După încheierea activităţii din Campionatul Mondial de Raliuri, fostul campion Petter Solberg, a declarat că va concura în toate cele nouă etape ale FIA European Rallycross Championship cu scopul de a câștiga competiţia. Cu un Citroen DS3 de 600cp, norvegianul a acceptat de îndată ce s-a ivit ocazia să facă întreg sezonul, deși iniţial era programat să participe numai la prima etapă.
"Eu nu fac lucrurile pe jumătate", a spus Petter. "Anul acesta va fi un show total și am vrut ca echipa mea să fie parte din acest show, chiar dacă concurenţa va fi la cel mai înalt nivel. Acesta fiind de altfel și unul din motivele pentru care am ales acest campionat. O mașină de 600cp și flăcări care zboară, credeţi-mă va fi spectacol."
Pentru că decizia a fost foarte din scurt, campionul mondial din 2003 a lipsit la evenimentul de lansare al acestui campionat. Precizăm că ultima oară când Solberg a participat la o competiţie de rallycross a fost în anul 1995.
"Îmi pare rău că nu am putut fi prezent la lansare, dar împreună cu echipa muncim foarte mult pentru a fi pregătiţi. Mașina e perfectă și sincer să fiu abia aștept să o pilotez, iar după ce ultimii 15 ani din viaţă, i-am petrecut la bordul unor masini de 300cp, cei 600 de acum mă fac să zâmbesc", a adăugat Solberg încântat.
Åžtefan B
Echipa Autorally