Raliul din Madeira are un start surprinzator, dupa ce aseara la capatul primei probe pronosticurile erau cat de cat confirmate, in aceasta dimineata lucrurile au inceput sa se schimbe. Bruno Magalhaes, favoritul publicului, se pare ca a fost un pic prea motivat in aceasta cursa, gresind inca de pe PS2, cand a pierdut 2 minute in urma unei pene, pentru a forta apoi in PS3 si a iesi in decor. Excesul sau de zel a rezultat intr-un abandon, iar o alta surpriza o reprezinta prima pozitie ocupata de Luca Rossetti pe un Abarth Grande Punto, care arata ca echipa italiana nu si-a spus inca ultimul cuvant in IRC cu modelul introdus in 2006.
Primul lider in aceasta dimineata a fost belgianul Freddy Loix, care i-a lasat insa prima pozitie lui Rossetti, dupa un timp excelent realizat de italian pe speciala 3, in lungime de 21.77 km. Loix este acum al doilea, urmat de Meeke, Kopecky si Hanninen.
Tempesta ocupa acum pozitia a 32-a, dupa ce era al 23-lea cu o proba mai devreme. Deocamdata nu avem alte stiri despre evolutia sa, insa vom reveni, pe masura ce avem noutati.
Clasament:
1. Luca Rossetti Abarth 25:30.7
2. Freddy Loix Skoda +1.8
3. Kris Meeke Peugeot +4.9
4. Jan Kopecky Skoda +12.7
5. Juho Hanninen Skoda +16.1
6. Miguel Nunes Peugeot +25.9
7. Miguel Campos Ford +31.1
8. Bernardo Sousa Ford +32.3
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally