Alex Filip și Bogdan Iancu au luat startul în acest weekend la Raliul Insulelor Azore, etapa a patra din ERC. Aflat la primul raliu din acest sezon, Alex Filip a reușit să termine pe locul 8 și să obţină primele puncte în Campionatul European în 2015.

216 kilometri împărţiţi în 17 probe speciale pe una dintre cele mai spectaculoase insule din lume. Așa ar putea fi descris în câteva cuvinte Raliul Insulelor Azore, etapa a patra din Campionatul European de Raliuri.
Pentru Alex Filip și Bogdan Iancu etapa din insulele portugheze a însemnat debutul în sezonul de raliuri 2015. “Mi-am dorit foarte mult să concurez în Azore. Este un raliu complet diferit faţă de ceea ce suntem noi obișnuiţi, cu drumuri înguste, cu vizibilitate foarte mică din cauza vegetaţiei, coborâri și urcări cu diferenţe de nivel foarte mari și unde cea mai mică greșeală te costă scump”, a spus Alex Filip, care a luat startul în această etapă cu modelul Renault Clio R3 Maxi.
Raliul Insulelor Azore a început de joi cu trei probe speciale, vineri fiind programate opt probe speciale, iar sâmbătă ultimele șase probe speciale. “Știam că nu putem avea un obiectiv din punctul de vedere al rezultatului la prima noastră participare aici, așa că am abordat totul pas cu pas. Pentru noi obiectivul principal a fost să acumulăm experienţă într-o noua etapă din Campionatul European. A fost o senzaţie incredibilă să mergem pe speciala Sete Cidades, aflată pe marginea unui vulcan”, a spus Alex Filip.
Lipsa de experienţă într-un raliu dificil nu a fost însă singura problemă pentru Alex Filip si Bogdan Iancu. O setare greșită a frânelor și suspensiei pentru acest tip de suprafaţă, o pană de cauciuc după ce au lovit un bolovan scos în drum de un concurent din faţă, o 'întrerupere' sâcâitoare a motorului și, spre final, o problemă cu presiunea de ulei i-au pus la incercare pe cei doi. Cu toate acestea, echipajul românesc a reușit să termine pe locul 8 în clasamentul ERC 3, dedicat mașinilor cu tracţiune pe două roţi, și a adunat primele puncte în Campionatul European de Raliuri din 2015. “Toate aceste probleme dau o savoare în plus aventurii noastre din mijlocul Atlanticului. Sunt bucuros că am ajuns la sosire și că am reușit să terminăm pe locul 8 dintr-un total de 20 de echipaje aflate la start în ERC 3. A fost o experienţă incredibilă, de care sigur vom profita în viitor. Aș vrea să multumesc tuturor celor care ne-au susţinut, echipelor de asistenţă tehnică de la Colina Motorsport și Napoca Rally Academy care au găsit soluţii pentru toate problemele noastre“, a mai spus Alex Filip.
Următorul raliu la care va lua startul echipajul Alex Filip / Bogdan Iancu este Transilvania Rally, etapă din Campionatul Naţional de Raliuri. Programată în perioada
17 – 18 iulie, etapa de la Cluj este una pe asfalt și a fost inclusă în programul celor doi încă de la începutul anului. “Vom folosi etapele pe asfalt din campionatul intern ca parte a pregătirii pentru cele din ERC. Aștept cu nerăbdare revederea pe probe cu colegii din CNR și sper să obţinem un rezultat bun în Transilvania Rally”, a concluzionat Alex Filip.
Alex Filip si Bogdan Iancu sunt susţinuţi in 2015 de Orange, Renault, Rombat Batteries, Michelin, BCR Leasing, si Mobil 1 prin Star Lubricants si de partenerii sportsbusiness.ro, TopGear Romania, Colina Motorsport, PowerBar, Felt bicycles, Hotel Hilton Sibiu, Ludicass Traduceri si Automobil Clubul Român.