Deși într-o zi precum cea de vineri 13 (ianuarie în cazul nostru) se vehiculează fel de fel de superstiții, Raliul Dakar s-a desfășurat fără ghinioane în cea de-a 12-a etapă - fiind marcat astfel finalul etapei maraton din vastul Empty Quarter
Cea de-a doua jumătate a etapei maraton din nemilosul Deșert Rub Al-Khali s-a consumat pe nesimțite, sportivii și echipajele prezente parcurgând într-un ritm foarte rapid cei 376 de kilometri până la bivuacul din Shaybah. În total, proba specială a măsurat 185 de kilometri și s-a desfășurat într-o proporție de aproape 100% pe dune de nisip.
![]() |
Pentru a patra oară în ultimele zile, șefia grupei Moto a trecut din nou în contul altui sportiv. Până să vorbim însă despre noul lider, ne concentrăm atenția asupra chilianului Jose Ignacio Cornejo Florimo (Honda CRF 450 Rally), cel care, profitând și de poziția sa de pe grila de start, a obținut prima victorie de etapă de la această ediție și a 6-a din carieră în această competiție. În urma sa, la o diferență de 49 de secunde s-a clasat și australianul Daniel Sanders (GasGas 450 Rally Factory), însă TOP3-ul zilei a fost completat de noul lider - Toby Price (KTM 450 Rally Factory). Astfel, pentru prima oară la această ediție și cu numai două zile înainte de finalul competiției, australianul devine lider în ierarhia pe două roți, urmat la numai 28 de secunde de americanul Skyler Howes (Husqvarna 450 Rally Factory), respectiv la alte 2m 12s de argentinianul Kevin Benavides (KTM 450 Rally Factory).
![]() |
![]() |
Nu numai câștigătorul de la Moto a profitat de poziția de start, ci și brazilianul Marcelo Medeiros (Yamaha Raptor 700), care odată cu Etapa 12 și-a trecut în cont a treia victorie de etapă consecutivă în clasamentul categoriei Quad. Practic, a fost o zi în care sportivii sud-americani au dominat acest clasament, întrucât poziția secundă i-a revenit chilianului Giovanni Enrico (Yamaha Raptor 700) la 4m 7s în urma lui Medeiros, în timp ce argentinianul Francisco Moreno Flores (Yamaha Raptor 700) a închis TOP3-ul zilei la o diferență de 5m 16s în urma aceluiași Medeiros. Deși au trecut 9 zile de când n-a mai câștigat nicio etapă, francezul Alexandre Giroud (Yamaha Raptor 700) se bucură în continuare de poziția sa de lider, acesta fiind foarte aproape de a-și apăra victoria obținută în urmă cu un an. Sportivul din hexagon este urmat la 44 de minute de același Moreno Flores, în timp ce americanul Pablo Copetti (Yamaha Raptor 700) completează podiumul provizoriu, însă la o diferență uriașă de peste 2 ore de lider.
![]() |
![]() |
Efortul francezului Sébastien Loeb din ultimele zile nu a rămas nerăsplătit. Secondat de belgianul Fabian Lurquin, pilotul în vârstă de 48 de ani a obținut a 5-a victorie consecutivă, fiind cel mai rapid la capătul celor 376 de kilometri ai Etapei 12. Echipajul Bahrain Raid Xtreme aflat la bordul modelului Prodrive Hunter a fost urmat la o diferență de 3m 19s de suedezii Mattias Ekstrom și Emil Bergkvist (Audi RS Q-eTron E2), al treilea timp al zilei fiind realizat de liderii la zi ai grupei Auto - qatarezul Nasser Al-Attiyah și copilotul său din Andorra, Mathieu Baumel, la un ecart de doar 12 secunde de echipajul Team Audi Sport. Aceștia din urmă, la bordul Toyotei GR DKR Hilux sunt urmați în clasamentul general provizoriu de câștigătorii zilei, însă la o diferență mai mult decât confortabilă de 1h 27m 10s, respectiv de brazilianul Lucas Moraes - secondat de germanul Timo Gottschalk (Toyota Hilux Overdrive), la o diferență de 2m 1s de poziția secundă.
![]() |
![]() |
După drama etapei precedente, atunci când belgianul Guillaume De Mevius, secondat de francezul Francois Cazalet (OT3) au pierdut șansa uriașă de a obține victoria clasei T3, pe fondul problemelor tehnice, echipajele concurând pe prototipuri Side-by-Side au regândit strategia, abordând deșertul Rab Al-Khali într-un mod cât mai precaut posibil. Așa se face că victoria Etapei 12 a fost obținută de americanii Mitchell Guthrie și Kellon Walch (T3M), urmați la numai 29 de secunde de chilienii Ignacio Casale și Alvaro Leon (Yamaha X-Raid YXZ 1000R Turbo Prototype), respectiv la alte 23 de secunde de cele două nume menționate la începutul paragrafului, De Mevius cu Cazalet. Efortul celor din urmă însă este în zadar, întrucât liderii la zi - americanul Austin Jones și brazilianul Gustavo Gugelmin (Can-Am Maverick) au un avantaj de 1h 4m 37s față de ocupanții poziției secunde, americanul Seth Quintero secondat de germanul Dennis Zenz (Can-Am Maverick), în timp ce echipajul GRallyTeam aflat pe a treia treaptă a podiumului provizoriu are un handicapat de alte 21m 13s în favoarea adversarilor.
![]() |
![]() |
Probabil cel mai fericit pilot al zilei s-a arătat lituanianul Rokas Baciuska (Can-Am Maverick XRS Turbo), care cu numai două etape rămase de parcurs, simte prima victorie din carieră în cursa Dakar. Secondat de ibericul Oriol Vidal Montijano, tânărul baltic a fost la numai 13 secunde distanță de victoria etapei, obținută de polonezii Michal Goczal și Szymon Goszpodarczyk (Can-Am Maverick XRS Turbo) - prima pentru aceștia la ediția din acest an. Al treilea timp al zilei a fost stabilit de un al echipaj al Energylandia Rally Team, format din polonezii Marek Goczal și Maciej Marton (Can-Am Maverick XRS Turbo), în timp ce mezinul familiei Goczal, Eryk a încheiat ziua pe poziția a patra, secondat de ibericul Oriol Mena cu un alt Can-Am Maverick XRS Turbo. Totuși, rezultatul din 13 ianuarie îi menține lideri pe Baciuska și Vidal Montijano la categoria T4, cei doi majorându-și avantajul la 7m 43s în fața lui Eryk și Oriol, respectiv la alte 9 minute în fața lui Marek și Maciej.
![]() |
![]() |
Vânat - la sensul figurat - de conaționalul său, Janus Van Kasteren nu a avut de ales și a mizat Etapa 12 pe o singură carte, care la finalul zilei s-a dovedit a fi foarte câștigătoare. Secondat de navigatorul polonez Darek Rodewald și conaționalul său Marcel Snijders pe postul de mecanic, pilotul echipei Boss Machinery Team de Rooy Iveco s-a impus în clasamentul categoriei T5, fiind mai rapid cu 18m 38s decât olandezul Mitchel Van Den Brink, secondat de navigatorul Jarno Van De Pol din Olanda și mecanicul spaniol Moises Torrallardona, în timp ce al treilea timp al zilei a fost stabilit de echipajul 100% olandez - Martin Van Den Brink, Erik Kofman și Rijk Mouw - într-un TOP3 al modelelor Iveco Powerstar. Lideri la zi rămân victorioșii zilei, urmați la puțin peste 33 de minute de Van Den Brink și echipajul său, în timp ce cehii Martin Macik, Frantisek Tomasek și David Svanda completează podiumul provizoriu cu un alt Iveco Powerstar.
![]() |
![]() |
La prima sa participare în dificila competiție, elvețianul Urbano Alfonso Gherardo Clerici, secondat de italianul Nicola Alessio Colombio (Nissan Terrano 1) a obținut a treia victorie de etapă în ierarhia Dakar Classic, cei doi fiind urmați de câștigătorii Etapei 4 - spaniolii Luis Pedrals Marot și Jan Rosa I Viñas (Nissan Patrol K260), în timp ce liderii la zi Juan Morera și Lidia Ruba (Toyota HDJ80) din Spania completează TOP3-ul zilei în ierarhia clasicelor mașini de competiție. Aceștia din urmă au un avans uriaș în clasamentul general, acolo unde împart podiumul cu conaționalii lor Carlos Santaolalla și Aran Sol I Juanola (Toyota HDJ80), respectiv italienii Paolo Bedeschi și Daniele Bottallo cu o altă Toyota, dar modelul BJ 71.
![]() |
Etapa 13 și totodată - penultima zi de concurs, îi va purta pe participanții ediției 45 a Raliului Dakar pe o distanță de 675 de kilometri, din care 154 de kilometri reprezentând proba specială, ce se va compune din suprafețe nisipoase în primele trei sferturi, urmând ca spre final să reapară traseul cu pietriș. Astfel, caravana Dakar 2023 lasă în urmă și bivuacul din Shaybah, urmând ca seara zilei de mâine să-i găsească pe toți cei prezenți în penultimul bivuac al acestei ediții - cel din Al Hofuf.
Foto - A.S.O./Florent Gooden/DPPI; A.S.O./F.Le Floc'h/DPPI; Gigi Soldano/DPPI; A.S.O/B. Duda/FOTOP; A.S.O./Charly Lopez
Semnat,
Cristian Oltean - jurnalist sportiv Autorally.ro