O analiza a primei parti din sezonul 2006 de Formula 1

Publicat in: May 23, 2006, Vizualizari: 3057

33.(3)%

Prima treime a Campionatului Mondial de Formula 1 2006 s-a incheiat. De la o cursa la alta, tot mai multe lucruri despre performanta echipelor din Campionat au devenit clare. Acum, cand avem o privire de ansamblu asupra acestei prime parti a sezonului, putem presupune cu destul de multa exactitate incotro se indreapta echipele. Vom incepe printr-o scurta trecere in revista a celor 6 curse de pana acum, dupa care ne vom uita impreuna la situatia diferitelor grupari: prezent si viitor posibil.

Bahrein: spectrul unei lupte in cinci

Prima cursa a sezonului a fost poate printre cele mai spectaculoase dintre cele sase care au trecut pana acum. Fernando Alonso a fost cel care ridicat primul trofeu al anului, intr-o intrecere in care Ferrari s-au dovedit mult mai puternici decat au parut a fi in testele dinaintea sezonului. Michael Schumacher si Felipe Massa au monopolizat prima linie a grilei de start, dar Renault-urile se calificasera cu mai mult combustibil la bord. Kimi Raikkonen a facut o excelenta cursa de recuperare pentru a ajunge de pe ultimul loc pana pe ultima treapta a podiumului. Nico Rosberg de la Williams a surprins in prima sa cursa, stabilind cel mai rapid tur pe durata intrecerii, devansandu-si coechipierul pana la steagul cu patratele si reusind si cateva depasiri pe durata Marelui Premiu. Mark Webber s-a clasat si el in puncte. Jenson Button a avut o cursa buna si a adus celor de la Honda primele puncte ale sezonului in timp ce Barrichello a avut un weekend de cosmar in prima sa cursa pentru echipa motoristului nipon. Asadar, totul a parut a fi o lupta in cinci, data fiind buna performanta a celor de la Williams, care s-au alaturat astfel fruntaselor Renault, Ferrari, McLaren si Honda.

Malaezia: amenintarea Williams dispare

Surpriza furnizata de echipa lui Frank Williams nu a durat mult. Motoarele Cosworth si-au aratat punctul slab: fiabilitatea. Nici Mark Webber si nici Nico Rosberg nu au apucat finalul cursei. Cat despre celelalte patru echipe? Renault si-au castigat un avans substantial in Campionate prin dubla asigurata de Giancarlo Fisichella si Fernando Alonso. Honda l-au avut pe Jenson Button pe locul 3 iar McLaren pe Montoya pe locul 4. Ferrari au cazut victima pistoanelor motorului lor V8, care inca din Bahrein a ridicat semne de intrebare, cand unitatea lui David Coulthard a cedat dupa ce acesta a trecut linia de start/sosire. Michael Schumacher a schimbat motorul iar Felipe Massa a schimbat 2 motoare, pornind in cursa de pe ultima pozitie. Totusi, brazilianul, plecat pe o strategie cu o singura oprire la boxe, a reusit sa termine inaintea coechipierului sau. A devenit deci limpede ca Williams nu vor putea concura la cel mai inalt nivel cu asemenea probleme de fiabilitate si ca Renault au mari sanse sa domine autoritar acest sezon.

Australia: un sezon de dominatie Renault?

Pana acum, Marele Premiu al Australiei s-a dovedit a fi cea mai necrutatoare cursa a sezonului. Doar 13 piloti au prins steagul cu patratele la capatul unei intreceri care a vazut nu mai putin de 4 neutralizari cu masina de siguranta. Ferrari au avut parte de un weekend groaznic, cazand victimele unei prost inspirate alegeri de pneuri. Felipe Massa a abandonat din primul tur iar Michael Schumacher undeva in a doua parte a cursei. Renault au castigat cursa fara prea mari probleme prin Fernando Alonso, in timp ce Fisichella a mai adus cateva puncte valoroase prin locul sau 5. McLaren l-au avut pe Raikkonen pe locul 2 si Toyota au reusit primul podium al sezonului prin Ralf Schumacher. Drumul s-a deschis deci pentru o dominatie categorica a celor de la Renault, singurul pilot care a reusit sa ameninte pozitia lui Alonso fiind Kimi Raikkonen. Honda au ramas mult in urma atat cu performanta cat si cu fiabilitatea.

San Marino: inceput de sezon pentru Ferrari

Michael Schumacher a fost primul pilot ne-Renault care sa reuseasca o victorie in sezonul 2006. Si a facut-o chiar pe una dintre pistele de casa ale celor de la Ferrari, la Imola. Dupa ce cu un an in urma nu a reusit sa il depaseasca pe Alonso desi F2005-ul era mai rapid, de asta data spaniolul a fost in situatia opusa, cu monopostul mai rapid in spatele liderului Schumacher. A fost prima din trei lupte puternice intre cei doi Campioni. Strategia Ferrari a fost perfecta si germanul a reusit prima sa victorie competitiva din ultimele 18 luni. Felipe Massa a reusit un loc 4, crescand numarul de puncte la Constructori pentru Ferrari. Alonso s-a multumit cu locul 2 si doar 2 puncte pierdute in dauna lui Schumacher. Montoya a prins ultima treapta a podiumului, minimizand pagubele echipei McLaren in Campionatul la Constructori, in timp ce Honda au fost din nou mult sub asteptari.

Nurburgring: Ferrari incep sa intoarca roata

Odata cu Marele Premiu al Europei, a devenit clar ca Ferrari sunt in revenire. Au existat multe indoieli dupa cursa de la Imola insa toate acestea s-au risipit in momentul in care Michael Schumacher a iesit cu un avans de 7 secunde, in fata lui Alonso, dupa a doua oprire la boxe. Felipe Massa a castigat primul podium din cariera sa, dar spaniolul a reusit din nou sa isi pastreze performanta solida, terminand pe locul al doilea. Raikkonen a reusit un loc 4 iar Barrichello s-a clasat in urma sa, pe locul 5. Pentru prima data in 2006, dominatia Renault a fost pusa serios sub semnul intrebarii.

Barcelona: Alonso, regele Spaniei

La Barcelona, Ferrari au parut a fi cei mai competitivi, dominand sesiunile de antrenamente si stabilind cel mai bun timp al weekend-ului in partea a doua a calificarilor. Totusi, in lupta pentru Pole, Michael Schumacher a luat 6 tururi de carburant aditional in rezervor si a reusit sa se claseze doar pe pozitia a treia pe grila de start, cu doua monoposturi Renault in fata sa. Duminica, temperatura pistei a fost putin mai ridicata decat asteptarile si acest lucru a parut a ajuta pneurile Michelin ale celor de la Renault. Desi au batut toate echipele in termeni de viteza de varf, Ferrari n-au putut tine pasul cu R26-urile in cursa, iar Alonso si-a castigat un avans serios inainte de prima oprire la boxe. Desi Schumacher a reusit sa ii subtilizeze locul 2 lui Fisichella in timpul primei serii de opriri la boxe, victoria nu a fost niciodata un obiectiv realist. Alonso a reusit pentru prima oara de cand concureaza in Formula 1 sa castige Marele sau Premiu de casa si a amintit tuturora ca Renault au in continuare cel mai performant monopost dintre toti.

Renault

Constructorul francez este cu siguranta unul dintre favoritii la Titlurile acestui an. Cu 4 victorii din cele 6 curse disputate (printre care si o dubla), Renault se indreapta spre restul sezonului cu un avantaj serios de puncte in ambele Campionate. Fernando Alonso a inhatat 54 din cele 60 de puncte posibile, o situatie cum nici nu se putea mai buna, data fiind competitivitatea celorlalte echipe cum ar fi Ferrari si McLaren.

Ferrari

Scuderia si-a revenit dupa un sezon 2005 dezastruos in comparatie cu rezultatele din anii precedenti. In clipa de fata, pentru echipa din Maranello este mai important ca oricand sa marcheze un numar maxim de puncte cursa de cursa. Urmatoarea parte a sezonului va fi decisiva. Ferrari au nevoie de victorii. Multe victorii. Altcumva, Titlurile le vor scapa printre degete.

McLaren Mercedes

Echipa britanica motorizata de constructorul german are putine sanse in 2006 de a lupta pentru prima pozitie in Campionate. Desi au fost dati ca favoriti inainte de inceputul sezonului, McLaren nu au fost in stare sa confirme. Poate ca Renault si Ferrari sunt efectiv prea puternici si acest lucru face ca toate celelalte echipe sa para atat de in urma.

 

 

Honda

2006 ar fi trebuit sa fie anul primei victorii pentru echipa nipona. Sau cel putin asa s-ar fi asteptat unii. Dar nu a fost sa fie, iar acum Honda se zbat pe locul 4 in clasamentul la Constructori, cu un monopost incapabil sa exploateze suficient de bine pneurile Michelin si cu probleme de fiabilitate la propulsorul V8. Barrichello nu s-a adaptat prea bine RA106-ului la inceputul sezonului si din acest motiv echipa a pierdut multe puncte.

Sauber BMW

Combinand fiabilitatea cu rezultate peste medie, fosta echipa Sauber a reusit sa ajunga pana pe locul 5 in clasamentul Campionatului la Constructori. Sauber au fost totdeauna un fel de campioni ai raportului buget / performanta, reusind destule clasari in puncte pe parcursul sezoanelor trecute. Acum, cu un buget mult mai mare, unul dintre cele mai moderne tuneluri aerodinamice din Formula 1 la care se adauga si patrimoniul BMW, echipa este pregatita pentru a duce batalia la urmatorul nivel. Iar asta inseamna sa se lupte cu urmatoarea echipa din clasament: Honda.

Williams Cosworth

Williams ar fi putut fi mult mai mult anul acesta. Din pacate, motoarele Cosworth nu au tinut pasul cu dezvoltarea marilor motoristi. Acest lucru, combinat cu problemele de fiabilitate, a facut ca echipa britanica sa isi pastreze pozitia de echipa de pluton. Mai mult decat atat, sunt in clipa de fata in urma celor de la Sauber BMW cu 2 puncte si vor trebui sa munceasca din greu pentru a se mentine in fata Toyota.

Toyota

Anul trecut a inceput bine si s-a terminat mediocru pentru Toyota. Probabil cea mai bogata echipa din Formula 1 se afla etern sub asteptari. Ramane de vazut daca anul acesta va fi inceput prost dar se va termina bine. Urmatoarea cursa, cea de la Monte Carlo, va vedea introducerea monopostului TF106-B, o versiune imbunatatita a masinii din clipa de fata. Conform declaratiilor echipei, masina are mult potential. Vor avea nevoie de acest potential daca vor sa ajunga in frunte.

Red Bull Ferrari

Dupa un sezon 2005 neasteptat de bun, Red Bull au inceput aceasta editie a Campionatului Mondial de Formula 1 pe o panta descendenta. Cu doar doua puncte marcate pana acum, echipa se afla pe ultimul loc in Campionate. Adrian Newey, briliantul inginer englez, care a parasit McLaren pentru gruparea a lui Mateshitz, are nevoie de timp pentru a pune pe picioare un monopost si o echipa tehnica de top. Timp pe care nu il prea are daca Red Bull vor sa avanseze serios chiar sezonul acesta.

Squadra Toro Rosso Cosworth

Desi nu au marcat inca nici un punct anul acesta, au ratat la mustata un loc 8 in Marele Premiu al Australiei. Echipa se descurca chiar foarte bine cu motoarele Cosworth V10 cu turatii limitate si detine cel putin pana in clipa de fata recordul de fiabilitate. Acest lucru era de asteptat, dat fiind ca V10-urile Cosworth erau oricum destul de fiabile, iar acum, cu limitatorul de turatii, sunt aproape de fiabilitatea maxima. Toro Rosso vor continua sa se lupte pentru primele puncte, insa e greu de crezut ca vor reusi sa le marcheze in alte circumstante decat in curse cu multe abandonuri din partea echipelor din fata lor.

Midland Toyota

Fosta echipa Jordan are sanse foarte mici de a marca un punct in acest sezon. Chiar si cu sistemul de punctare care rasplateste primele 8 locuri, le va fi extrem de greu celor de la Midland sa isi aduca monopostul motorizat de un propulsor V8 furnizat de Toyota pana in zona punctelor. Sunt pur si simplu prea multe echipe mai competitive in fata lor.

Super Auguri Honda

Nu se asteapta mult din partea celor de la Super Auguri. Monopostul lor vechi de 4 ani (un fost Arrows) este cu aproape 2 secunde pe tur mai lent decat majoritatea celorlalte masini. Un punct in acest sezon ar fi un miracol pentru echipa nipona. Totusi, la Marele Premiu al Frantei, va aparea noul monopost, care ar putea aduce un plus semnificativ de performanta si poate ca Super Auguri isi vor lepada pozitia de codasa Formulei 1.

Renault versus Ferrari, Michelin versus Bridgestone, Alonso versus Schumacher

Dupa toate sansele, acest sezon poate fi descris cel mai bine chiar prin cuvintele de mai sus. O lupta intre 2 echipe, 2 producatori de pneuri si 2 Campioni Mondiali. Ambii piloti sunt talentati, rapizi si motivati. Unul mai tanar si unul mai experimentat. Echipele lor sunt veritabilele campioane ale performantei si fiabilitatii in acest an. Cei doi producatori de pneuri vor avea un rol determinant in aceasta lupta si, daca anul trecut Bridgestone au fost printre principalii vinovati in lipsa de performanta a celor de la Ferrari, niponii au acum ocazia sa rastoarne situatia impotriva rivalilor Michelin.

McLaren si Honda ies, incet dar sigur, din economia acestui sezon, nereusind sa tina pasul cu cele doua Campioane... Renault si Ferrari... si cei doi Campioni... Fernando Alonso si Michael Schumacher. Campionatul Mondial de Formula 1 2006 se prezinta in clipa de fata ca o lupta acerba intre doua echipe si sunt mari sanse sa ramana asa, cel putin pentru urmatoarele cateva curse. McLaren au promis ca la sfarsitul anului vor avea cel mai performant propulsor V8 din Formula 1 si Alonso crede ca pana la urma, echipa britanica va reveni acolo unde ii este locul: in frunte. Dar nu cumva vorbeste doar acea parte a lui Alonso care incearca sa fie optimista cand se gandeste ca va pilota un McLaren anul viitor?

Axonn Echysttas

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss