Editia din 2013 a Campionatului European de Raliuri (ERC) reprezinta un punct important in istoria acestei competitii de traditie. Incepand cu acest an, ERC a fuzionat cu Intercontinental Rally Challenge (IRC) iar Eurosport, care s-a ocupat pana acum de organizarea IRC, a devenit promotorul ERC.
O alta noutate a editiei din acest an a ERC este sistemul de punctaj. Pe langa punctele acordate dupa modalitatea clasica (25, 18, 15, 12, 10, 8, 6, 4, 2, 1) primilor 10 clasati la finalul fiecarei etape, pilotii primesc puncte bonus dupa fiecare zi de raliu. Astfel, cei mai buni 7 piloti ai zilei respective primesc 7, 6, 5, 4, 3, 2 si respectiv 1 punct, in functie de clasarea lor.
Asadar, Jan Kopecky adauga celor 25 de puncte obtinute in urma victoriei din prima etapa, inca 7 puncte datorita clasarii pe prima pozitie in prima zi si inca 6 puncte pentru ca a terminat pe locul 2 in clasamentul zilei secunde, conducand in clasamentul general cu 38 de puncte. Pe locul 2 in acest clasament se afla Brian Bouffier. Acesta a strans in total 31 de puncte: 18 puncte pentru locul 2 in Janner Rallye, 6 puncte pentru locul 2 in clasamentul primei zile si inca 7 puncte pentru primul loc in clasamentul zilei secunde.
Mai jos gasiti clasamentul general dupa prima etapa din ERC:
poz. pilot puncte
1. Jan Kopecky 38
2. Bryan Bouffier 31
3. Raimund Baumschlager 23
4. Vaclav Pech 20
5. Beppo Harrach 16
6. Kajetan Kajetanowicz 12
7. Francois Delecour 9
8. Jaroslav Orsak 4
9. Jaromir Tarabus 2
9. Pavel Valousek 2
Dan Terea
Echipa Autorally