuki România, pentru noi proiecte comune adiacente cupei monomarcă Suzuki. Împreună cu dumnealui am discutat și agreat implementarea alimentării cu LPG a modelelor Suzuki de competiţii, ca un prim pas comun pentru un mediu înconjurător mai nepoluat.
Destul de mult timp am dedicat problemei mașinilor de concurs neînmatriculate, situaţie întâlnită îndeosebi la off-road, rally cross și slalom paralel. În urma discuţiilor cu mai mulţi reprezentanţi ai poliţiei rutiere și RAR-ului am ajuns la concluzia că se poate găsi o soluţie viabilă pentru înmatriculare. Pașaportul tehnic și fișa de omologare vor rezolva cererile celor de la RAR, încă suntem în căutarea unei soluţii la Ministerul de Finanţe pentru problema impozitului. Deși discuţiile nu au niciun caracter oficial, am încrederea(am și discutat cu mai mulţi reprezentanţi CNOR) că se vor găsi soluţii rapide imediat ce discuţiile vor fi oficiale.
Sunt extrem de bucuros că în urma discuţiilor avute în unele zone din ţară s-a definit nevoia înfiinţării de asociaţii judeţene și, în acest moment, se pregătesc actele pentru două astfel de asociaţii. Indiferent de rezultatul alegerilor, aceste noi centre de putere ale motorsportului vor merge înainte și sunt încântat că prezenţa mea a unit multe cluburi la nivel local.
Marea majoritate a discuţiilor din aceste săptămâni au fost însă legate de mediatizarea motorsportului și, invariabil, toţi cei cu care am discutat au considerat că cea mai mare nemulţumire este lipsa promovării.
Drept pentru care ne-am întâlnit cu peste 10 trusturi sau canale media cu care am discutat diverse forme de parteneriate, găsind deschidere la majoritatea dintre aceștia.
Am discutat cu mai mulţi oameni de comunicare și PR despre viziunea lor asupra modului de prezentare în viitor al federaţiei.
Am concluzionat că imaginea federaţiei trebuie abordată în două direcţii, una pe termen lung, care constă în crearea unui brand FRAS puternic, vandabil și una pe termen scurt care constă în refacerea site-ului, crearea unui departament de media, semnarea de parteneriate pentru promovarea etapelor actuale, stabilirea unei politici de comunicare.
La capitolul promovare am mai demarat două proiecte noi, care pot fi de folos federaţiei indiferent cine câștigă alegerile din 21 februarie.
Primul proiect îl reprezintă participarea la saloane auto și expoziţii, cu un stand la care să fie invitaţi pe rând să vină alături de federaţie piloţi de top și organizatori care urmează să aibă etape. Primul salon va fi în aprilie și consider că federaţia ar trebui să fie prezentă la minim 6 astfel de târguri anual.
Al doilea proiect este Cursa Campionilor, varianta naţională a Race of Champions, un proiect care se poate desfășura fie pe noul circuit Motor Park de la Adâncata, fie în centrul unui municipiu. Acest eveniment va fi ”varianta de vară” a Galei Campionilor și va reuni cei mai buni piloţi din motorsport într-un show cu vedete, sportivi din alte ramuri și transmisii live.
Am agreat cu titlu de intenţie un parteneriat cu o firmă de comunicaţii pentru transmiterea live în online a unor etape(shakedown, super specială, etapă de karting, samd) care urmează șă fie agreate după discuţii cu organizatorii de anul acesta.
De asemenea, și nu în ultimul rând, am avut întâlniri cu potenţiali parteneri ai federaţiei și, unii dintre aceștia vor și deveni sponsorii FRAS dacă noi vom câștiga alegerile.
Sper ca faptele de mai sus să acopere vorbele care s-au spus în această campanie presărată cu de toate, dar în care am avut plăcerea să întâlnesc și să reîntâlnesc oameni dragi mie.
Toate situaţiile și proiectele prezentate mai sus pot fi implementate imediat, cu condiţia respectării regulamentelor în vigoare.
Mulţumesc Daniel Onoriu, Paul Andronic, Alex Filip, Alex Mirea, Călin Tăriceanu, Vlad Marinescu, Radu Gurămultă, Aurelian Andronache, Edwin Keleti, Mihai Tănase, Adrian Drăgan pentru suportul vostru public și pentru interesul vostru pentru această campanie.