Ogier a avut tot timpul controlul cursei din Suedia

Publicat in: February 12, 2013, Vizualizari: 1812

Sebastien Loeb, nonuplul campion mondial a admis că nu a reușit să îl oprească pe conaţionalul sau, Sebastien Ogier din drumul spre prima victorie, în Raliul Suediei.
După câștigarea primei probe, acolo unde publicul a decis cine cu cine va concura, ecartul de 31 de secunde cu care Seb 2 a încheiat cursa, nu a reușit să fie doborât de campionul en-titre, care a spus că în faţă fiind, Ogier a avut mereu controlul. "Am mers la limită, am forţat și am dat totul", a spus Loeb. "Am făcut câteva probe bune, dar am făcut și mici greșeli, am încercat în permanenţă, dar nu a fost posibil să îl depășesc. Am forţat și am încercat să menţin o continuă presiune, deși știam că nu voi putea recupera cele 30 de secunde. Am făcut un raliu bun, dar nu suficient de bun, spre deosebire de Ogier, care a făcut o cursă perfectă."

Loeb a mai declarat că problemele sale de vineri au fost rezultatul unei alegeri nefericite a setup-ului, care a fost determinat tocmai de deficitul său de 3.4 secunde din calificări. "Nu am pornit bine în calificări, poate ne-a lipsit puţin concentrarea, poate sunt prea bătrân, nu știu exact motivul. După calificări am schimbat setarile mașinii, am crezut ca asta e problema, apoi în prima zi am pierdut 30 de secunde. Când faci asta în Suedia, iar competitorul tau merge la fel de repede, nu mai poţi recupera", a spus Loeb în încheiere.

Următoarea participare a campionului mondial va fi în Argentina, în perioada 03-05.Mai. 2013

Stefan B
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑