Retragerea lui Titi Aur din FRAS comentata de jurnalistul Alexandru Dobai

În primul rând vreau să-i salut pe toţi cititorii comunităţii autorally. Deşi a trecut ceva vreme de la ultima noastră întâlnire, iată-mă din nou alături de voi, la rugămintea lui Bela Stoica. Din păcate, subiectul pe care trebuie să-l abordez nu-mi face nici o plăcere, adevărata bucurie fiind atunci când pot să scriu despre raliuri şi nu despre scandalurile acestei lumi. Dar evenimentele din ultimele zile m-au făcut să răspund rugăminţii adresate de Bela, mai ales că anumite informaţii vehiculate în jurul retragerii lui Constantin Aur sunt departe de a fi prezentate într-o lumină obiectivă.

Mai mult, consider că momentul ales pentru acest anunţ a fost total neinspirat, pentru cazul în care s-a dorit a fi un simplu anunţ de retragere dintr-o federaţie în care Titi ŞI-A CUCERIT ULTIMUL TITLU DE CAMPION. Şi cel mai strălucitor, dacă avem în vedere opoziţia pe care a trebuit să o înfrunte. Dar dacă scopul urmărit a fost uşor diferit, atunci vorbim de cel mai bun moment, acesta asigurându-i toată aura necesară trecerii în cealaltă tabără, statutul de victimă oferindu-i şi şansa de a lansa tot felul de ziceri. Şi când spun “ziceri” nu mă refer la declaraţia sa, ci la opinia prezentată de Radu Roman. Nu ştiu dacă aţi remarcat, în toţi aceşti ani, că majoritatea “bombelor” mediatice lansate în jurul lui Constantin Aur au plecat de la Radu Roman. Lucru firesc dacă avem în vedere că domnia sa continuă să fie un fel de ataşat de presă, personal, al multiplului campion naţional (scuze pentru folosirea termenului naţional, care s-ar putea să-l deranjeze pe preşedintele ACR). Şi mai ales datorită faptului că cei doi se cunosc de multă vreme şi au avut o colaborare apropiată.

Dar de această dată, domnul Radu Roman şi-a permis să iasă din cadrul obişnuit al afirmaţiilor legate de Titi, lansând atacuri şi critici la adresa lui Daniel Ungur, George Grigorescu şi Marco Tempestini. Mă întreb în ce calitate şi-a permis domnia sa să critice organizatorul raliului, să jignească un fost campion naţional şi mai apoi să facă evaluări în privinţa calităţii şi valorii omului Marco Temepstini. Eu unul, bănuiesc că a făcut-o în calitatea sa de ataşat de presă al Raliului Avram Iancu “Ecomax” 2007. Aceeaşi calitate în care domnia sa ar fi trebuit să emită la finalul raliului un comunicat despre cele petrecute în etapa a noua a campionatului! Activitate pentru care domnia sa a fost plătit de organizator! Surprinzător, Radu Roman a găsit de cuviinţă că este mai bine să uite de raliu şi să transforme conferinţa de presă din final într-un eveniment Titi Aur. Nu sunt în măsura să-l judec pe Radu Roman, nici nu vreau să o fac, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi cât de mult se poate vorbi aici de profesionalism şi moralitate. Şi, aş mai avea ceva de spus în legătură cu statutul său de ataşat de presă. În avancronica pe care a semnat-o în publicaţia Auto Rally Magazin , vorbind despre piloţii clujeni, Radu spunea la un moment dat că “primul campion naţional localnic datează abia din 2005 şi este Bogdan Marişca”. Lăsând la o parte faptul că informaţia este total greşită, aţi fi surprinşi să aflaţi că acelaşi Radu Roman scria în 2003 în avancronica etapei de la Cluj, că localnicii au un singur campion naţional, “venerabilul Laurenţiu Borbely, care a obţinut titlul în 1975”. Şi tot domnia sa, adăuga la un moment dat comunicate sale, o listă a campionilor, pe care dacă ai fi aruncat o simplă privire putea-i să-l remarci şi pe Dacian Banca. Un alt campion absolut … al Clujului! Sigur, vă întrebaţi de ce am amintit aceste detalii? Simplu. Pentru că ele arată interesul lui Radu Roman, manifestat la diverse date, în funcţie de situaţie. Anul acesta, poate n-a mai avut timp să citească prea mult atunci când a scris avancronica şi, prin urmare, contează mai puţin exactitatea informaţiilor sau faptul că a şters cu buretele performanţele unor foşti campioni. Da, am curajul să spun că domnia sa scrie, în general, doar din interes. Îl cunosc de multă vreme, mi-a fost asociat câţiva ani şi am fost martor inclusiv la debutul său pe scena campionatului. Un debut cu scântei şi fluierături, provocate de faptul că domnia sa chema sportivii pe podium rostindu-le doar numele, nu şi prenumele. Lucru firesc, mai ales că se afla la început şi foarte firesc pentru cel care în perioada respectivă considera campionatul naţional o pierdere de timp, fără folos. Sportul automobilistic de talie mondială era mult mai important, mai ales că activitatea depusă pe acest tărâm era destul de bine remunerată. Dar anii au trecut, lucrurile s-au mai schimbat şi odată cu despărţirea noastră s-au terminat şi câştigurile din exterior, astfel încât Radu a trebuit să-şi îndrepte atenţia asupra raliurilor, mai sărace, din România. Iar cei cu state vechi în campionat, îşi aduc cu siguranţă aminte de apariţiile sale episodice, datorate unui calendar care mai scăpa câte o etapă de naţional care să nu se suprapună cu deplasările lui la cursele adevărate. N-aş vrea să fiu greşit interpretat şi să credeţi că aş avea o problemă cu alegerea domniei sale. Nu, dar consider necesară prezentarea acestui context, pentru a obţine o imagine de ansamblu.

Prin urmare, foarte rapid, Radu Roman a devenit cel mai activ şi poate singurul ataşat de presă veritabil din acei ani. Lucru de apreciat, mai ales că în exercitarea meseriei se putea folosi de toate cele învăţate în anii lucraţi în folosul unei anume companii. Dar din păcate, ca şi în primul caz, Radu a fost orbit de dorinţa acaparării întregii prese, nelăsând loc şi pentru alţii. Nici acest lucru n-ar fi fost rău, dacă nu ar fi apărut informaţiile denaturate din care se trăgea o singură concluzie: Titi este cel mai mare. “Aur este regele raliului în România” “stăpânul jocului” şi “Aur a demonstrat că rămâne “tăticul” piloţilor de grupa A” sunt doar câteva din afirmaţiile care au stârnit multe zâmbete atunci când au început să devină laitmotiv al comunicatelor sale. Şi atunci, ca şi acum, cei care aveau ceva de obiectat erau consideraţi “cârâitori” sau “oameni de bine”, chiar dacă afirmaţiile erau evidente sau bine argumentate.

Asta dacă nu ajungeau să devină destinatari ai unor afirmaţii de genul celei transmise lui Andrei Filep cu puţin înainte de Raliul Germaniei din 2003: “Nu cred că merită să mai pierd timpul. Înverşunarea ta, ce datează de câţiva ani, continuă. Să nu ne mai cauţi în viitorul parc de service din Germania. Pozele o să le faci de la gard... Radu” Păcat că nu v-aţi folosit de cunoştinţele lui Andrei. V-ar fi fost de folos. Aşa cum sunt ele în acest moment în uzina Audi, acolo unde este implicat în proiecte care ar onora orice inginer!

Am amintit această întâmplare pentru că am vrut să subliniez aroganţa afişată de Radu Roman în toţi aceşti ani. Chiar şi atunci când, dornic să demarăm procedurile de afiliere la FIA, am încercat să obţin semnăturile tuturor piloţilor pe scrisoarea adresată forului mondial. Incapabil să înţeleagă demersul acţiunii şi având în faţa ochilor doar întunericul provocat de ruptura dintre noi, domnul Radu Roman m-a dat afară din parcul de asistenţă al echipei OMV. Sigur, Titi şi-a cerut scuze pentru ieşirea nervoasă a ataşatului său de presă şi a semnat fără nici o reţinere scrisoarea! Interesantă atitudine pentru unul care pretinde că a făcut câte ceva pentru dezvoltarea acestui sport în România! Din câte îmi aduc aminte, a făcut şi el o scrisoare, cu care umbla la semnat imediat după terminarea Raliului Moldovei în 2004. Bela Stoica vă poate spune ce conţinea scrisoarea şi mai ales care a fost atitudinea sa atunci când a citit-o! Într-un moment în care toată lumea aştepta o raliere la soarta celor suspendaţi fără nici o bază legală de FRAK, domnia sa umba cu o scrisorică în care aducea mulţumiri ACR-ului.

Mă uit pe ceas şi mă sperie gândul că sunt abia la început cu intervenţia mea şi risc să devin plictisitor. Prin urmare să revenim la finalul celei de-a noua etape din 2007, cu o serie de precizări la afirmaţiile făcute de domnul Radu Roman în opinia sa. Şi n-am să-mi pierd timpul cu afirmaţiile tradiţionale de genul “Titi a rămas la cel mai înalt nivel”, “Titi nu a cedat niciodată”, “numele de Titi Aur este sinonim cu raliurile din România” şi nici cu cele folosite pentru cealaltă parte a baricadei, “pensionari de lux” “duelul rivalilor săi dus de mai multe ori în afara probelor speciale” sau “contestatarii săi, concurenţi sau ziarişti, au invocat tot felul de motive”.

Mi se par mult mai interesante afirmaţii cum ar fi: “s-a întors la un sponsor care l-a mai dezamăgit în trecut”, “a încercat să aducă în FRAS idei noi, pe vremea când era în Consiliul Federal” şi mai ales “a dus o cruciadă a dreptăţii în fosta sa echipă din 2005-2006”. Să începem pe rând. Dacă Titi s-a întors la un sponsor care l-a dezamăgit în trecut, înseamnă că a avut motive să o facă! Sunt convins că a beneficiat de un contract convenabil, cel puţin la momentul respectiv, şi de un buget aferent. Dar ce ne facem cu sponsorii pe care i-a părăsit? Nu judec, nu dau cu parul, încerc doar să prezint fapte. Vă mai amintiţi de sezonul 2002, când după cucerirea titlului de campion la Piteşti, a renunţat să mai participe la ultimele trei etape? Nu judec nici de această dată decizia sa, dar parcă nu a fost o manevră foarte elegantă faţă de Porsche România, după ce la începutul sezonului Domnul Fruhwirth s-a aflat printre cei care i-au înlesnit intrarea la OMV. Asta după ce a renunţat la Petrom după prima etapă. Ce să mai spunem de faptul că în acelaşi an, Aur evolua în campionatul de viteză pe traseu montan sub culorile unui alt petrolier. Democraţie originală?

Iar lista ar putea continua cu celebrele rocade făcute între galbenul de BKP şi albastrul de OMV, în funcţie de aceleaşi interese personale. Repet, până într-un anume punct, nu este nimic rău în asta. Dar a susţine că eşti deasupra tuturor şi că toţi ceilalţi sunt “cârâitori” şi bolnavi de scenarită, cred că este prea mult.

Urmează apoi fraza referitoare la ideile noi, aduse pe vremea când Aur era membru al Consiliului Federal. Este pentru prima dată, când aud că un membru al consiliului s-a rezumat la încercarea de a aduce idei noi. Cred totuşi, că această funcţie presupune mult mai mult şi în nici un caz nu poate fi acoperită de un pilot care CONTINUĂ sa alerge! Iar acest lucru nu se poate din simplul fapt că nu se poate rupe în două! Ce ne facem când avem nevoie de un mebru al consiliului federal şi ne trezim că acesta este în cursă? Sau cum facem când acesta ar trebui să judece fapte ale piloţilor sau organizatorilor. Nu-mi aduc aminte ca Titi sau vreun alt pilot să fi strigat în gura mare că nu este bine ca ei să facă parte din Consiliul Federal. Au vrut puterea, au avut puterea şi n-au făcut nimic cu ea! Prin urmare, cred că este trist ca tocmai el să aducă reproşuri unei echipe din care cu onor, a făcut parte. Şi cu atât mai mult, nu este onorant să citim intervenţii lansate de alţi oameni de bine care spun că Titi a obţinut victoria la Cluj şi ne-a pupat. Lăsându-ne în hazna. Nu de alta, dar este haznaua în care s-a scăldat şi care i-a oferit ultimul titlu. Îmi cer scuze pentru deraierea verbală din ultima frază, dar tocmai ce am citit o altă opinie exprimată într-un limbaj foarte colorat.

Revin la ideea dinainte, ajungând şi la “cruciada dreptăţii” din 2005-2006, dusă în fosta sa echipă. Interesant spus. Să înţeleg că ultimul episod al acestei cruciade a fost scrisoarea trimisă în Austria la OMV? Nu vreau să bat câmpii cu ce a urmat. Dar este suficient să spunem că echipa OMV Rally Team a fost desfiinţată, iar cel mai mare perdant este Claudiu David, care îşi vede periclititat programul internaţional. Sigur, aici am putea să fim ajutaţi de piloţii fostei echipe campioane, care deţin informaţii savuroase despre acest subiect... fierbinte.

Urmează apoi câteva consideraţii făcute la adresa FRAS, în care Radu Roman ne spune că “Titi Aur s-a săturat. Este agasat de impertinenţa unor personaje, care făceau la fel şi în trecut. Este obosit de politica dusă în spatele uşilor închise ale FRAS, în care unii încearcă să-şi creeze avantaje personale. Şi mai ales de lipsa de fermitate decizională a unei federaţii la a cărei înfiinţare a contribuit în mod esenţial, pe vremea când actualii conducători erau neglijabili.”

Aş face aici o mică pauză. Haideţi să luăm o gură de aer şi să pornim din nou la drum. “Încă o dată... sezonul a dovedit că materialul de concurs îl depăşeşte pe cel al organizatorilor şi arbitrilor. Numai că de această dată, greşelile făcute au fost trecute mai greu cu vederea din cauza faptului că, pe lângă lupta cu zecimile de secundă, arbitrii şi oficialii au împroşcat cu noroi - prin deciziile aberante - munca piloţilor... Recomandăm ca până la startul viitorului sezon să se facă ordine în propria ogradă şi să se revizuiască propriile regulamente. Din păcate, eforturile piloţilor şi spectacolul oferit de aceştia au fost umbrite de oficiali, proasta organizare şi deciziile care au încălcat propriile regulamente transformând campionatul într-un spectacol bun de comedie, care la o adică, ar putea rivaliza cu celebra rubrică de umor Cascadorii Râsului. Cei care s-au îmbulzit atunci când a fost vorba de ocuparea unor scaune de conducere au înţeles, probabil, că ei nu au altă treabă de făcut decât să-şi bată joc de munca unor oameni, pentru care raliul înseamna totul, poate chiar viaţa.” Foarte frumos spus! Singura problema este că acest ultim paragraf, după pauza de respiro, reprezintă părerea lui Radu Roman despre activitatea FRAK la finalul sezonului 2000. Interesant nu? Iar acum, Titi şi Radu se întorc! Mă întreb doar, nu avem şi noi voie să translatăm aceste interpretări la momentul dinaintea alegerilor FRAS? Sau cum poate fi judecată această atitudine, în care demisia, retragerea sau spuneţi-i cum vreţi, reprezintă ultima soluţie, adoptată în general de cei slabi. Subliniez încă o dată, nu judec pe nimeni, încerc doar să fac ordine în haosul de idei creat.

Urmează acum cea mai sensibilă parte a opiniei domnului Roman. Atacul la adresa lui Daniel Ungur, a lui George Grigorescu şi a lui Marco Tempestini. Să începem cu primul, “a cărui obrăznicie” este până la urmă cel mai minor fapt din atitudinile interesante surprinse de domnul Radu Roman. Aşadar, Daniel Ungur a fost agasat că nu se vorbeşte despre el sau despre competiţia la a cărei organizare şi-a adus concursul. N-am să pierd vremea cu citate din articole în care Radu Roman îl periează pe Ungur, pentru că s-ar adăuga prea multe pagini. Dar nu pot să nu remarc aroganţa unui ataşat de presă care pare să fi uitat că se afla la o conferinţă în care trebuia să vorbească despre raliu! Cu bune şi rele, deoarece a fost plătit pentru asta. Atenţionat să-şi facă treaba, domnul Radu Roman nu ezită să vorbească despre obrăznicia lui Daniel Ungur. Interesant! Şi vă las pe dumneavoastră să faceţi judecăţi de valoare.

A venit apoi rândul unui “pensionar de lux” care a câştigat un titlu cu un Renault Clio, ce a reuşit să se impună în faţa unui model cu tracţiune integrală. Un detaliu minor, dar care vă spune de unde începe “dragostea” dintre cei doi. Sigur, George Grigorescu a lansat un atac “maliţios”, în care i-a reproşat public lui Titi că ar fi sabotat înfiinţarea unei federaţii în 2002, pentru a obţine anul următor licenţa internaţională...” Am aflat apoi că George, care s-a autointitulat ziarist cu drepturi depline, a uitat că în acel an nu se punea problema de o altă federaţie. Poate înainte cu vreo doi sau patru ani, şi asta ne-o spune unul care a fost implicat în acel proiect. Interesant spus, dragă Radu. Dar nu ştim când! Înainte cu doi sau patru ani. Ştim ceva, dar avem o problemă cu precizia informaţiei. Întâmplarea face ca şi subsemnatul să fi fost implicat în acele discuţii, care nu au reprezentat un PROIECT. Iar în acele discuţii atitudinea unora s-a tradus printr-o afirmaţie de genul “eu nu mă bag”. Cei care au fost prezenţi la discuţia de la Baia Mare, ştiu foarte bine acest lucru! Şi au fost mulţi. Mulţi foşti campioni absoluţi! Deci, hai să nu-l facem mincinos pe George şi să ne vedem puţin de lungul nasului.

Ajungem acum şi la ultimul pilot luat în vizor de “bazooka” domului Roman. Cu voia dumneavostră, Marco Tempestini. Şi pentru început, am să plec de la declaraţia sa “incendiară” care a pus pe foc nu doar biroul de presă al multiplului campion Constantin Aur dar şi alte redacţii plasate de o anume parte a baricadei. Deci, să vedem despre ce este vorba: “Din ce a declarat Titi Aur azi, atât în timpul raliului cât şi după, nu recunosc un multiplu campion naţional.”

Uuuuf! Fierbinte! M-am aprins şi eu încă de la prima citire şi m-am gândit că trebuie să ai tupeu să spui aşa ceva. Dar cum e foarte uşor să te aprinzi şi mult mai greu să stingi eventualele flăcări, provocate dintr-o implicare sentimentală, am ştiut că trebuie să stau puţin, să mai citesc fraza de două ori, să o judec de cinci şi să răspund o singură dată. O dată, dar bine. Sau cel puţin obiectiv şi cu argumente. Sigur, aici voi fi pus într-o situaţie sensibilă, în care orice afirmaţie apreciativă făcută la adresa lui Marco Tempestini ar putea fi înţeleasă ca rezultat al faptului că mă consider cetăţean “european” (adică amestec de român, maghiar şi puţin neamţ) şi în nici un caz adept al stilului România Mare. Cu atât mai mult, cu cât am să-mi permit să fac anumite consideraţii legate de limba română, pe care unii se pare că nu le-au văzut deloc. Sigur, din cele ce le-am declarat azi, în această intervenţie, nu cred că va putea cineva să mă judece dacă sunt bun sau rău. Tot aşa, cum nici Marco nu l-a judecat pe Titi atunci când a spus “din ce a declarat Titi Aur azi”. Dar a judecat un moment în care a considerat că declaraţiile lui Titi nu reflectă atitudinea unui multiplu campion. Şi repet, nu judec ci mă rezum în a prezenta fapte şi interpretări argumentate logic şi nu cu sentimentalisme ieftine. Iar faptele spun foarte multe şi în nici un caz că Marco l-ar fi jignit cu ceva pe Constantin Aur. Dar pe de altă parte, trimiterea la Raliul Prealpi Trevigiane, ne arată că lui Radu Roman îi plac “aroganţele”. De aceea am să-i povestec o întâmplare petrecută în Raliul Faraonilor din 2003, un an în care Titi gusta din praful specialelor mondiale. Competiţia ce trece pe la poalele celebrelor piramide era dominată de francezul Yves Loubet, în timp ce Tempestini ocupa locul secund. Dar a venit şi momentul în care soarta a decis ca maşina liderului să rămână fără benzină, italianul având deschisă calea spre victorie. Dar el a decis altceva! A oprit în dreptul francezului, i-a dat benzină şi a terminat pe locul secund. A renunţat la cea mai mare victorie din carieră, în schimbul unui sentiment pe care puţini sunt în stare să-l împărtăşească. Spuneţi-mi că autorul unui asemenea gest este predispus să fure! Şi pun întrebarea celor care fac sau au făcut un dram de sport la viaţa lor! Vorbim aici de primul lucru pe care ar trebui să-l înveţe orice sportiv: să ştie să piardă. Valabil şi pentru ataşaţi de presă!
Fără a i se acorda nici măcar minimala prezumţie de nevinovăţie, Marco a fost pus în mijlocul scenariilor tocmai de cei care vorbesc de “scenarite”. Era cumva o vorbă cu funia în casa spânzuratului şi o alta cu cei care strigă...?
În acelaşi an, undeva în Raliul Acropole, Constantin Aur suferea din greu din cauza prafului ridicat de concurentul aflat în faţa sa. Conştient de secundele ce pot fi pierdute din cauza lipsei de vizibilitate, conform comunicatului dat de Radu Roman, echipajul a pontat cu un minut întârziere în controlul orar şi a obţinut astfel un minut suplimentar faţă de concurentul din faţă. Tributul plătit? Zece secunde! Foarte puţin dacă avem în vedere confortul câştigat! Mă întreb doar de ce n-a folosit Titi aceeaşi metodă şi în Raliul }ara Bârsei? Şi nu s-ar mai fi pus problema acestui scandal. Dar să rămânem în Mondial şi să trecem puţin pe specialele din Marea Britanie. Acolo unde, Dan Gîrtofan vă poate povesti ce s-a întâmplat atunci când l-a ajuns din urmă pe Titi. Sigur, nici una din aceste informaţii nu-mi dă dreptul să-l judec pe multiplul nostru campion. Cel mult îmi oferă şansa de a face speculaţii sau de a vorbi despre predispoziţii. Mai mult sau mai puţin adevărate. Cât despre punerea în balanţă a întâmplărilor de mai sus, vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile.

Acesta ar fi punctul meu de vedere la opinia lui Radu Roman. O opinie în care şi dânsul se poate “prevela” de circumstanţe, ca să-l citez cu exactitate. Şi nu cred că este domnia sa în măsura să ne vorbească despre raţional şi onoare ci mai degrabă despre duplicitate şi interese pur personale.

Sigur, am putea vorbi săptămâni întregi pe marginea acestui subiect. Nu cred că este cazul. Mai mult, subliniez că intervenţia mea nu s-a vrut decât o analiză la opinia unui jurnalist care în locul părerii sale ar fi trebuit să dea un comunicat de presă. Şi, ca să închei într-o notă optimistă, să vă spun o poveste despre Alan Henry, unul in cei mai cunoscuţi jurnalişti de Formula 1 din lume. Mai bun chiar şi decât Dan Mihai Alexandrescu! Într-o bună zi, acest GURU al presei din Formula 1, i-a luat un interviu lui Zsolt Baumgartner, în paddockul de la Budapesta. A fost un interviu istoric, la finalul căruia avea să afle că interlocutorul său a fost Gianmaria Bruni. Care a fost reacţia sa? Simplă! Foarte simplă: “Acum trebuie să tac!”

În final, aş avea o precizare. Iniţial nu am vrut să intru în această polemică, pentru ca ulterior să-mi revăd atitudinea din cauza poziţiei pe care am avut-o în acest an. Paradoxal, am muncit în folosul celor doi piloţi care fac subiectul zilei. Pentru Titi ca ataşat de presă al Cupei Mitsubishi Lancer şi pentru ambii în calitate de autor al comunicatelor de presă Pirelli. Asta pentru că viaţa ne mai oferă şi momente hazlii, cu poliţe plătite nu prin atitudini de superioritate şi poziţii arogante ci printr-o implicare profesionistă în care sentimentele trebuiesc lăsate de-o parte. Ştiu că sunt unii care m-au catalogat drept un critic fervent al lui Titi, deşi afirmaţiile mele au fost întotdeauna argumentate. Dar pe de altă parte, din punct de vedere profesional, nu mi s-a reproşat niciodată nimic. Şi nu cred că trebuie neapărat să iubeşti pe cineva pentru a scrie adevărul despre el. Dar de cealaltă parte, atunci când scrii anumite lucruri dintr-o singură perspectivă, cu critici şi păreri unilaterale, este foarte probabil că se urmăresc şi alte lucruri. Poate de aceea n-am auzit, cel puţin până azi, nici un banc despre mine, dar există unul despre cea mai grea operaţie la bărbaţi!

Alexandru Dobai / Motorscope

PS: Nu vreau să comentez în nici un fel decizia lui Constantin Aur. Timpul ne va da informaţiile necesare să înţelegem tot ce s-a petrecut în această poveste. Dar nu pot să trec cu vederea modalitatea de comunicare, ce a afectat imaginea unei competiţii organizate chiar de cei care l-au idolatrizat. Iar pentru cei care vor căuta cu ardoare să despletească iţele acestui “anunţ”, singurul lucru pe care îl pot recomanda este să citească intervenţiile unor oameni care îşi asumă identitatea şi au câte ceva în comun cu această lume. Şi sper ca aceştia să fie cât mai mulţi şi dacă este posibil toţi campionii naţionali. Şi sunt bineveniţi şi restul piloţilor. Este bine să le cunoaştem părerea.

S-auzim numai de bine!