Raliul Sardiniei 2007 - un start neobisnuit

Publicat in: May 18, 2007, Vizualizari: 10915

Etapa a 7-a a sezonului WRC 2007 a inceput intr-un mod mai putin obisnuit. Prima etapa are programate 6 probe speciale, de fapt 3 distincte, care se vor parcurge de cite doua ori. Prima dintre ele, Crastazza, este si cea mai lunga, masurind 31,13 km. Acest prim test avea sa se incheie cu o surpriza, victoria lui Jari Matti Latvala, care a terminat cu 6,7 secunde avans fata de Marcus Gronholm. Pilotul Ford a fost urmat de cei doi de la Subaru, in ordine Atkinson si Petter Solberg, in timp ce Sebastien Loeb a terminat pe locul 5 la 12,4 secunde de invingator. Francezul a declarat la sosire "este greu sa cureti drumul si sa te afli pe traiectoria buna". La rindul sau, Gronholm s-a aratat nemultumit de rezultat:" am crezut ca Loeb va fi mai departe".

Un alt eveniment interesant a fost abandonul voluntar al lui Daniel Carlsson, care s-a oprit inainte de intrarea de controlul orar 1. Suedezul nu a dorit sa declare prea multe, motivul invocat fiind ratiuni personale. Vom reveni...

Dupa acest succes, Latvala avea sa ramina pe pozitia de lider pina la revenirea in parcul de service, dupa terminarea primei bucle de trei speciale. Al doilea test a fost cistigat de Loeb, urmat de fratii Solberg, in ordine Petter si Henning, pentru ca proba 3 - Monte Olla sa fie cistigata de ultimul. Din restul plotunului trebuie mentionate caroseriile usor avariate ale lui Matthew Wilosn - Ford si Juho Hanninen - Mitsubishi, ca si iesirea din traseu a lui Federico Villagra, care l-a costat 40 secunde in speciala secunda. Jan Kopecky avea sa iasa de pe traseu in speciala a treia, fara posibilitatea de a reveni pe drum si astfel a fost obligat sa se opreasca, cel putin pentru aceasta etapa.

La JRC, pilotii Suzuki au dominat primele doua probe, Aava si Andersson impartindu-si victoriile. Numai ca in ultima desfasurata pina acum, Jan Molder a reusit un timp excelent, clasindu-se al 12-lea in clasamentul scratch. Urmo Aava se afla in fruntea categoriei, urmat de Andersson la 12,5 secunde, Jan Molder, Martin Prokop si Patrik Sandell.  

In general, Latvala conduce cu 1,5 secunde in fata lui Gronholm si 5,2 fata de Petter Solberg. Henning Solberg este pe pozitia a 4-a, la mai putin de o secunda avans de Sebastien Loeb. Francezul a pierdut 10 secunde datorita pozitiei sale pe drum in prima bucla, dar va incerca sa recupereze handicapul la a doua trecere pe specialele deja curatate.

3mmm

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss