
Cartea „AȘA AM DEVENIT LEGENDE” este o poveste fascinantă despre lumea seducătoare a raliurilor, și oamenii săi încântători! Plină de întâmplări ce nu se văd de pe margine, cu atât mai mult cele din culise. Acestea nu se publică în cronicile întrecerilor, fiindcă nu oricine are acces în intimitatea echipelor.
O carte de memorii, un foto-roman despre o echipă devenită legendară, care și-a dominat categoria la confluența anilor ’80 cu ’90.

Nicolae COSMESCU
„Nu avem prezent și viitor fără să ne cunoaștem trecutul!”, spunea pe bună dreptate o legendă a acestui sport. Cum ar putea afla cei născuți după perioada menționată de isprăvile sportivilor, sau maniera entuziasmantă în care s-au cucerit titluri, ori frustrările înfrângerii? Nici una, nici alta, dacă n-ar exista astfel de cărți. Așa că am făcut-o! Am scris povestea echipei IATSA Pitești, pe care am și condus-o.
„AȘA AM DEVENIT LEGENDE” are un ADN care nu lasă niciun dubiu. Este descendenta directă a cărții „Cu accelerația la planșeu”, atât de prizată de iubitorii motorsportului românesc.
Doritorii pot solicita cartea „AȘA AM DEVENIT LEGENDE” la adresa de mail: nicolaecosmescu@yahoo.fr