Raliul Iașului este penultima etapă din Campionatul Naţional și cea care poate decide numeroase titluri de campioni, atât la piloţi, cât și la echipe. Chiar dacă șansele de a dobândi titlurile naţionale la piloţi si la echipe sunt teoretice în acest moment, BCR Leasing Rally Team se va lupta la Iași pentru a obţine cele mai bune rezultate. După runda de la Sibiu, desfășurată pe asfalt, concurenţii se întorc pe macadam, suprafaţa preferată a membrilor BCR Leasing Rally Team. "Ne-am dorit foarte mult să recâștigăm titlul naţional la echipe, însă trebuie să fim realiști și să evaluăm corect șansele noastre la acest final de sezon. Ne bazăm totuși pe experienţa piloţilor noștri care va putea compensa, într-o măsură mai mare sau mai mică, diferenţele evidente de performanţă dintre mașinile noastre și ale principalilor concurenţi.

În anii precedenţi, competiţia de la Iași a fost bine organizată și frumoasă. Configuraţia de acum, cu probe speciale întinse pe trei zile, nu este însă foarte potrivită pentru raliurile din România, unde bugetele echipajelor nu sunt foarte mari. Dar, cu siguranţă, Raliul Iașului va fi o cursă spectaculoasă, fanii vor avea ce vedea pe probele speciale și sperăm ca BCR Leasing Rally Team să obţină cât mai multe puncte" – a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.
Edwin Keleti și Botond Csomortani (Mitsubishi Lancer EVO X) vor merge și la Iași tot la clasa 3, pe o suprafaţă care le place și speră să aducă multe puncte echipei, exact ca la Sibiu. "La Iași ne așteaptă o etapă cu probe extraordinare, pe care ne vom lupta atât pentru victoria la clasa 3, cât și pentru păstrarea poziţiei a treia la generalul campionatului. Ni s-a pregătit un adevărat maraton de raliu în capitala Moldovei, poate prea lung ca ocupare a timpului. Trăim încă vremuri grele din punct de vedere economic, deci un format mai compact al raliurilor ar fi recomandat. Revenim pe macadam, care este suprafaţa noastră favorită, așa că vom încerca să mergem la timp, dar nu vom neglija spectacolul!", a spus Edwin Keleti.
Echipajul Gergo Szabo / Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer EVO IX R4) reprezintă și la Iași echipa la clasa 2 și își va continua lupta pentru podiumul clasamentului general. “Raliul Iasiului este unul dintre preferatele noastre! Acesta este raliul care va decide, în mare parte, podiumul la final de an, datorită coeficientului 1,2. Ne vom pregăti foarte bine și ne vom bate pentru podium, asta este clar! Dar, în același timp, este foarte importantă și lupta la echipe. Dacă vom obţine rezultate foarte bune în ultimele două raliuri din acest an, putem să visăm la locul 1.
Noi vom începe recunoașterile miercuri dimineaţă, programul de marţi este imposibil de pus în aplicare. Doresc colegilor din echipă mult succes!", a declarat Gergo Szabo.
![]() |
![]() |
![]() |
Adrian Teslovan și Vajk Cseh Imre (Dacia Logan) sunt și ei bucuroși pentru revenirea pe macadam și așteaptă cu nerăbdarea etapa de la Iași, una dintre preferatele lor. “Mergem la Iași pentru plăcerea competiţiei, dar și pentru a ne revedea colegii de echipă. Ne bucurăm foarte mult că ultimele două etape sunt pe suprafaţa noastră preferată, macadamul. Runda de la Iași, așa cum ne-am obișnuit deja, este foarte bine organizată, într-un oraș cu o istorie impresionantă și cu niște probe de vis pe macadam. Din păcate pentru noi, nu putem să ajungem la recunoașterile de marţi, dar vom încerca miercuri și joi, cât se poate, să facem trecerile necesare pe probele speciale. La capitolul “program” cred că va avea un minus această etapă, având în vedere profilul sportivilor din CNR, sportivi ce într-o proporţie covârșitoare nu trăiesc din acest sport. Un astfel de program cu recunoașteri care încep de marţi și cu o superspecială alergată joi cred că este unul potrivit pentru o etapă de ERC sau WRC, dar în niciun caz pentru un Campionat Naţional. Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să le urăm success tuturor participanţilor și mai ales colegilor de echipa”, a spus Adrian Teslovan.
După ce au câștigat etapa precedentă la clasa 11, Thomas Abraham și Rareș Silasi (Mitsubishi Lancer EVO 3 Break) vin la Iași cu același obiectiv, mai ales că va fi prima etapă pe macadam cu actuala mașină. “Așteptăm cu nerăbdare prima etapă de macadam cu mașina noastră combi. Până acum nu am reușit să ajungem niciodată la sosire la vreo etapă de la Iași și cred cu tărie că a sosit momentul pentru un rezultat bun, care să ajute și echipa”, a menţionat Thomas Abraham.
Spre deosebire de celelalte etape din campionat, Raliul Iașului are programate recunoașterile în zilele de marţi și miercuri, iar de joi se dă startul, cu o superspecială. Apoi, vineri și sâmbătă mai sunt programate încă 8 probe speciale. Raliul Iașului are 9 probe speciale în lungime totală de 144,20 km, dintre care 123,70 km sunt pe macadam, iar 20,5 km pe asfalt.
BCR Leasing Rally Team mulţumește partenerilor - BCR Leasing, Omniasig, Telekom, Borsec, Mobil 1 - prin Star Lubricants, Greco, Pirelli, Tomi, Defi și Colina Motorsport - pentru sprijinul acordat și în acest sezon.