Dacă aș fi știut că răspunsurile sunt așa de scurte și la obiect, aș fi recurs la o metodă mai hard și l-aș fi bombardat cu mult mai multe întrebari pe cel care a ocupat poziţia de campion national al României doi ani consecutivi, in 2009 și 2010.
Toţi m-au ameninţat că îmi va fi greu să ajung la el și să pot efectua acest interviu, dar am reușit mulţumită Anei Maria Pascaru, fostul PR al echipei Jack Daniels Rally Team in ultimii 3 ani.
Åži dacă nu sunteţi încă în clar cu personajul despre care vă spun, vă mai dau câteva indicii: Mitsubishi Evo X, din Ungaria, născut în 20.09.1968. Da așa este vom vorbi în cele ce urmează cu pilotul Gergo Szabo. Eu am transmis întrebările în limba română, Ana le-a tradus și le-a trimis mai departe.
Rally Cow: Care sunt planurile pentru 2012?
Gergo: Å¢elul numărul 1, este să câștig Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. Îmi doresc acest lucru foarte mult și o să fac tot posibilul să fie așa.
Printre întrebări am să vă spun care a fost evoluţia lui Szabo de-a lungul anilor. Astfel în 1991 practica motocrosul și deja era la al 3-lea titlu la categoria 125 enduro, iar în 1992 își face debutul în divizia secundă a campionatului ungar de raliuri unde ocupă locul 3.
Rally Cow: Care o să fie mașina cu care vei concura anul acesta?
Gergo: O sa concurez ca si anul trecut pe un Mitsubshi Evo X
În anul 1993 debutează în divizia întâi a campionatului ungar cu Lada, iar din 95’ până în 96’ inclusiv va conduce o Lancia Delta Integrale.
Rally Cow: Cum te descurci cu noul tău copilot?
Gergo: Am participat la două raliuri cu Karci până acum și dictarea sa în maghiară, este din ce în ce mai bună, iar până la Brașov sunt sigur ca o sa fie perfectă J
Anul 1997 este alergat la bordul unui Ford Escort Crosworth, 1999 la bordul unui Golf Kit Car și în 2001 câștiga titlul la A7 și F2. Următorul an schimbă din nou mașina și trece la Toyota Corolla WRC, mașină cu care în 2003 participă la Raliul Monte Carlo, dar abandonează.
Rally Cow: Cum crezi ca va fi 2012, cu atâtea mașini puternice, clase noi, piloţi și echipe proaspăt formate, va fi sau nu o lupta interesantă?
Gergo: Budapesta este departe de București, așa că informaţiile ajung destul de greu până aici ;)
Sunt sigur că piloţii sunt bine pregătiţi și vor fi foarte rapizi, lucru care va duce la o competiţie strânsă și la o luptă interesantă.
Locul 3 la general absolut este obţinut în 2004 la volanul unei Skoda Octavia WRC pentru ca în 2005 să obţină titlul la grupa N, cu un Mitsubishi Lancer Evo VI. În 2005 ocupă poziţia a 3-a în campionatul ceh de rally sprint cu Ford Focus WRC, avand 2 victorii.
Rally Cow: Te baţi pentru titlul de campion anul acesta?
Gergo: Bineînţeles! Acesta este singurul rezultat pe care îl accept.
În 2007 participă în IRC cu Mitsubishi Lancer Evo IX, cea mai bună clasare fiind locul 8 în Rusia. 2008 este anul în care își face apariţia pe pământ mioritic unde obţine titlul de vicecampion pe un Mitsubishi Lancer Evo IX.
Pentru a destinede puţin atmosfera și pentru ca în toate fotografiile pe care i le-am făcut în timpul curselor apare cu gura deschisă și dinţii încleștaţi, l-am întrebat de ce merge așa
Gergo: Acesta este modul n care mă concentrez în timpul situaţiilor serioase, grave, limită…ronţăind bomba cu adrenalină ;)
2009, Campion Naţional Absolut de Raliuri. Câștigător al CNR-Dunlop, locul 23 în clasamentul general al etapei de WRC din Norvegia, locul 9 în clasamentul grupei N la aceeași etapă. 2010, Campion Naţional Absolut, cu 4 victorii, în 2011 obţinând poziţia a 5-a câștigând etapa de la Iași.
Rally Cow,
Echipa Autorally
foto: citynews.ro