Publicat in: March 1, 2006, Vizualizari: 1799
Raliul Mexicului Corona este cea de a treia etapa din calendarul competitional FIA World Rally Championship 2006, si a doua runda din calendarul FIA Production Car World Rally. Acest raliu va fi gazduit ca de obicei in statul Guanajuato si se va desfasura in perioada 3-5 martie. Traseele care trec prin muntii Sierra de Lobos si Sierra de Guanajuato raman neschimbate. Totusi acest raliu pregateste o proba noua care o sa aiba loc la marginile orasului. Super Speciala "Nextel" va fi gazduita de circuitul Leon Race Track si se va desfasura vineri si sambata seara, si ca o mare finala, duminica dimineata.
Raliul Mexicului contine acum 17 probe speciale pe o distanta totala de 1,008.09 km, cu 356.89 km de competitie - 36% din distanta totala.
Traseul ramane compact si niciodata nu se indeparteaza mai mult de 50 km de Poliforum, centrul general al raliului pentru al treilea an consecutiv.