Porcisteanu, lider dupa prima “bucla” a “Tess Rally 2011

Publicat in: April 9, 2011, Vizualizari: 5179
Primele doua probe speciale ale zilei, Paraul Rece si Rasnov, au triat serios competitorii, nu mai putin 8 echipaje fiind nevoite sa abandoneze. Astfel, Marco Tempestini a fost tradat de diferential, Vlad Cosma a lovit un parapet si a rupt roata spate, Hubert Istvan a avut probleme cu timoneria cutiei de viteze, iar Catalin Berari a ramas fara turbina. Au mai abandonat Horatiu Savu, Groza Elisei, Bogdan Usurelu si Lucian Sauciuc.
Cel mai rapid dupa primele doua speciale ale zilei a fost “Vallino” Porcisteanu, care l-a devansat cu 7 zecimi pe Gergo Szabo. “Pana acum, totul este in regula. Mergem pe Babarunca si vom forta la maximum. Sa vedem ce iese”, a spus Porcisteanu. “Am avut ceva probleme cu diferentialul, dar le-am rezolvat. Acum, totul se va decide pe Babarunca”, a punctat Szabo. Al treilea este Manu Mihalache, la 17.2 secunde, dar brasoveanul a avut probleme pe Paraul Rece. “La doua ace ne-am invartit si era sa iesim in decor. Pana la urma, am scapat cu bine sip e Rasnov totul a mers impecabil”. Mihalache este urmat de un alt brasovean, Dan Girtofan. “Pe Paraul Rece, nu am simtit gumele si nu am vrut sa imi asum riscuri inutile”, a spus brasoveanul, care asteapta Babarunca. Titi Aur este pe 5, dar, in afara de lupta cu secundele, se lupta si cu o penalizare de 1 minut, de care a aflat inainte de cursa.
Urmeaza cele doua treceri pe Babarunca, acolo unde, mai mult ca sigur, se va decide cursa.

Dan Craciun
Ofiter de presa


Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss