Ca este un pilot talentat si foarte rapid, toata lumea o stie. 2012 nu a fost insa cel mai bun an pentru Vlad Cosma, pilotul clujean avand parte de cinci abandonuri. Chiar daca a incheiat doar 3 raliuri, a facut-o asa cum trebuie, castigand de doua ori la doua roti motrice si incheind anul pe locul doi in aceasta categorie. Tot pe doi a incheiat si la clasa 6, acolo unde a avut 3 victorii.
Pentru ca nu l-am vazut pe lista inscrierilor la etapa de debut a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2013, l-am contactat pe Vlad pentru un scurt interviu.
Autorally: Am inteles ca sunt probleme cu strangerea bugetului pentru acest an. Exista vreo sansa sa te vedem la startul Tess Rally Dunlop 2013?
Vlad Cosma: Pana acum nu am reusit sa strang bugetul pentru a lua startul in CNR 2013 si sansele de a lua startul la Brasov sunt mici. Ele scad din ce in ce mai mult o data cu apropierea zilei startului. Inca mai sper ca se va schimba ceva, dar e foarte greu de crezut ca se va intampla o minune.
Autorally: Cum vezi in acest moment viitoarea ta participare in CNR? La cate etape estimezi ca vei participa?
Vlad Cosma: Cum spuneam situatia este deocamdata incerta. Cu siguranta imi doresc sa iau startul la cat mai multe etape pentru a putea conta in lupta pentru titlu la final de an, dar daca nu reusesc nimic in prima jumatate de sezon,imi voi concentra atentia spre doua – trei etape din ERC
Autorally: Florin Dorca este inscris pentru prima etapa alaturi de Cosmin Gavrilas. Este doar ceva temporar?
Vlad Cosma: Florin a decis la finalul sezonului 2012 sa incheiem colaborarea asa ca a ramas liber de contract. Cosmin Gavrilas este un gentleman driver si un prieten de-al nostru comun. Anul acesta participa la cateva etape si Florin il ajuta cu experienta lui sa se perfectioneze.
Autorally: In cazul in care nu vei lua startul la Brasov, va fi ciudata pentru tine postura de spectator?
Vlad Cosma: De aproape doua luni am inceput o colaborare cu George Morar, noul coordonator al TMS si impreuna lucram ca echipa de service care se ocupa de masinile NRA sa functioneze cat mai bine. Asa ca daca nu voi lua startul, cel mai probabil voi fi in service. Nu stiu daca as putea sa stau pe margine...
Autorally: Iei in calcul posibilitatea schimbarii masinii de concurs?
Vlad Cosma: Cu siguranta cu C2 era mult mai usor sa fiu la start, dar am decis ca acest capitol s-a incheiat. Imi doresc foarte mult sa cresc ca si pilot si pentru a progresa am decis ca este necesara o schimbare!
Autorally: Te gandesti la varianta participarii in Campionatul National de Viteza in Coasta?
Vlad Cosma: Eu imi doresc sa progresez. In momentul acesta CNVC ar fi doar o optiune pentru a nu sta acasa. Mai degraba mi-as dori sa gasesc buget pentru o etapa din ERC decat pentru a merge la coasta.
Multumesc, Vlad! Speram sa te vedem cat mai repede la volanul unei masini de concurs!
Foto: George Morar (Facebook)
Dan Terea
Echipa Autorally