Raliul Aradului are ambitii mari pentru viitor, intrecerea incepandu-si drumul catre Campionatul European, unde organizatorii isi doresc sa aduca runda care a contat pana acum pentru campionatele roman si maghiar de raliuri.
Prin includerea pe lista "Non Championship Events" publicata de FIA, Raliul Aradului va fi inspectat de oficiali ai Federatiei Internationale de Automobilism, forul tutelar al tuturor competitiilor auto, in vederea includerii in Cupa Europei, de unde isi poate castiga locul in cea mai importanta intrecere de raliu de pe continent.
Editia 2013 a raliului, care este programata la sfarsitul lunii august, va fi organizata conform cerintelor Cupei Europene de Raliuri, urmand sa aiba in itinerar intre 150 si 170 de km de proba speciala. Astfel, Raliul Aradului 2013 va indeplini cerintele unui raliu de coeficient 2 al competitiei europene.
"Este o veste foarte bună, și spun asta nu doar ca un pasionat de automobilism ! În primul rând este o recunoaștere a modului profesionist în care a fost organizat până acum raliul, am demonstrat că Aradul are un mare potenţial pentru un sport atât de spectaculos iar pe de altă parte mă bucur că prin organizarea de competiţii de nivel internaţional reușim să promovăm imaginea Aradului" a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
“Politica noastra conform careia 'cu pasi mici ne indreptam spre performante majore' a ajuns intr-o faza superioara", a declarat Mihai Leu, detinatorul licentei pentru organizarea etapei aradene, care si-a exprimat de la inceput ambitiile mari legate de aceasta intrecere."De acum nu mai putem da inapoi. Sunt convins ca vom reusi sa trecem si acest test si urmatorul si in curand vom avea la Arad o etapa de ERC.”
Raliul Aradului 2013 conteaza pentru cea de a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si va fi organizat de Clubul Sportiv AMC Racing împreună cu Primăria Municipiului Arad și Consiliul Judeţean Arad, in perioada 22-24 august, pe drumuri de pamant, forestiere si comunale, din judetul Arad.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally
Credit foto: RallyCow