Raliul Mexicului - Simone pe doi in PWRC, dupa 2 superspeciale

Publicat in: March 6, 2015, Vizualizari: 32

Prima zi din Raliul Mexicului a fost una scurtă cu doar două probe speciale: una pe străzile din Guanajuato de 1 kilometru și o super specială de 4,6 kilometri.

În aceeași zi au fost însă programate shakedown-ul, prezentarea oficială și startul festiv. “Am avut mici probleme la shakedown și nu am reușit să parcurgem proba decât o singură dată. În aceste condiţii, pentru noi primele două probe speciale ale raliului au fost ca un shakedown”, a spus Simone Tempestini.

Echipajul Napoca Rally Academy a încheiat ziua pe locul secund în Production Cup din WRC 2, la cinci secunde în spatele campionului mondial, la această categorie, Max Rendina. “Totul s-a desfășurat într-o atmosferă incredibilă. A fost foarte mult public și m-am simţit excelent. Vineri începe cu adevărat acest raliu și aici viteza nu înseamnă totul. Trebuie să găsim un echilibru, să menajăm mașina pe probele dure și să atacăm atunci când se poate. Sper ca împreună cu echipa șă facem și aici o treabă bună”, a mai adăugat juniorul NRA.

Vineri, în ziua a doua din Raliul Mexicului, vor fi programate 8 probe speciale cu o lungime de 145,14 km.

Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss