Pentru a face statul în casă un pic mai altfel decât citind știri și statistici despre pandemia mondiala despre COVID-19, profitând de faptul că în weekend-ul care urmează era programată prima cursă de coastă a sezonului 2020, Trofeul TOTAL Râșnov, echipa Autorally a transmis câteva întrebări celor care la această oră ar fi trebuit să-și pregătească materialul de concurs pentru participarea la tradiționala etapă râșnoveană.
Inevitabil pe parcursul interviurilor cu piloții a venit vorba și despre COVID-19, dar sunt și informații interesante privind materialul de concurs, celebrul Performance Factor și multe altele. Astăzi are cuvântul pilotul brașovean Paul Țurcanu, care anunță pentru sezonul 2020 de coastă și de raliu “... un proiect special“.

Autorally: Paul, îți propun să facem abstracție, în măsura în care putem, de pandemia care ne-a cuprins și să ne imaginăm că în weekend (conform calendarului sportiv 2020 aprobat inițial) iei startul la Râșnov, prima etapa a Campionatului Național de Viteză în Coasta 2020. Cu ce material de concurs ai ales să ataci virajele competițiilor naționale în 2020?
Paul Țurcanu: Pentru anul 2020 am ales un proiect mai special. Împreună cu Paul Andronic am pus la cale un proiect foarte ambițios, o mașină și pentru coastă și pentru raliu. Am ales un Mitsubishi Lancer Evo VI, o mașină pe care Paul o avea deja în garaj reconstruită de la zero. Mașina este 100 % nouă. Este un proiect special pentru că are un motor ultra performant, 2 turbine, 3 soft-uri, 2 rânduri de suspensii, 2 rânduri de frâne, etc. Cireașa de pe tort constă într-o cutie de viteze secvențială cu control dual, padele la volan sau levier clasic de secvențială. Ideea este că mașina se va transforma. La coastă va rula fără restrictor, într-o configurație mai ușoară cu 100 kg, turbina mai mare care să permită atingerea de potențial maxim al motorului. La raliu va avea o turbină mai mică, un restrictor și o suspensie specifică pentru raliu, macadam sau asfalt. Sper să fie spectaculoasă și să îmi aducă atât mie cât și publicului de pe margine, satisfacție maximă.

Autorally: Ai mers cu mașina? Ai făcut teste? Cine se va ocupa de întreținere?
Paul Țurcanu: Din păcate nu... Cu siguranță, când vor înceta restricțiile de circulație și va trece pandemia, vom organiza o sesiune de teste private. Indiferent ce se va întâmpla anul acesta, îmi propun foarte mulți kilometri de teste. De întreținerea mașinii și de tot ce înseamnă logistica pentru curse se va ocupa, evident, echipa lui Paul Andronic.
Autorally: Ce îți propui ca și performanță sportive pentru acest sezon?
Paul Țurcanu: Îmi propun să aduc mașina la nivelul la care mi-am închipuit-o și îmi propun, mai ales, să ajung să o stăpânesc foarte bine. Anul acesta este dedicat cunoașterii și învățării ei. Voi fi prezent și la coastă și la raliu, la etapele care îmi plac și la care timpul îmi va permite... Desigur, dacă se va ține vre-una, Doamne ajută!

Autorally: Hai să trecem în revistă activitatea ta sportivă și mașinile la bordul cărora ai evoluat de la început și până în 2020.
Paul Țurcanu: Începutul a fost în 2017 cu un Renault Clio 2 cu care am participat și la coastă și la raliu. Am continuat cu un proiect frumos dar care ne-a scos peri albi, anume o caroserie de Clio Super 1600 și motor de F2000, care într-un final a ajuns o mașină foarte bună. Trebuie să recunosc că am cam insistat cu Clio-urile astea și am cam atins potențialul maxim din ele. Din totdeauna mi-am dorit să trec la o mașină 4x4 și de aceea am ales să încep, ca toți, cu Evo. Ideea în acești 3 ani a fost să capăt experiență, să experimentez și să mă împrietenesc cu acest sport. Nu îmi place să mă arunc până nu sunt sigur pe mine și de aceea anii aceștia i-am dedicat doar pentru a învăța. Nu cred că am ratat în acești ani prea multe etape de coastă sau de raliu cu excepția celor de macadam deoarece nu am avut mașina pentru așa ceva. Recunosc că macadamul mă atrage cel mai mult, dar acum să vedem cum o să fie cu adevărat!
Autorally: Aș vrea să-ți cunosc părerea despre trecerea la programul FIA pentru alcătuirea grupelor și claselor, în premieră pentru sezonul de coastă 2020. Vorbim despre atât de mult disputatul și discutatul Peformance Factor (PF) în campionatul intern de coastă. Va rezolva acest concept numeroasele probleme și discuții tehnice apărute în acest campionat?
Paul Țurcanu: Performance Factor este un lucru bun dar nu-mi place cum a pornit. Adică avem PF, dar mai avem și istorice vreo 6 – 7 clase, mai avem monoposturi și biposturi. Este o harababură mult mai mare decât era. Cu toate că am fost un susținător clar de la început, încep să îmi pierd entuziasmul pentru că lucrurile vor fi și mai neclare deoarece este destul de greu să măsori anumite chestii. Iar despre clase, facem PF tot și iar vom avea o mie și una de cupe și cupițe. Când am început eu, erau grupele H, A și N și era perfect. Dacă aveam putere decizională, scoteam grupa A și dacă rămâneau mașini de producție nemodificate și mașini modificate era simplu și perfect. Vreau să spun că dacă ai mașină de serie te încadrezi la N, iar dacă ai mașină modificată cât de puțin te încadrezi la H și gata.

Autorally: Cum vezi lupta la titlurile de campioni vis-a-vis de reașezarea mașinilor conform Performance Factor?
Paul Țurcanu: Dacă anul acesta va mai începe acest campionat presimt o harababură generală. Nu ne stă în fire să ne conformăm și să fim sinceri. Sunt convins că multe fișe se vor “greși“ astfel încât să fie unul sau altul într-o grupă anume. Personal nu văd prea bine campionatul de coastă cu Performance Factor.
Autorally: Paul, în viața de toate zilele ești om de afaceri. Conduci împreună cu asociatul tău o companie, o afacere importantă, foarte bine cotată pe plan național și internațional. Cum v-ați repliat în fața acestui inamic invizibil numit COVID-19? Ce sfaturi pentru depășirea crizei dai colegilor tăi sportivi și oamenilor de afaceri, oameni care dau de lucru altor oameni? Voi cum sunteți la ora asta?
Paul Țurcanu: Consider că în aceste vremuri grele vor rezista doar firmele puternice. Consider că orice firmă / manager trebuie să aibă rezerva și un plan bun în caz de astfel de situații. Ideea ar fi să îți faci un plan foarte clar, să îți măsori foarte bine toate acțiunile viitoare, să te adaptezi vremurilor prin produse noi sau o eficiență mai mare și, desigur, să reduci schema de personal la un minim necesar, asigurându-le, desigur, celor disponibilizați ajutorul de la stat. Am luat măsuri încă de la început și până acum totul este bine. Ideea este să nu dureze foarte mult.
Cristian Andrei
Echipa Autorally