Ogier a dominat ziua secunda in Marea Britanie

Publicat in: November 15, 2013, Vizualizari: 33

Sebastien Ogier a preluat conducere in Raliul Marii Britanii dupa chiar prima speciala de joi si nu a mai cedat-o. La finalul primelor 9 probe speciale, pilotul francez al echipei Volkswagen Motorsport are un avans de 20.1 secunde in fata coechipierului Jari-Matti Latvala aflat momentan pe 2.

Dupa ce ieri a castigat primele trei probe, Ogier a fost invins in aceasta dimineata pe doua dintre cele trei speciale ale primei bucle. Dani Sordo si Latvala au reusit sa fie cei mai rapizi pe PS4, respectiv PS6. Noul campion mondial a revenit insa in forta in cea de-a doua parte a zilei, castigand probele 7-9.

Cel care ieri parea ca o sa se dueleze cu Ogier in acest raliu, Thierry Neuville, a pierdut teren astazi si chiar daca se afla momentan pe 3, are peste un minut in urma pilotului francez. Desi raliul nu a ajuns inca nici la jumatate, echipa Citroen a fost deja decimata. Robert Kubica, pentru prima data la volanul modelului DS3 WRC, a sarit de pe traseul pe prima speciala a zilei. Ziua de ieri a fost incheiata de pilotul polonez pe a saptea pozitie. Mikko Hirvonen a rasturnat masina pe PS6 din postura de ocupant al pozitiei a patra. Chiar daca a castigat o speciala, Dani Sordo se afla in clasament doar pe 9. Pilotul spaniol a luat startul in acest raliu cu un handicap de 5 minute dupa ce echipa a facut o greseala administrativa si a construit masina sa pe al noualea sasiu desi numarul maxim pe care il pot folosi intr-un sezon este de opt.

In urma lui Neuville ii gasim pe colegii acestuia, Mads Ostberg (pe 4) si Evgeny Novikov (pe 5). Acestia sunt urmati de Andreas Mikkelsen si de cel mai bine clasat pilot privat, Martin Prokop. Pe 8 in clasamentul general il gasim pe liderul WRC-2, Elfyn Evans. Probabil ca britanicul nu va mai rezista mult in fata lui Dani Sordo, diferenta dintre cei doi fiind de doar 25 de secunde. Top 10 este incheiat de al doilea pilot WRC-2, Mark Higgins. Acesta duce un duel foarte strans pentru pozitia secunda in categoria a doua cu Jari Ketomaa. Pilotul finlandez este peste noapte la o secunda in urma britanicului.

Napoca Rally Academy reprezinta Romania in raliul din Tara Galilor. Dupa ce la finalul zilei de joi se afla pe pozitia 35 in clasamentul general, echipajul Marco Tempestini / Lucio Bagio a urcat 5 pozitii in ziua secunda. Al doilea echipaj NRA, Simone Tempastini / Dorin Pulpea, se afla momentan pe 53.

Maine se va desfasura cea mai lunga zi a ultimei etape de WRC din 2013, fiind programate 7 probe. Duminica, dupa parcurgerea a inca 6 speciale ne vom lua ramas bun de la aceasta editie a Campionatului Mondial de Raliuri.

Rezultatele Raliului Marii Britanii dupa PS9:

poz pilot               echipa             timp
 1. Sebastien Ogier     VW                 1m34m8.0s
 2. Jari-Matti Latvala  VW                 +20.1s
 3. Thierry Neuville    M-Sport Ford       +1m02.6s
 4. Mads Ostberg        M-Sport Ford       +1m30.8s
 5. Evgeny Novikov      M-Sport Ford       +1m34.5s
 6. Andreas Mikkelsen   VW                 +1m35.6s
 7. Martin Prokop       Czech Ford         +4m56.2s
 8. Elfyn Evans         M-Sport Ford       +6m29.6s
 9. Dani Sordo          Citroen            +6m54.6s
10. Mark Higgins        Symtech Ford       +6m56.6s

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss