Peugeot pe primele pozitii in shakedown-ul din Noua Zeelanda

Publicat in: April 14, 2004, Vizualizari: 19
Cei doi piloti ai echipei Peugeot care vor lua startul in acest week-end in Raliul Noii Zeelande, Marcus Gronholm si Harri Rovanpera, au inregistrat cei mai buni timpi in shakedown-ul de astazi. Numeroasele probleme ale modelului 307 WRC la cutia de viteze si diferential au marcat etapele de pana acum, dar cu toate acestea finlandezul Marcus Gronholm se afla pe pozitia a treia in clasamentul general, la doar patru puncte in spatele lui Sebastien Loeb si Markko Martin. Marcus Gronholm, dublu campion mondial, detine un record in Raliul Noii Zeelande dupa ce a castigat trei din ultimele patru editii si spera la un rezultat bun care sa-i creasca sansele la castigarea unui nou titlu mondial in 2004. "Avem o masina care s-a dovedit a fi foarte rapida, si, dupa eforturile depuse ar trebui sa fim foarte competitivi in Noua Zeelanda", a spus finlandezul. "Astept cu nerabdare startul. Se stie cat imi place acest raliu, si cred ca avem o sansa reala sa castigam din nou si anul acesta". Petter Solberg a obtinut al treilea timp cu noua sa masina Subaru Impreza WRC2004 in timp ce Sebastien Loeb si Carlos Sainz au sosit al 5-lea, respectiv al 6-lea. Francois Duval de la Ford a fost mai rapid decat colegul sau Markko Martin, intre cei doi clasandu-se Kristian Sohlberg pe Mitsubishi Lancer WRC.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss