Cu toate ca presiunea titlului mondial a disparut, Raliul Spaniei Catalunia se anunta interesant. In etapa precedenta Sebastien Loeb a reusit sa obtina al 7-lea titlul mondial consecutiv, iar Citroen al 6-lea trofeu al constructorilor.
Acum, tot Citroen se afla in centrul atentiei, dar de aceasta data este randul lui Dani Sordo sa obtina (in fine) prima victorie intr-o etapa de campionat mondial. Spaniolul a terminat de 17 ori pe locul secund, dar nu a invins niciodata. De aceasta data, toate conditiile sunt in favoarea sa. A revenit in cadrul echipei oficiale, alaturi de Loeb, concureaza pe teren propriu, unde a castigat in 2005 titlul juniorilor, si pe asfalt. In plus, sentimental general este ca a venit randul lui Sordo !
Odata cu relaxarea conditiilor organizatorice in ce priveste suprafata de concurs, raliul din acest an este diferit fata de cele recent derulate. La debutul in campionatul mondial, editiile 1991 – 1992 s-au derulat pe suprafata mixta, asfalt – pamant, pentru ca apoi competitia sa devina una de asfalt in totalitate. In acest an, raliul isi are cartierul general situate la Salou, aproape de Tarragona, iar probele de pamant sunt situate in apropiere de oraseulul Flix. In prima zi doua probe din cele trei ale buclei au suprafata mixta, pentru ca cea din mijloc ca fie in totalitate de pamant. Suprafata shakedown-ului este si ea mixta, cu portiunea de pamant situata imediat dupa start. Organizatorii au nesocotit indicatiile FIA prin care asfaltul sa preceada specialele de pamant, inversind ordinea lor, si ziua secunda si ultima se vor derula in intregime pe asfalt. Dupa prima zi va avea loc schimbarea suspensiilor in parcul de service si din acest motiv timpul alocat este 75 minute si nu de 45 ca de obicei.
Etapa din Spania inseamna si ultima etapa pentru 2010 FIA Junior World Rally Championship, o competitie unde doi piloti au inca sanse sa castige titlul. Va fi de asemenea ultima runda din istoria acestui campionat, pentru ca din 2011 JWRC va fi inlocuit cu Academia de raliuri. Primul titlul al acestei intreceri a fost obtinut in 2002 de Dani Sola, dupa ce un an mai devreme sezonul experimental, numit Super 1600 Drivers Cup, a fost castigat de Sebastien Loeb.
Dupa cinci etape de JWRC teoretic in lupta pentru titlu se aflau trei piloti: Aaron Burkart, Hans Weijs si Karl Kruuda. Numai ca ultimul nu a implinit 18 ani si nu poate pilota in Spania din cauza legislatiei rutiere. Cum estonianul nu a ajuns la nici un acord cu autoritatile catalane, nu poate sa-si apere sansele la titlul JWRC. Locul sau in cadrul echipei World Rally Team Estonia va fi luat de Martin Kangur, care va pilota Honda Civic Type R. Alte doua titluri ale juniorilor vor fi acordate in Spania. Trofeul rezervat debutantilor va fi cucerit de Harry Hunt daca se afla pe lista start, iar cel al federatiilor de cea olandeza, daca Weijs ia startul in raliu.
Suprafata mixta a pus probleme logistice importante pentru inca unicul furnizor de pneuri. Pentru prima data dupa Monte Carlo 2008 Pirelli a adus trei tipuri de pneuri: Scorpion de pamant pentru prima zi si P - Zero (“tari si moi”) pentru urmatoarele doua zile.
Spania inseamna si ultima aparitie in acest an a echipei Munchi’s si a lui Federico Villagra, care il are din nou pe Jose Diaz ca si copilot. Argentinianul nu va lua startul in Rally GB, dar va fi prezent in 2011. Pilotii amatori cu world rally cars lipsesc aproape cu desavarsire, foarte probabil datorita suprafetei mixte care implica costuri suplimentare. Ungurul Frigyes Turan este singurul reprezentant, dar dupa ce initial s-a inscris cu un Peugeot 307 pregatit de Bozian, a trecut la volanul unui Ford Focus. Francois Duval s-a inscris cu Subaru, dar pana la urma s-a retras invocind probleme de buget. La fel a facut si Xevi Pons – Ford Fiesta si astfel in concurs au ramas doar trei automobile S2000; Fiesta pilotate de Henning Solberg si Dennis Kuipers si Fiat-ul pilotului paraplegic Albert Llovera, care-l va avea ca si copilot pe Marc Marti.
Din punct de vedere "national", competitia din Catalunia are pentru noi doua puncte de interes. In primul rand, Vlad Cosma participa, alaturi de Florin Dorca, la finala PSD, dar acest lucru a fost prezentat pe larg. In acelasi timp, fideli "toamnei spaniole", Edwin Keleti si Victor Ponta participa pentru a doua oara consecutiv la acest raliu. Cei doi au ales din nou Catalunia pentru a da piept cu lumea mare a WRC-ului, in speranta ameliorarii rezultatului de anul trecut.
3mmm