Raliul Moldovei Pambac Bacau - PS4

Publicat in: July 26, 2014, Vizualizari: 21

Ziua principala a Raliului Moldovei incepe cu speciala Trebes 1, care are o distanta de 12.18 km. Dimineata insorita prevesteste ca sunt sanse reduse ca ploaia sa intre in ecuatia acestui raliu.

Lupta pentru prima pozitie incepe in forta, liderul raliului, Edwin Keleti (Ford Fiesta R5), reusind sa fie mai rapid pe PS4 cu o secunda decat Francois Delecour (Subaru Impreza N14). Este cea de-a treia victorie de proba pentru Keleti din 4 posibile pana acum iar diferenta dintre cei doi este acum de 21.3 secunde.

La volanul unui Subaru Impreza R4, Bogdan Marisca are o evolutie foarte buna pe aceasta speciala, surclasand trei masini S2000. In urma s-au clasat Gergo Szabo (Skoda Fabia S2000), Dan Girtofan (Skoda Fabia S2000) si Simone Tempestini (Peugeot 207 S2000). Lupta pentru al treilea loc pe podium se da in acest moment intre trei piloti, despartiti de doar 10 secunde. Szabo are un avans minim in fata lui Giri iar Marisca se afla la 7 secunde de pilotul brasovean.

Dupa o prima zi cu probleme in care a pierdut 5 minute, Marco Tempestini continua in acelasi fel, nereusind sa ajunga la finish-ul PS4. Pilotul Napoca Rally Academy a parasit traseul lovind cu Fordul Fiesta R5 un copac de pe margine, fiind nevoit sa abandoneze. Trisnevschi abandoneaza si el pe prima speciala a zilei.

Astazi sunt programate inca 7 probe speciale. Atat aceasta proba (Trebes) cat si urmaoarea speciala (Hemeius) vor fi parcurse de cate trei ori, in timp ce pe Racova  se va trece de doua ori (PS6 & PS9).

Rezultatele LIVE pot fi urmarite aici.

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss