OMV Rally Show - Comunicat de presa nr.1

Publicat in: November 16, 2005, Vizualizari: 1872

Prima editie a OMV Rally Show ii aduce pe Manfred Stohl si Jassen Popov in Romania

Bucuresti, …noiembrie: La prima editie a OMV Rally Show, Manfred Stohl, cel mai bun pilot privat din Campionatul Mondial de Raliuri, si Jassen Popov, multiplu campion al Bulgariei se vor intrece, la Sibiu, cu cei mai buni piloti din Campionatul de Raliuri al Romaniei.

Sezonul 2005 se va incheia pe 19 noiembrie, la Sibiu, cu un show de zile mari la care vor participa pilotii din intrecerea interna care dispun de o masina de grupa N4 (cu tractiune integrala). Invitatii speciali ai competitiei OMV Rally Show vor fi austriacul Manfred Stohl si bulgarul Jassen Popov, precum si numeroase vedete autohtone. Stohl vine in Romania la doar cateva zile dupa rezultatul senzational din Raliul Australiei, etapa de Campionat Mondial, unde a terminat pe ultima treapta a podiumului. Jassen Popov, celalalt invitat special la OMV Rally Show, este noul campion al Bulgariei si castigator al Raliului Waldviertel, etapa din Campionatul European. 

 "Este pentru prima oara cand se organizeaza asa ceva in Romania si sunt sigur ca intrecerea se va bucura de succes. Pista de rally cross este perfecta pentru o astfel de competitie si acest lucru s-a vazut inca de la Raliul Sibiului, iar faptul ca la start vor fi Manfred Stohl si Jassen Popov da un plus de valoare intrecerii", a declarat Sorin Itu, unul dintre organizatori.

La startul competitiei de la Sibiu se vor afla si Mihai Leu, Sorin Badea, Danny Ungur, Alexandru Pitigoi, precum si membrii OMV Rally Team Romania: Bogdan Marisca, noul campion national, Titi Aur, Emanuel Ilina, Claudiu David si George Morar. OMV Rally Show se va desfasura in sistem similar cu celebra "Cursa Campionilor", pe pista de rally cross de la Sibiu, care gazduieste si super speciala din Raliul Sibiului.

Startul in OMV Rally Show este programat sambata, 19 noiembrie, de la ora 11:00.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss