Pilotul Autotehnica, Paul Andronic, a obtinut inca o dubla victorie categorica in intrecerea grupei H, in acest weekend, in cursele desfasurate la Straja.
Alba Motor Challenge a debutat sambata, fiind chiar prima competitie alergata dupa noul format sambata-duminica, iar inceputul zilei a adus o serie de incidente, care au incetinit desfasurarea cursei. Paul Andronic a ales in aceste conditii sa renunte la prima urcare de antrenemente, din cauza uleiului imprastiat pe traseu pe o distanta considerabila.
Paul a reusit apoi in mansele de concurs o performanta care i-a adus pozitia secunda, monopostul lui Lucien Hora fiind imposibil de intrecut, iar celalalt pilot UCM Resita, Christian Nistoran, a fost la trei secunde in spate, pe locul trei.
Ziua a doua a decurs fara probleme, insa deznodamantul a fost acelasi, podiumul final fiind identic cu cel al etapei de sambata. Paul a obtinut astfel cea de-a patra victorie a sezonului, din tot atatea alergate, luand un avans consistent in fruntea ierarhiei grupei H.
In intrecerea echipelor, Autotehnica, in componenta careia intra si Stefan Giui Anghelescu, a obtinut doua locuri doi, loc pe care il detine si in clasamentul general.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally